Meteorolog: „Temperaturile sunt în scădere”. Zonele unde vor fi fenomene extreme

Data publicării:
ploaie bucuresti
FOTO: Shutterstock

Meteorologul ANM Alina Șerban anunță că fenomenele specifice instabilității vor continua în mare parte a țării în zilele următoare. Vom avea parte de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. De asemenea, temperaturile vor fi în scădere.

„În următorul interval de timp, masa de aer cu potențial puternic instabil va rămâne deasupra ţarii, astfel că mesajul de cod galben a fost actualizat. Au fost câteva județe scoase de sub cod, dar nu înseamnă că acolo nu vor mai fi fenomene specifice instabilității, dar se vor semnala la intensitate mai redusă, vorbim de vestul țării, Banat, Crişana.

Au fost introduse județe din zona Moldovei, unde gradul de instabilitate va fi mai accentuat. Până la ora 21:00, se află sub cod galben județele din Oltenia, Transilvania, Maramureş, nordul Moldovei și sudul Banatului, județe în care așteptăm averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durata ale vântului și grindină.

Partea de sud-est, Muntenia, partea continentală a Dobrogei nu au fost introduse în cod pentru că nu vor avea manifestări destul de intense, dar și aici e foarte probabil să apară manifestări specifice instabile atmosferice.

Și în zilele următoare, aflate sub un mesaj de informare meteo, respectiv vineri și sâmbătă, masa de aer instabil se păstrează. În continuare vom avea fenomene specifice instabilității atmosferice. Vineri, în mod deosebit, în vest, sud-vest, centru, iar sâmbătă ponderea se va muta în jumătatea estică a țării.

În continuare vom avea parte de averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durata ale vântului și grindină în multe zone. Se vor produce în intervale scurte, în mod deosebit după masă și spre seară.

Probabilitatea ca astfel de fenomene să apară și în zona litoralului e în creștere. E posibil să se manifeste duminică. Semnalul e mai puternic atunci. Temperaturile vor fi în scădere. Dacă vineri și sambătă pentru litoral vorbim de vreme caldă și frumoasă, cu temperaturi spre 27-28 grade, duminică vom remarca o ușoară scădere a valorilor termice, spre 23-24 grade în zona litoralului și atunci vor apărea și averse, descarcări electrice, vânt. E foarte probabil că duminică vremea să se strice și în zona litoralului”, explică Alina Șerban, meteorolog ANM.

Un om a murit lovit de trăsnet, în timpul unei furtuni, în Mehedinţi. Alţi trei au fost răniţi, tot în urma unor descărcări electrice. În Dolj, la Calafat, a plouat cu gheaţă, iar în Craiova, furtuna a pus la pământ mai mulți copaci și a smuls acoperișul unui bloc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri