România, lovită de caniculă și furtuni în aceeași zi. Avertizare de fenomene extreme în trei sferturi de țară

Data actualizării: Data publicării:
termometru caniculă
Primul cod portocaliu de caniculă. Urmează patru zile cu temperaturi de până la 39 de grade Celsius și cu disconfort termic ridicat. Foto: Getty Images

Fenomene extreme se abat asupra României în acest început de weekend. Sudul țării va fi sub Cod galben de caniculă, cu temperaturi de pnă la 38 de grade Celsius, în vreme ce în Moldova și la munte se anunță furtuni și vijelii, cu grindină și fulgere.

În cursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 - 38 de grade, potrivit avertizării transmise de ANM. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei.

cog galben 1
Cod galben de caniculă în sudul țării. Sursa foto: ANM

De asemenea, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 - 1 august, ora 4:00, a intrat în vigoare un al doilea Cod galben, de data aceasta de vreme instabilă, ce vizează, la început, nordul, nord-estul şi local zona de munte. Ulterior, în estul şi sud-estul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe suprafeţe mici 40 - 60 l/mp.

cod galben 2
Cod galben de vreme instabilă. Sursa foto: ANM

ANM precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în centrul şi sudul ţării, dar pe spaţii mai restrânse. 

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul