Începe sezonul tornadelor. Unde se formează acest fenomen meteo extrem și de ce este raportat tot mai des în România

Data actualizării: Data publicării:
tornada filmata in baragan
Tornada in Baragan. Foto: Facebook / Balan Ion

Sezonul cald aduce și pericolul tornadelor, un fenomen meteo extrem care este raportat tot mai frecvent și în România. Sud-estul țării este de obicei zona unde se produc astfel de vârtejuri. Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, a explicat la Digi24 cum se produc tornadele și cât de periculoase sunt ele.

Statisticile arată că cele mai multe tornade se produc în lunile mai și iunie. Din iulie au loc mai mult trombe marine care se produc în afara sezonului tornadelor.

„Trombele marine se formează diferit, mecanismele sunt diferite de cele prin care se formează tornadele pe uscat. Dar în Europa, spre deosebire de SUA, considerăm trombele marine tot în rândul tornadelor. Vă dau exemplul Italiei, unde sunt tornade care se formează pe Marea Mediterană, intră pe uscat și produc pagube. Și atunci, la nivel european, am decis să le catalogăm și pe acestea ca fiind tornade, dacă ajung pe uscat”, a explicat Bogdan Antonescu.

El spune că furtuna care a avut loc în vestul țării la sfârșitul săptămânii trecute a fost provocată de structuri noroase care pot produce și tornade. Totuși, Antonescu cataloghează fenomenul care a avut loc drept furtună violentă și nu tornadă.

Este vorba despre structuri numite supercelule, care se formează în condiții „cu totul și cu totul deosebite” și sunt asociate cu intensificări ale vântului, vijelie, căderi de grindină, precipitații intense. Unele dintre ele ajung să producă și tornade.

Antonescu spune că în România nu s-au produs în ultima vreme tornade violente, ci doar tornade cu intensitate mică.

„Probabil s-au produs, au avut un timp de viață foarte scurt, nimeni nu le-a observat – asta este o problemă generală în Europa – și atunci nu au fost raportate. Dar în general, la nivelul Europei, avem undeva la 250-300 de tornade, comparativ cu SUA unde avem 1.100-1.200 în fiecare an”, a spus Antonescu.

Într-o statistică făccută de meteorologi, numărul tornadelor apare mult mai crescut începând din anii 2000. De altfel, din 2006 și până în prezent au fost raportate 96 de astfel de fenomene, în timp ce în perioada 1934-2019 au fost raportate în total 185 de tornade.
„Cel mai simplu răspuns ar fi că, după 2006 în particular, există o organizație la nivel european din care fac și eu parte și care colecteză informațiile despre furtuni severe în general, nu numai tornade, pe care le verifică și apoi le pun la dispoziția cercetătorilor. Ar mai fi, după 2000, și accesul la internet, accesul la telefoane mobile cu camere. E mult mai ușor acum să raportăm o tornadă față de anii 80”, a spus Antonescu.

El a adăugat că acum sunt raportate și tornadele cu intensitate mai slabă, în timp ce, până în anii 2000, erau raportate tornade mai intense.

Antonescu a explicat că structurile de tip supercelulă pot fi observate pe radarele meteo, dar nu se poate prezice dacă acestea vor forma sau nu tornade.

„Putem să le observăm, să dăm o avertizare, să spunem că în următoarea jumătate de oră într-o anumită regiune există probabilitatea să observăm o tornadă sau ca o tornadă să producă pagube. Nu știm cum să estimăm în timp real care va fi intensitatea acelei tornade. A doua zi după ce un astfel de fenomen se produce, sunt echipe de cercetători care merg de-a lungul traiectoriei tornadei și încearcă să estimeze pagubele, astfel încât să-și dea seama de intensitate”, a explicat el.

Antonescu a explicat și în ce condiții se produc tornadele și de ce acestea au loc cu precădere în sud-estul țării.

„Tornadele au o serie de ingrediente foarte specifice. De obicei apar în zone în care terenul este relativ plat, zone în care există umiditate foarte mare. De aceea apar în sezonul cald, pentru că atunci avem evaporare, avem umiditate foarte mare în atmosferă. Trebuie să avem instabilitate. Dacă avem umiditate, instabilitate, dacă vântul își schimba direcția și viteza pe verticală, atunci acolo avem toate ingredientele pentru apariția tornadeor. În sud-est întâlnim cel mai des aceste condiții. Poate sunt influențate cumva și de prezența brizei marine”, a spus Antonescu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri