"Ninsoarea românească" | De ce zăpada din zilele următoare va fi altfel decât cea din zilele anterioare

Data actualizării: Data publicării:
zapada vreme rea bucuresti ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Meteorologii au emis o alertă de ninsori abundente, viscol, ploi şi polei, care a intrat în vigoare şi va fi valabilă până vineri la prânz. Ciclonul care aduce ninsorile vine dinspre Marea Mediterană, adică dintr-o zonă mai caldă, faţă de cel anterior, care venise din nord, dinspre Islanda şi care adusese temperaturi extrem de scăzute, chiar sub minus 20 de grade şi zăpada îngheţată.

Ciclonul care va ajunge acum în România se va alimenta cu umiditatea din Marea Neagră, astfel că cele mai multe precipitaţii vor fi în est şi sud-est. Precipitaţiile vor fi cu grad de umiditate mai ridicat, astfel că în sud, zăpada va fi mai apoasă, iar în Dobrogea vor fi predominant ploi şi va exista risc de polei. În Bărăgan va fi risc de polei, de asemenea.

În Moldova, stratul nou de zăpadă va fi de 20 de cm, iar în Bucureşti până la 10 cm.

Temperaturile vor fi uşor ridicate, în limite normale. De exemplu, în Bucureşti vor fi minus 2 grade.

După ce acest ciclon se va îndepărta de România, va reveni cel din nordul Europei. Vor scădea din nou temperaturile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Bucureşti ajungându-se la minus 10 grade, explciă meteorologii.

CITIȚI ȘI:  Iarnă grea în toată țara. Meteorolog: Un al doilea sistem frontal asociat unui ciclon ajunge în România

Potrivit acestora, aceste valori termice sun departe de minimele absolute.

Aceasta este ninsoarea românească, un fenomen diferit de cel din Europa Centrală, a explicat Simona Căpşună, meteorologul Digi24.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, valabilă la nivelul întregii ţări de miercuri seara, până vineri, la orele prânzului.

Conform prognozei, în intervalul 9 ianuarie, ora 22:00 - 11 ianuarie, ora 12:00, vor fi perioade cu precipitaţii, predominant ninsori, în toate regiunile şi se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

Totodată, în Dobrogea, în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.

Pe parcursul nopţii de joi spre vineri (10/11 ianuarie) şi vineri (11 ianuarie) vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, cu viteze mai mari, cu rafale în medie de 55 - 65 km/h pe crestele montane şi în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza informarea de vreme severă emisă miercuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri