De ce trebuie să ne îngrijoreze „primăvara” din februarie. „Ne confruntăm cu o ameninţare directă”

Data publicării:
oameni in parc

Omenirea se confruntă cu o ameninţare teribilă, pe care chiar noi o stârnim. Ultimii patru ani au fost cei mai fierbinţi din istorie, spun experţii Naţiunilor Unite, şi i-am simţit şi la noi în ţară chiar zilele trecute când au fost 20 de grade Celsius. Clima se schimbă în ritm alert din cauza poluării şi, dacă nu facem nimic să oprim încălzirea globală, vom asista tot mai des la tornade devastatoare, inundaţii de proporţii şi temperaturi ucigătoare.

În Australia, de exemplu, luna ianaurie a acestui an a fost cea mai călduroasă din istoria ţării, cu temperaturi de 49 de grade Celsius.

Antonio Guterres, secretar general ONU: Suntem într-un moment definitoriu. Ne confruntăm cu o ameninţare directă. Schimbările climatice evoluează mult mai repede decât noi. Nu trebuie să mai depindem de combustibili fosili, trebuie să le înlocuim cu energie curată, din apă, vânt şi soare. Trebuie să oprim defrişările, şi acolo unde s-a tăiat, să se replanteze.

Şi România resimte efectele schimbărilor climatice. Săptămâna trecută , de exemplu, au fost valori de aproape 20 de grade Celsius în Muntenia. În alţi ani, a fost şi mai cald - 26 de grade au fost înregistrate în 1995 la Medgidia şi în 2006 la Pătârlagele. Iar în Capitală, în 2016, termometrele au arătat aproape 26 de grade, tot în februarie.

Roxana Bojariu, climatolog: 25 de grade e definiția pentru ziua de vară, deci putem spune că în 2016 am avut zile de vară în mijlocul lunii februarie. Avem de-a face cu efecte care ne aduc nu doar o creștere a tempetaturii medii, ci și valuri de călduri mult mai frecvente și mult mai intense. În milioane de ani, speciile și omul s-au adaptat la schimbările climatice din trecut, dar atunci erau pe perioade mai mari de timp, s-au derulat în zeci de mii, milioane de ani.

Schimbările bruşte de temperatură şi de presiune atmosferică ne afectează sănătatea fizică şi psihică, spun medicii.

Simona Carniciu, medic de familie: Afectează și imunitatea, riscăm viroze, de la simple răceli la gripă, sunt chiar și probleme de articulație, care ne afecteaza viața de zi cu zi, presiune atmosferică care e deferită... Trebuie să știm că pe corpul nostru presează cam 20 de kg în medie. Chiar tensiunea arterială este influenţată.

Deşi periculoasă, vara din februarie e motiv de bucurie:

-Incredibil de frumoasă pentru un început de februarie. Tocmai de aceea am ieșit cu cel mic să se bucure de apă și mai vrem.

- Îmi place la mare! E frumos!

Meteorologii spun că de marţi, iarna îşi reintră în drepturi, iar temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri