Sari la conținut

Prognoza pe două săptămâni. Cum va fi vremea înainte de 1 Mai

Vremea va continua să fie oscilantă în următoarele două săptămâni, cu intervale în care vremea va fi, în general, mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Valorile termice vor fi încadrate apoi în normele climatologice ale perioadei, alături de precipitații importante cantitativ, mai ales în perioada 18 - 20 aprilie aprilie, precum și după 27 aprilie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru următoarele două săptămâni, potrivit Agerpres.

vreme de primavara

 

În Banat, în prima săptămână, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă. Valorile termice maxime se vor încadra, în medie regională, între 8 — 15 grade, iar minimele între—2 și 5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, odată cu creșterea temperaturii aerului, regimul termic se va apropia de cel specific sfârșitului de aprilie. În medie, maximele se vor încadra între 16 — 19 grade, iar minimele între 3 — 7 grade. Probabilitatea pentru precipitații, îndeosebi sub forma de aversă, va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar în zilele de 18, 19 și 27 aprilie cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

În Crișana, în prima săptămână, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă, chiar deosebit de rece în intervalul 19 — 22 aprilie, când temperaturile minime vor fi sub limita de îngheț. În medie pe regiune, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 7 — 13 grade și minime între—3 și 5 grade. Încălzirea vremii din cea de-a doua săptămână va conduce la un regim termic apropiat de cel normal, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 18 — 19 grade și de 2 — 6 grade ale celor minime. Probabilitatea pentru precipitații, îndeosebi sub formă de aversă, va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului, iar în zilele de 18, 19, 27 și 28 aprilie, cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

În Transilvania, în prima săptămână, temperaturile maxime se vor încadra, în medie, doar între 5 — 12 grade, iar cele minime între -5 și 3 grade. În perioada 20-23 aprilie, valorile termice, atât diurne cât și nocturne, vor fi cu mult mai scăzute decât cele normale, sub limita de îngheț în orele dimineților. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi apropiat de cel normal la sfârșit de aprilie. Temperatura aerului va marca o creștere, apoi nu va avea variații semnificative. Media pe regiune va fi caracterizată de maxime cuprinse între 14 — 18 grade și minime între—2 și 3 — 4 grade. Vor fi condiții pentru precipitații, aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse, moderate și însemnate cantitativ, în data de 19 aprilie și din nou după 27 aprilie.

În Maramureș, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă, chiar deosebit de rece în perioada 19 — 22 aprilie. Diminețile de 21 și 22 aprilie vor fi cu valori sub limita de îngheț. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 6 — 13 grade, iar cele minime între—4 și 2 grade. În cea de-a doua săptămână, regimul termic se va apropia de cel climatologic specific la sfârșitul lunii aprilie. La început, temperatura aerului va marca o creștere, apoi va fi relativ staționară. Media maximelor se va situa între 10 — 18 grade, iar a minimelor între—3 și cel mult 2 grade. Vor fi condiții de precipitații în cea mai mare parte a timpului, mai intense în zilele de 18, 19, 27 și 28 aprilie.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în intervalul 19—21 aprilie, când media maximelor termice va fi de 5 — 7 grade. În cea de a doua săptămână valorile termice diurne se vor apropia treptat de cele normale și vor ajunge la medii, pe întreaga regiune, de 18—19 grade. Temperaturile nocturne vor fi în scădere până în 21 — 22 aprilie, când vor deveni negative, apoi vor începe să crească, astfel ca între 28 — 30 aprilie media minimelor termice va fi de aproximativ 6 grade. Vor fi condiții de precipitații aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse și importante cantitativ în intervalul 19 — 20 aprilie.

În Dobrogea, până în data de 21 aprilie, temperaturile maxime nu vor mai depăși, în medie, 11 grade, apoi se va încălzi ușor și treptat, astfel ca între 28 și 30 aprilie acestea vor urca spre 17 — 18 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până spre sfârșitul primei săptămâni, iar în diminețile zilelor de 21 și 22 aprilie media lor va fi de doar un grad. Din 23 aprilie acestea vor crește și vor atinge 8 — 9 grade, în ultimele zile ale lunii. Până în data de 21 aprilie va ploua în fiecare zi și vor fi intervale de timp în care se vor acumula cantități mai importante de apa. Între 22 — 30 aprilie doar pe spații mici vor mai fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză valorile maxime de temperatură se vor situa în general sub cele climatologic specifice perioadei, iar media lor se va încadra între 8 grade (care se pot înregistra în zilele de 20 și de 21 aprilie) și 16 grade (în 23 aprilie). În cea de a doua săptămână se va încălzi treptat, iar în ultimele zile media maximelor diurne va urca spre 21 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere până în dimineața zilei de 22 aprilie, când media lor va coborî până la—2 grade, apoi vor crește, astfel că, după data de 27 aprilie, se vor atinge minime care în medie vor fi de aproximativ 7 grade. Până în data de 21 aprilie, temporar, vor fi precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ, apoi probabilitatea de ploaie va fi în scădere.

În Oltenia, până în 22 aprilie vremea va fi, în general, mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cele mai mici maxime se vor atinge între 19 — 21 aprilie, când media lor va fi de doar 9 grade, iar cele mai mici minime, în jurul datei de 22 aprilie, când vor coborî sub pragul de îngheț. Din 23 aprilie atât temperaturile diurne cât și cele nocturne vor fi în creștere, iar media lor va urca spre 21 de grade ziua și 7 grade noaptea. Vor fi condiții de precipitații aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse și mai intense între 17 — 21 aprilie.

La munte, între 17 — 24 aprilie, temperaturile vor avea variații destul de semnificative. Temperaturile maxime vor avea valori medii între—3 și 6 grade, iar cele minime între—10 grade (în dimineața zilei de 21 aprilie) și—4 grade (în dimineața de 21 aprilie). Din 25 aprilie și până la finalul intervalului de prognoza, temperaturile vor rămâne relativ constante. Media lor va fi pozitivă, astfel că ziua va avea valori până la 9 — 10 grade, iar noaptea de până la 2 grade. Vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai importante cantitativ între 18 — 21 aprilie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Etichete: ploaie , meteo , prognoza meteo , prognoza doua saptamani , meteo aprilie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale