Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, până la 1 august. Cum va fi vremea în fiecare regiune

Data actualizării: Data publicării:
umbrela galbena in soare
Cum va fi vremea în intervalul 19 iulie - 1 august. Foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 19 iulie - 1 august. Potrivit ANM, urmează câteva zile răcoroase, cu temperaturi de 24 - 26 de grade și cu posibile ploi, după care vremea se încălzește în toate regiunile țării.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în fiecare regiune din țară: 

Vremea în BANAT

Pe aproape întreg parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime se va situa între 26 și 29 de grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 21 iulie, iar a celor minime va fi în scădere de la 20 de grade în prima noapte, spre 14 grade în dimineața zilei de 22 iulie. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va marca o creștere, vremea va redeveni călduroasă, vor fi valori diurne, în medie, de 31...34 de grade, în timp ce temperaturile minime nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa în jurul a 17...18 grade. Probabilitatea pentru averse pe arii extinse și însemnate cantitativ va fi ridicată pe 19 și 20 iulie, apoi se va reduce semnificativ și abia după data de 28 iulie, pe alocuri, mai pot fi ploi de scurtă durată.

Vremea în CRIŞANA

Temperatura aerului va fi în scădere la începutul intervalului de prognoză, de la 29 de grade în prima zi, spre 26 de grade pe 21 iulie, apoi va marca o creștere treptată, iar la finalul primei săptămâni se vor înregistra aproximativ 31 de grade, în medie regională. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, media valorilor nocturne va fi în scădere de la 19 grade la început, până la 13...14 grade în jurul datei de 22 iulie, apoi va crește treptat, spre 15...16 grade la finalul primei săptămâni. În decursul celei de a doua săptămâni, regimul termic nu va mai avea variații importante, astfel încât media maximelor se va situa între 30 și 32 de grade, iar a minimelor nocturne va fi de 17 grade. În primele două zile ale intervalului de prognoză, pe arii extinse vor fi averse importante cantitativ, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va crește abia după data de 28 iulie.

Vremea în TRANSILVANIA

În primele zile temperaturile maxime vor scădea semnificativ, de la o medie de 31 de grade în prima zi, până la 24 de grade pe 21 iulie, în timp ce valorile nocturne se vor menține în jurul unei medii de 16...17 grade. Între 22 și 26 iulie, va avea loc un proces de încălzire treptată a vremii, fapt ce va determina creșterea temperaturilor maxime de la o zi la alta, până la o
medie regională de 29...30 de grade, începând cu data de 26 iulie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn va fi relativ constant între 22 și 27 iulie, când se va înregistra o medie de 13 grade a temperaturilor minime, dar și între 28 iulie și 01 august, când media, ușor mai ridicată, va fi de 14...15 grade. Vor fi averse însemnate cantitativ pe 20 și 21 iulie, apoi vremea se va ameliora și probabilitatea pentru ploi trecătoare va crește abia din 28 iulie.

Vremea în MARAMUREŞ

Vremea se va răcori în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la 29 de grade în prima zi, până la 24 de grade pe 21 iulie, în timp ce minimele vor atinge o valoare medie de 13 grade între 22 și 24 iulie, pornind de la 18...19 grade în prima noapte. Ulterior, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel încât, la începutul celei de a doua săptămâni, vor fi medii ale maximelor diurne de aproximativ 31 de grade și ale minimelor nocturne de 15...16 grade, valori ce se vor menține de interes până la sfârșitul celei de a doua săptămâni. Ploi pe arii extinse și local abundente se vor semnala în primele trei zile ale intervalului de prognoză și, din nou, pe 28 și 29 iulie, iar în rest doar izolat și trecător va ploua slab, cel mai probabil spre finalul celei de a doua săptămâni.

Vremea în MOLDOVA

Vremea se va răcori în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la o medie regională de 30 de grade în prima zi, până la 25 de grade pe 21 iulie, în timp ce minimele vor atinge o valoare medie de 15 grade între 22 și 25 iulie, pornind de la 20 de grade în prima noapte. Ulterior, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel încât, pentru ultima săptămână din iulie, sunt estimate maxime, în medie de 30...32 de grade și minime de 16...19 grade. Ploi pe arii extinse și local însemnate cantitativ se vor semnala în primele zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse va crește după 28 iulie, iar în restul intervalului va fi redusă.

Vremea în MUNTENIA

În prima zi a intervalului vremea se va menține caniculară, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 35 de grade, apoi se va produce o răcorire treptată spre valori de 28...30 de grade. Pentru a două săptămână de prognoză sunt estimate maxime, în medie de 31...34 de grade. Minimele termice vor scădea de la o medie de 20...21 de grade în primele nopți, până la valori în jur de 16 grade în perioada 22 – 26 iulie, iar până la finalul lunii iulie, tendința va fi de creștere treptată până la 18...19 grade. Averse se vor semnala pe arii mai extinse în perioada 19-21 iulie, când vor fi pe alocuri importante cantitativ. Ploi de scurtă durată pot apărea pe arii restrânse și în restul intervalului, cu o probabilitate mai mare după 28 iulie.

Vremea în OLTENIA

Vremea se va răcori, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la 34 de grade în prima zi, până la 28...29 de grade în intervalul 20 – 24 iulie, în timp ce minimele vor atinge o valoare medie de 16 grade, pornind de la 20 de grade în prima noapte. Ulterior, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel încât, pentru a doua săptămână, sunt estimate maxime în
medie de 32...34 de grade și minime în jur de 18 grade. Ploi pe arii extinse și local abundente se vor semnala în 19 și 20 iulie, iar în restul intervalului doar pe arii restrânse și cu o probabilitate mai mare după 29 iulie.

Cum va fi vremea la mare

În primele două zile ale intervalului se vor înregistra în zona Dobrogei maxime în medie de 31...32 de grade și minime în jur de 22 de grade. Ulterior vremea se va răcori, iar pentru intervalul 21 – 25 iulie, la nivelul regiunii vor fi maxime de 27...28 de grade și minime de 17...19 grade. În a doua săptămână de prognoză, tendința va fi de creștere treptată, astfel încăt la valorile maxime vor reveni la o medie de 32 de grade, iar minimele vor depăși 20 de grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu excepția zilelor de 20 și 21 iulie, când sunt prognozate averse locale posibil însemnate cantitativ.

Cum va fi vremea la munte

Temperatura va fi în scădere treptată în primele zile ale intervalului, iar vremea va deveni răcoroasă în perioada 21 – 24 iulie, cu o medie a valorilor maxime de 16...17 grade, pornind de la 22 de grade în prima zi și minime de 8...10 grade. După acest interval se va reveni la un regim termic apropiat de normele climatologice, respectiv maxime, în general, de 20...22 de grade și minime în jur de 12 grade. În primele zile ale intervalului instabilitatea atmosferică se va generaliza în întreaga zonă montană, iar local aversele vor fi abundente. În restul intervalului, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată spre finalul lunii.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri