Prognoza meteo pentru luni, 28.01.2019. Zonele din țară unde vine primăvara

Data actualizării: Data publicării:
alergii primavara parc carte
FOTO; Shutterstock

Vremea va continua să se încălzească astăzi pe întreg cuprinsul ţării, însă nu vom scăpa complet de nori. Maximele vor fi potrivite mai mult pentru începutul lunii martie, iar câteva reprize de ploaie vor veni în special după apus.

primavara parc bucuresti vreme
FOTO: Shutterstock


Vremea se va încălzi astăzi în mare parte a ţării. Prin urmare, maximele se vor încadra -1 grad în nord-estul extrem şi 10-11 Celsius în sudul Banatului. După apus, ploile vor apărea în jumătatea vestică a teritoriului, iar condiţiile de ceaţă vor creşte în Moldova, Muntenia şi Oltenia. Pe creste rafalele vor depăşi 80 km/h.

Prognoza meteo pentru București

Scăpăm uşor şi de ceaţă în Bucureşti, dar soarele va ezita să se arate. Temperaturile vor mai câştiga puţin teren şi vor ajunge la 5 grade Celsius, în timp ce presiunea atmosferică va scădea de la o valoare deja mai mică decât cea normală.

Atmosfera închisă va persista în Bucureşti şi în perioada următoare, iar de mâine seară vor reveni ploile. Totuşi, vom scăpa de polei, pentru că maximele de miercuri şi joi vor urca până la 8-9 grade Celsius. Şi nopţile vor aduce minime peste pragul îngheţului.

Prognoza meteo  pentru zonele de munte

Şi la munte vremea va fi plăcută, maximele vor trece de 0 grade Celsius. Apoi, seara, precipitaţiile îşi vor face apariţia în Carpaţii Occidentali, iar până în prag de weekend se vor extinde în toate masivele. La altitudini de peste 1400 m vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi ploi sau lapoviţă. Vântul va rămâne alert mai ales pe creste.

Prognoza meteo pentru zilele următoare

În prima fază e vorba de o redirecționare a ciruclatiei aerului din sector sudic, sud-vestic, ceea ce înseamnă aport de aer mai cald dispre latitudini sudice. Numai că această intruziune de aer cald se va face pe un cer mai mult noros. Pentru că dacă am fi avuz soare, poate temperaturile ar fi crescut uniform în toate regiunile. Acest lucru nu se va întâmpla pentru că așteptăm azi în zona Banatului cele mai ridicate valori, în jurul a 10 grade, urmând că de mâine și poimâine ponderea temperaturilor maxime, celor mai ridicate, să se mute către extremitatea de sud-est.
 
Ne referim la sud-vestul Bărăganului și zona Dogrogei, mai ales în partea continentală unde mâine-poimâine vor fi valori și de peste 10 grade, posibil 12-14 grade. 
 
În restul teritoriului va fi o creștere, dar nu la fel de semnificativă, pentru că pe de-o parte va fi ceață prezentă în special în zonele joase din sud și est și precipitații în restul teritoriului, astfel încât vorbim de valori în jurul sau mai ridicate decât normalul perioadei.
 
Și vin ploile. În această noapte vor cuprinde jumătatea de vest a țării iar mâine-poimâine, din nou, se vor muta către partea central-sudică și estică a României. Există posibilitatea de apariție a poleiului, dar nu ca zilele trecute.
 
Se va întâmpla din această noapte și la începutul zilei de mâine, cel mai probabil în Oltenia, urmând că mâine noapte fenomenul să apară și în zona de est a Transilvaniei sau în zona Moldovei dar, cum am spus, nu la cotele din zilele trecute. Asta pentru că de dată asta nu mai vorbim despre intensificări ale vântului.
 
Fenomenul de freezing rain de la sfârșitul săptămânii trecute a apărut pentru că picăturile de ploaie s-au suprarăcit și atunci când au dat peste obiectele și tot ce era la sol cu temperaturi negative, a înghețat instataneu.
 
La noapte vor mai fi temperaturi ușor negative în zona Olteniei și va ploua. În restul teritpriului, în vest, în centru, aceste ploi sunt pe fondul unor temperaturi ușor pozitive, urmând ca mâine noapte, situația să se repete pentru estul Transilvaniei și zona Moldovei.
 
Precipitațiile deocamdată sunt slabe cantitativ. Am putea să cumulăm în intervale de 2-3 zile și peste 15-20 de litri în zona deluroasă a Munteniei, Oteniei, în zona Carpaților Meridionali. Dar aceste precipitații care vin începând din această noapte sunt în repriză. 
 
Temperaturile sunt de primăvară și nu prea. În afară de extremitatea de vest și sud -est unde aduc a primăvară, în rest suntem în jurul normelor sauușor peste, cu 1-2 grade. Nu putem spune că a venit primăvară. Va mai fi un puseu cald spre finalul săptămânii. Acolo să vedem care vor fi rezultatele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri