Prognoză meteo pentru luni, 3 iunie. Cod portocaliu și cod galben de ploi și furtună. Zonele afectate

Data actualizării: Data publicării:
furtuna

Jumătate din ţară se află sub avertizări de vreme severă până la prânz, dar toate zonele vor rămâne sub informare de furtuni până miercuri dimineaţă, potrivit prognozei metei emise de meteorologii ANM. Totodată, este pericol de inundaţii pe majoritatea apelor curgătoare, iar cele din sud sunt gata să iasă din matcă.

Actualizare. Meteorologii au anunţat, luni, că vremea rea continuă până joi, fiind emisă o informare de ploi abundente, vijelii, descărcări electrice şi grindină. În unele zone este cod galben, cantităţile de apă putând ajunge până la 40 de litri pe metru pătrat. Până marţi la ora şase în mai multe judeţe este cod portocaliu, urmând a se înregistra până la 80 de litri de apă pe metru pătrat.


Codul portocaliu vizează judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, precum şi în zona montana şi submontana a judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzau şi Vrancea. Acolo va mai ploua abundent şi luni până la amiază şi se vor înregistra cantitaţi de apă ce vor depaşi 50 l/mp. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindina. Tot până la prânz, este în vigoare şi un cod galben de furtună. Atenţionarea vizează parţial Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, sud-estul Transilvaniei, jumatatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbura. Acolo, doar pe suprafeţe restrânse vor fi cantităţi de apă de 30...40 l/mp.

Prognoza meteo pentru București

Capitala se află sub cod galben de vreme severă.Vor fi averse abundente cu tunete, fulgere şi vânt în rafale. Temperaturile vor fi plăcute, cu valori ce nu vor trece de 25 de grade Celsius.

Vremea nu se va schimba prea mult în zona Capitalei până la mijlocul săptămânii. Ploile torenţiale vor fi prezente marți pe parcursul întregii zile, iar miercuri şi joi, în special după-amiaza şi seara. Temperaturile vor avea uşoare variaţii în perioada următoare.

Prognoza meteo pentru 3 iunie, la munte

La munte, va continua să plouă mult în prima săptămână a lunii iunie. Pe suprafeţe mici, cantităţile de apă vor trece de 60 l/mp. Vântul va lua aspect de vijelie, descărcările electrice vor fi frecvente şi va cădea grindină.

Prognoza meteo pentru 3 iunie, la mare

La mare, luni, soarele va fi generos, va urca mercurul în termometre peste 22 de grade Celsius, iar apa mării va deveni plăcută. Aversele vor apărea din orele serii şi se vor menţine şi marți la malul mării, dar miercuri şi joi, va fi din nou vreme de plajă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Până miercuri dimineaţa este în vigoare o informare de vreme instabilă în toată ţara. Ploile abundente vor menţine pericolul de inundaţii foarte ridicat pe toate apele curgătoare. În plus, vor mai fi şi fenomene electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Joi, vremea extremă va fi prezentă în special în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte şi doar pe suprafeţe mai mici în rest.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri