Efectele ciclonului Adel în România: Vremea se răcește în toată țara, vântul se intensifică. Zonele în care meteorologii anunță ninsori

Data actualizării: Data publicării:
barbat, frig, iarna
Foto: Shutterstock

Ciclonul mediteranean Adel ajunge în România, iar ultimele zile de toamnă aduc vreme severă în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au emis alerte de ploi în toată țara, lapoviță și ninsori în nordul Moldovei și la munte, pentru următoarele patru zile. Se instalează și frigul. Elena Mateescu, director general ANM, a explicat la Digi24 evoluția acestui ciclon și efectele asupra României.

„Mediterana este activă în această perioadă și cantitatea mare de umezeală determină producerea acestor tipuri de fenomene. În contactul cu o masă de aer rece, fie vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare, fie în contactul cu prezența unei mase de aer mai cald, precipitații predominant sub formă de ploaie. Zona țării noastre se află la periferia semnalului puternic al unui astfel de ciclon și masa de aer cald preexistentă va determina în următoarele zile predominarea din punct de vedere a precipitațiilor sub formă lichidă în zona țării noastre și cantități destul de importante de apă”, a spus Mateescu.

„Vorbim de 10-25 de litri pe metru pătrat în partea de sud-sud-est, dar în zona Carpaților Meridionali cantități mai importante, 35-45 de litri pe metru pătrat, local 60-80 de litri pe metru pătrat. Luăm în considerare și intensificările de vânt, mai ales în zona montană, acolo unde acestea se vor putea situa având maxime la rafală între 70-90 kilometri pe oră, ceea ce este semnificativ. Prezența deja a masei de aer rece va determina în zona montană precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar în zona de nord a Moldovei precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune și strat de zăpadă”, a adăugat ea.

Mateescu mai spune că în zona montană este posibil ca stratul de zăpadă să ajungă la 10-15 centimetri. Ea a adăugat că răcirea vremii se va resimți încă de astăzi.

„Maximele în jumătatea nordică a țării se vor situa cel mult între 3, până la 6-7 grade, practic în nordul Moldovei sau în Maramureș, în Crișana sau în zona centrală a Transilvaniei, 3-4 grade, în timp ce în sud-est vor mai fi posibile valori astăzi de 18-19 grade. Însă mâine deja scăderea va fi semnificativă în toată țara. Vontăm pe maxime doar între 2 până la 14 grade, inclusiv în Capitală mâine o maximă în jurul a 8 grade. Și în Capitală vor fi intervale cu precipitații, vânt de 40-45 kilometri la oră”, a mai spus Mateescu.

Cod galben de ploi

De altfel, meteorologii au emis în această dimineață un cod galben de ploi însemnate cantitativ, pentru intervalul 27 noiembrie, ora 10 – 28 noiembrie, ora 10.

În zona montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Brașov, va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 40 de litri pe metru pătrat.

ANM a emis și o avertizare fără cod, valabilă până în 30 noiembrie, la ora 20, pentru importante cantitativ, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului, răcire a vremii

Temporar va ploua în aproape toată țara, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27/28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, anunță meteorologii.

La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10...25 de litri pe metru pătrat, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali, de 35...45 de litri pe metru pătrat și local de 60...80 de litri pe metru pătrat.

Local și temporar vântul va avea intensificări din noaptea de joi spre vineri în regiunile sudice și sud-estice, cu rafale în general de 45...50 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70...90 km/h.

Vremea se va răci joi în sud-vest, centru și nord-est, apoi și în sud-est.

Cum va fi vremea în București

Și în Capitală, vremea se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi noros și va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări noaptea, cu viteze la rafală de până la 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 12...14 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

Mâine, cerul va fi noros și va ploua, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 45...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

În 29 noiembrie, cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ. Vântul va suflat în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

Duminică, cerul va mai avea înnorări și cu precădere în primele ore ale zilei va ploua slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”