Prognoza meteo: Vremea se strică în weekend. Unde va ninge

Data publicării:
oameni traverseaza stradain bucuresti, de pe trotuare pline de zapada
ANM anunță ninsoare și vânt puternic. FOTO: Gulliver/ Getty Images

Vremea continuă să fie schimbătoare, aşa cum ne-am obişnuit de la începutul sezonului rece. Mâine, soarele va lipsi din cea mai mare parte a ţării şi temperaturile vor scădea.

viscol, ger frig zapada bucuresti ninsoare
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În orele nopţii, va ninge slab în Transilvania şi în Maramureş. Lapoviţa va cădea în Banat, Crişana şi Moldova, iar ceaţa şi burniţa vor apărea pe suprafeţe restrânse în restul teritoriului. Minimele se vor situa între minus 5 şi 3 grade Celsius, cu valori mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali.

Vremea se va răci mâine în toată ţara, chiar accentuat în nord, în centru şi în sud. Astfel, maximele se vor încadra între minus 2 grade în depresiuni şi 5 grade Celsius în vestul Olteniei şi pe litoral. Atmosfera va fi în general închisă şi pe spaţii mici vor cădea precipitaţii mixte în regiunile sudice şi estice. Vântul va fi alert pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în sudul Banatului.

În Bucureşti, norii se vor aduna din timpul nopţii, aşa că temperaturile vor fi plăcute. Maine soarele va lipsi, iar trecător vor fi condiţii de burniţă. Valorile de temperatură, obişnuite pentru această perioadă, se vor opri la 3 grade Celsius, iar vântul va sufla moderat.

La început de weekend, norii vor fi numeroşi în mare parte a zonei de munte şi va ninge pe suprafeţe restrânse. Spre seara, ninsorile vor cuprinde Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali, apoi acestea se vor extinde şi în restul masivelor. Temperaturile vor scădea, iar pe creste va fi viscol. Luni, ninsorile se vor restrânge.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri