Noi coduri galbene emise de ANM pentru miercuri. Unde vor fi furtuni | HARTĂ

Data publicării:
Feomene meteo extreme soare si furtuna
FOTO: Getty Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate şi caniculă, dar şi de intensificări ale vântului şi perioade de instabilitate atmosferică şi averse torenţiale în judeţe din sudul şi estul ţării, precum şi în zonele montane din Carpaţii Meridionali. 

Citește și: Temperaturi caniculare în aproape toată țara. Meteorologii au emis coduri portocaliu și galben | HARTĂ 

Astfel, miercuri, 12 august, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu temperaturile vor fi deosebit de ridicate, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Olteniei. Pe arii restrânse noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul a 20 de grade.

Indice temperatură-umezeală (ITU) în jurul pragului critic de 80 de unităţi va fi local şi în restul Olteniei, al Munteniei şi în Dobrogea.

Tot miercuri, în intervalul orar 5:00 - 16:00, sudul Moldovei şi estul Munteniei se vor afla sub Cod galben de intensificări ale vântului, care vor avea la rafală viteze de 50 - 70 km/h. Intensificări ale vântului cu viteze de 40 - 45 km/h vor fi şi în Banat, Crişana, Dobrogea şi restul Munteniei şi al Moldovei.

O nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse torenţiale însemnate cantitativ va fi în vigoare miercuri, între orele 12:00 şi 21:00, în zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu şi Braşov. 

În zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 - 70 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni (1 - 2 cm). În intervale scurte de timp (1 - 3 ore) şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 - 25 litri/mp şi izolat de peste 30 - 40 litri/mp.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
Pensie recalculată, blocată de soft: pensionarii așteaptă de luni întregi deciziile. „Nu merge programul”
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”