Prognoza meteo. O masă de aer anormal de cald va aduce, în România, temperaturi foarte ridicate. Cât se va încălzi

Data publicării:
copaci inverziti pimavara vazui de pe un pod
Estimărle meteo pentru perioada următoare. Foto: Getty Images

Temperaturile vor crește din nou peste normalul perioadei, în luna februarie, arată prognoza meteo. La începutul săptămânii viitoare, termometrele vor arăta și 16 grade Celsius în sudul țării.

Continuăm să avem parte de această masă de aer anormal de cald peste toata zona României.

În perioada următoare, norii se vor muta peste jumătatea de est a țării. Vor aduce precipitații în această noapte și mâine în prima parte a zilei, dar nu în cantități mari.

În ceea ce privește temperaturile, acestea vor deveni anormal de ridicate, și în sud, la valori ce vor ajunge luni și marți la 16 grade Celsius, iar în acestă perioadă a anului ar trebui să se oprească la 7-8 grade Celsius. Valori de 15 grade vor fi și în Capitală”, spune Simona Căpșună, meteorolog Digi24.

Vântul se va domoli, își va pierde din intensitate și ultima partea a weekendului va fi frumos și la munte, inclusiv la începutul săptămânii viitoare.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Sâmbătă, va mai ploua slab în Dobrogea, Muntenia și Moldova, la munte va fulgui și vântul va fi alert. De duminică, vremea va avea un aspect plăcut în toate regiunile și intensificări ale vântului vor mai fi în special pe creste. Temperaturile vor rămâne foarte ridicate mai ales în sudul țării, iar luni, maximele vor urca până la 16 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru București

În București, vremea va fi plăcută și valorile termice vor atinge cel mult 12 grade Celsius, însă din orele serii, vor apărea câțiva stropi de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, iar presiunea atmosferică va fi în scădere.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri