Cum va fi vremea de 1 Mai în fiecare regiune a țării. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Data publicării:
fata intr-un lan
Vremea pentru următoarele 2 săptămâni. Foto. Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 aprilie - 3 mai. Astfel, meteorologii anunță o răcire a vremii în primele zile, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei și nopți reci, urmată de o încălzire treptată. Precipitațiile vor fi prezente la începutul intervalului și din nou după 27 aprilie, iar la munte sunt așteptate și precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare.

Vremea în Banat

Până în 23 aprilie, tendința va fi de răcire, astfel valorile termice vor caracteriza o vreme rece îndeosebi pe timpul nopților și dimineților, media temperaturilor maxime urmând a oscila între 14 și 16 grade, iar minimele vor coborî până spre 2 grade. În 24 și 25 aprilie se va încălzi ușor, însă în perioada 26 – 28 aprilie ar fi posibilă o nouă scădere a valorilor de temperatură spre valori de 16 grade pe timpul zilei și 4 grade noaptea.

La finalul lunii aprilie și începutul lunii mai prezenta estimare indică o creștere a temperaturii, atât în privința valorilor maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade, cât și în cazul minimelor, ce vor atinge 6...8 grade. Precipitații slabe cantitativ se vor semnala în primele zile ale acestei săptămâni (20, 21 și posibil în 22 aprilie), dar intervale cu precipitații sunt prognozate și după data de 27 aprilie.

Vremea în Crișana

Până în 23 aprilie, tendința va fi de răcire, astfel valorile termice vor caracteriza o vreme rece îndeosebi pe timpul nopților și dimineților, media temperaturilor maxime urmând a oscila între 13 și 16 grade, iar minimele vor coborî până spre 1...2 grade (izolat cu valori în jurul a 0 grade și condiții de brumă). În 24 și 25 aprilie se va încălzi ușor, însă în perioada 26 – 28 aprilie ar fi posibilă o nouă scădere a valorilor de temperatură spre valori de 16 grade pe timpul zilei și 2...4 grade noaptea.

La finalul lunii aprilie și începutul lunii mai, prezenta estimare indică o creștere a temperaturii, atât în privința valorilor maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade, cât și în cazul minimelor, ce vor atinge 6...7 grade.

Precipitații se vor semnala în primele zile ale acestei săptămâni (20, 21 și posibil în 22 aprilie), dar intervale cu precipitații sunt prognozate și după 27 aprilie.

Vremea în Transilvania

În prima zi din interval, vor fi temperaturi maxime de 16...18 grade și minime de 4...6 grade (valori apropiate de normalul climatologic), însă vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 10...11 grade, iar minimele vor fi în general de 0...2 grade (cu valori preponderent negative mai ales în depresiuni și condiții de brumă).

În perioada 23 – 28 aprilie, deși vor fi variații de la o zi la alta (încălzire ușoară în 24 și 25 aprilie și o nouă răcire posibilă în 26 și 27 aprilie), valorile termice se vor menține ușor sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14...16 și minime în jurul a 2 grade. Spre finalul lunii aprilie și începutul lunii mai, scenariul cel mai probabil indicat de prezenta estimare este de încălzire treptată, astfel media zilnică a temperaturilor maxime va urca spre 18 grade, iar a celor minime la valori de 4...5 grade.

Precipitații predominant sub formă de ploaie se vor semnala în perioada 20 – 22 aprilie, când și cantitățile de apă vor fi pe arii restrânse însemnate. Intervale cu ploi sunt probabile și după 27 aprilie.

Vremea în Maramureș

Vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 12...13 grade, iar minimele vor fi în general de 0...2 grade. În perioada 23 – 28 aprilie, deși vor fi variații de la o zi la alta, valorile termice se vor menține sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14...15 și minime de 2...3 grade.

Spre finalul lunii aprilie și începutul lunii mai, ar fi o tendință de încălzire treptată, astfel temperaturile maxime se vor apropia de 20 de grade, iar cele minime vor prezenta o medie de 5...6 grade.

Un episod cu ploi va fi la începutul intervalului, când și cantitățile de apă vor fi însemnate, iar intervale cu ploi vor fi probabile și după 26 aprilie.

Vremea în Moldova

Vremea va intra într-un proces de răcire, începând cu partea de nord a regiunii, astfel pentru 21 și 22 aprilie, media regională a temperaturilor maxime va fi de numai 10...12 grade, iar pentru nopțile ce succed aceste zile (miercuri și joi dimineață) sunt estimate minime în general de 1...2 grade. În perioada 23 – 28 aprilie, deși vor fi variații de la o zi la alta, valorile termice se vor menține în general sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14...16 și minime de 2...4 grade. Și la nivelul acestei regiuni, o încălzire a vremii este indicată pentru finalul lunii aprilie și începutul lunii mai, când media zilnică a temperaturilor maxime va urca spre 18 grade, iar a celor minime la valori de 4...6 grade.

Un episod cu precipitații este prognozat la începutul săptămânii, însă probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată și în jurul datei de 24 aprilie și spre finalul lunii aprilie și începutul lunii mai.

Vremea în Dobrogea

În prima zi din interval, vor fi temperaturi maxime de 18...21 de grade și minime de 8...10 grade (valori apropiate de normalul climatologic), însă vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 12...13 grade, iar minimele vor fi de 4...6 grade.

În perioada 23 – 28 aprilie, vor fi alternanțe de temperatură de la o zi la alta, astfel media regională a maximelor va fi cuprinsă între 14 și 18 grade, iar a celor minime se va situa în jurul a 7 grade.

Astfel de valori sunt probabile și pentru finalul intervalului de anticipație, cu o tendință mai clară de încălzire spre începutul lunii mai.

Ploi sunt prognozate la începutul intervalului ( în zilele de 20, 21 și 22 aprilie), dar și în celelalte zile, dar cu o pobabilitate mai mare după 28 aprilie.

Vremea în Muntenia

În prima zi vremea va fi caldă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 20 de grade și minime în marea lor majoritate cuprinse între 5 și 8 grade. Răcirea va fi accentuată în 21 și 22 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 12...14 grade, iar pentru nopțile ce succed aceste zile (miercuri și joi dimineață) sunt estimate minime de 2...4 grade (cu valori în jurul a 0 grade în special în zona deluroasă, unde vor fi condiții de brumă).

În perioada 23 – 28 aprilie, vor fi alternațe de temperatură de la o zi la alta, astfel media regională a maximelor va fi cuprinsă în general între 16 și 19 grade, iar a celor minime între 4 și 6 grade.

Astfel de valori sunt probabile și pentru finalul intervalului de anticipație, cu o tendință mai clară de încălzire spre începutul lunii mai, când sunt estimate maxime în jurul a 20 de grade și minime de 7...8 grade.

Ploi sunt prognozate la începutul intervalului (în special în 21 și 22 aprilie), iar cu o probabilitate mai mare și după 28 aprilie.

Vremea în Oltenia

În primele două zile din interval, media temperaturilor maxime va fi de 17...19 grade, iar a celor minime se va situa în jurul a 5 grade. Ziua de 22 aprilie va fi rece, cu temperaturi maxime în general de 11...13 grade și minime în jurul a 2 grade (valori în jurul a 0 grade și condiții de brumă sunt prognozate în zona deluroasă). În perioada 23 – 28 aprilie vor fi alternanțe de temperatură de la o zi la alta, astfel media regională a maximelor va fi cuprinsă în general între 16 și 19 grade, iar a celor minime între 4 și 6 grade.

Astfel de valori sunt probabile și pentru finalul intervalului de anticipație, cu o tendință mai clară de încălzire spre începutul lunii mai, când sunt estimate maxime în jurul a 20 de grade și minime de 8 grade.

Ploi sunt prognozate la începutul intervalului (în special în 21 și 22 aprilie), iar cu o probabilitate mai mare și după 28 aprilie.

Vremea la munte 

Vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime pentru zona de munte va fi de 2...4 grade, iar minimele preponderent negative vor prezenta o medie de -6....-4 grade.

În perioada 23 – 28 aprilie vor fi alternațe de temperatură de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 și 7 grade, iar minime se vor menține în general negative, cu o medie a acestora de - 4...-2 grade. O tendință mai clară de încălzire este estimată la începutul lunii mai, când sunt estimate maxime în jurul a 10 de grade și minime de 1...2 grade.

Un episod cu precipitații (ploi, lapoviță și ninsori) va fi la începutul intervalului în cea mai mare parte a zonei, când și cantitățile de apă vor fi însemnate, iar intervale cu ploi vor fi probabile și celelate zile, mai ales după 27 aprilie.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
„Halucinațiile” AI la ANAF. Fiscul motivează respingerea contestațiilor cu articole de lege inexistente...
Newsweek
Care pensionari primesc între 480 și 630 lei în plus la pensie? În ce județe se dau mai mulți bani?
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...