Video Noi date despre viscolul care afectează sudul țării: este posibil cod roșu la noapte, avertizează ANM

Data actualizării: Data publicării:
zapada-drum-blocat-1536x800

Directoarea ANM, Elena Mateescu, anunță marți seară un strat de zăpadă consistent în Capitală și în alte regiuni, în contextul codului portocaliu de viscol puternic. Meteorologii previzionează strat de zăpadă în medie de 20-50 de cm în zonele vizate. Vântul va avea viteze la rafală de 60-85 km/h. În a doua parte a nopții, directoare ANM spune că vântul va crește în intensitate, fiind chiar posibilitatea să fie emis cod roșu de către meteorologi pentru zona de est a Munteniei. 

„Avem 12 județe din partea de sud, sud-est a României, inclusiv municipiul București, unde ninsorile vor fi puternice, pentru că așteptăm strat de zăpadă. Va ninge consistent până la finalul episodului. Codul portocaliu va fi în vigoare din această seară, de la ora 20:00 până mâine la ora 12:00, iar după ora 12:00 mai rămânem sub atenționare de cod galben, pentru că va mai continua să ningă, mai slab. Dar la finalul acestui episod ne așteptăm la grosimi de 20-50cm în medie, și ceea ce este foarte important, intensificarea de vânt, viscol puternic. Când vorbim de viteze la rafală de 60-85km/h, cu siguranță viscolul este unul puternic.  

Zăpada va putea fi spulberată, troenită, iar vizibilitatea redusă sub 50 de metri. Ceea ce este însă un alt aspect foarte important și trebuie să-l remarcăm este că precipitațiile sub formă de ploaie și lapoviță, care pe măsură ce înaintăm în noapte, scăderea valorilor de temperaturi sub 0°C vor favoriza depunerile de polei. Așadar, mare atenție la această oră pentru cei care se vor afla în trafic. 

La munte, intensificările de vânt sunt unele puternice, de 70-90km/h, mai ales în Meridionali, în Orientali, dar și în Munții Banatului. Ninsoarea și aici va fi viscolită. Așteptăm 10-20 cm strat nou de zăpadă. 

Sunt ingredientele care au impus emiterea acestui cod portocaliu extins și ca arie și ca durată și așteptăm să monitorizăm atent, pentru că, în funcție de dinamica fenomenelor, trebuie să vedem cum se va întâmpla, mai ales după miezul nopții. În a doua parte a nopții este posibil ca intensificările de vânt să fie unele mult mai susținute față de ceea ce înregistrăm.

Dacă vom atinge și ultimele date vor arăta că depășim 85km/h, trebuie să amendăm prin avertizări de tip now casting de cod roșu cu anticipație de până la 6 ore această avertizare generală. (...) La acest moment, situația arată, în special pentru județele din estul Munteniei, o probabilitate care poate să ducă spre 85km/h. Vom vedea după miezul nopții”, afirmă Elena Mateescu. 

Ce urmează 

Șefa ANM spune că miercuri, după ora 12:00, va continua să ningă iar vântul va mai avea intensificări, dar la cote mai reduse, de 45-55 km/h.  

„De-abia de joi vom intra într-o ameliorare în ceea ce privește aria precipitațiilor, astfel încât acest episod să îl considerăm după ziua de joi închis. Dar cu siguranță vom actualiza atenționările, pentru că chiar și temperaturile ușor mai crescute pe parcursul zilei de joi și vineri vor fi de scurtă durată ca interval.  

Din weekend așteptăm din nou o masă de aer mai rece, care să determine în bună parte din țară, dar mai ales în regiunile centrale și nordice, nopți și dimineți geroase, cu minime sub -10°C. Așadar, iarna duce acest episod până la 28 februarie”, spune Mateescu. 

Ea spune că până pe 24 februarie meteorologii se așteaptă la o vreme de iarnă, cel puțin din perspectiva regimului de temperaturi. „Nu excludem ca și după 20, 21 să mai avem strat de zăpadă și precipitații sub formă de ninsoare, asociate și cu perioadele de ger, după ce ninsoarea va fi prezentă. „Până în 24 februarie poate să mai fie ninsoare. Datele arată în special pentru jumătatea nordică a țării”. 

Cât va fi stratul de zăpadă în București

„Așteptăm, după ultimele rulări, în medie 30-35cm, în aria avertizată de cod portocaliu. Va fi rezultatul viscolului, pentru că intensificările de vânt determină troienirea stratului de zăpadă și cu grosimi considerabile, care pot depăși 50 de cm”, arată Mateescu.

Citește și România se pregătește de ninsori și viscol. Climatolog: Un ciclon mediteranean se reîncarcă deasupra Mării Negre 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...