Prognoza meteo pentru luni, 15 aprilie 2019. Vreme capricioasă, dar ploile bat în retragere

Data actualizării: Data publicării:
meteo fetita fuge ploaie parc shutterstock_492356629
Foto: Shutterstock

Prognoza meteo nu aduce încă acele zile cu soare generos, așteptate de toți cei care vor să petreacă mai mult timp în natură. Alerta meteo de ploi este în vigoare până luni dimineaţă, la ora 10:00. Ploile vor bate apoi în retragere în primele două zile ale acestei săptămâni, dar vor reveni miercuri şi joi.

În orele nopţii, norii au rămas pe poziţii în zonele sudice, sud-vestice şi sud-estice unde a mai plouat. Cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp, pe suprafeţe restrânse în special din Oltenia şi din Dobrogea. La altitudini mari, avem de-a face cu ninsori şi lapoviţă. Vântul are intensificări în Muntenia, în Dobrogea, în Moldova, precum şi pe creste, unde rafalele vor ajunge la 55 - 60 km/h. Temperaturile pe timpul nopții au valori de la minus 2 grade Celsius în estul Transilvaniei, unde favorizează apariţia brumei, până la 8 grade în sud-vestul ţării.

CITIȚI ȘI: ANM a anunțat prognoza meteo pentru 15 aprilie - 13 mai. Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai

Vremea se va ameliora în cursul zilei de luni, dar va rămâne rece. Va ploua doar din loc în loc în sud-vestul şi în estul ţării. Tot în est, dar şi pe creste, vântul va mai avea intensificări. Temperaturile vor fi cuprinse între 8 grade Celsius în Bucovina şi 17 grade în regiunile vestice şi centrale.

Prognoza meteo pentru București

Bucureştenii vor vedea câteva raze de soare acum, la începutul săptămânii, dar nu au scăpat încă de ploi. 

În Bucureşti, condiţiile de ploaie vor deveni tot mai mici. Luni, norii vor mai lăsa loc şi soarelui, iar temperaturile vor urca până la cel mult 14 grade Celsius. Presiunea aerului va fi în creştere.

În Capitală, ploile slabe vor reveni la mijlocul săptămânii. Tot atunci, temperaturile vor mai pierde 2-3 grade pe timpul zilei, dar vor mai creşte puţin, noaptea.

Prognoza meteo la munte

La munte, încă sunt două anotimpuri. Pe creste sunt ninsori şi vânt, iar la poale, plouă. Vremea potrivită pentru drumeţii întârzie să apară. Ploile vor fi prezente luni în masivele sudice şi sud-vestice, iar de marți, ele vor avea frecvenţă mai mare în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. La altitudini mari, vor predomina ninsorile şi lapoviţa, iar vântul va avea intensificări.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

vremea patru zile
Prognoza meteo 15 aprilie 2019. Ploile iau o pauză luni și marți, dar revin la mijlocul săptămânii

Marți, vor mai fi ploi temporare în nordul, centrul şi estul ţării, dar noaptea ele se vor transforma, izolat, în ninsoare, atât la munte, cât şi prin Moldova şi Transilvania.

Apoi, miercuri, va ploua în jumătatea de est a ţării, iar joi, în sud şi în est.

Temperaturile vor deveni tot mai plăcute în zonele de dincolo de munţi, dar vor rămâne scăzute în sudul şi în estul ţării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri