METEO. Ploi abundente și grindină în acest weekend

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_166293740
Foto: Shutterstock

Astăzi, mai multe localităţi din judeţul Constanţa se află sub cod portocaliu de ploi abundente, descărcări electrice şi vijelie. Nici în weekend nu vom scăpa de ploi. 

Astăzi, vremea se va încălzi în limite normale, astfel că se vor atinge 32 de grade Celsius prin zonele de câmpie din sud şi din vest. Ploi scurte de vară, însoţite de tunete şi fulgere vor apărea local prin sudul şi prin estul ţării, inclusiv la munte şi mai puţin în rest. În timpul averselor se va activa şi vântul.

Instabilitatea atmosferei va creşte în weekend. Până atunci, ploile vor fi în trecere, mai ales pe la munte, după orele prânzului. Sâmbătă, aversele vor apărea pe suprafeţe extinse şi local vor fi abundente. În plus, vor fi condiţii de grindină. Temperaturile vor fi ridicate şi vor ajunge la 33 de grade Celsius în special în sud-est. Duminică, vremea se va mai răcori puţin, iar aversele vor prefera centrul, sudul şi estul ţării.

La munte, atmosfera plăcută, de vacanţă, nu va fi perturbată prea mult de ploi până în weekend, pentru că vor apărea doar trecător, după-amiaza. Sâmbătă şi duminică, însă, aversele vor fi frecvente şi vor aduce, pe alocuri, cantităţi mai mari de apă şi grindină.

Astfel de fenomene vor ocoli majoritatea staţiunilor de la malul mării până duminică. În plus, acolo va fi tot mai cald, iar la început de weekend se pot atinge chiar şi 29 de grade Celsius la umbră. Duminică, însă, vemea va deveni instabilă şi vor fi averse, tunete, fulgere şi intensificări ale vântului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri