Video Sărbători pascale cu vreme de iarnă, anunțul ANM. Unde va fi cel mai frig în noaptea de Înviere

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu umbrela in ploaie
Ploi, ninsori și vânt în următoarele zile. Foto: Getty Images

Un ciclon format în zona Mării Mediterane aduce o schimbare bruscă a vremii în România, cu ninsori la munte, viscol și temperaturi scăzute. Potrivit directoarei Administrația Națională de Meteorologie, Elena Mateescu, episoade de lapoviță sunt posibile și în zonele joase din centrul și estul țării. Chiar și de Paște vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, cu ploi extinse și temperaturi scăzute inclusiv în noaptea de Înviere.

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat că schimbarea bruscă a vremii este cauzată de interacțiunea dintre două mase de aer cu proprietăți termice foarte diferite.

„Contactul termic a două mase de aer cu caracteristici termice foarte diferite generează situații de vreme extremă. Un ciclon format în Mediterană a avansat în zona Europei, inclusiv în zona de sud-sud-est în care se află și România, iar la contactul cu o masă de aer mai rece de la latitudini nordice va determina fenomene de iarnă pe parcursul acestei săptămâni”, a explicat aceasta.

Ninsori și viscol la munte

Potrivit meteorologilor, începând chiar din această noapte, precipitațiile din zonele montane se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar vântul va sufla cu putere.

„În zona montană, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsori, iar la altitudini mari, în Carpații Meridionali și Orientali, stratul de zăpadă nou depus va putea atinge grosimi de 10-15 centimetri. Va fi și viscol, pentru că rafalele de vânt vor depăși viteze de 90-120 km/h”, a precizat Elena Mateescu.

Cod galben și portocaliu de vânt și viscol în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări și avertizări de cod galben și cod portocaliu pentru intervalul 7-8 aprilie, care vizează intensificări puternice ale vântului și ninsori viscolite la munte.

Astfel, luni, între orele 10:00 și 21:00, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h în regiuni precum Transilvania, Oltenia, Moldova și nordul Dobrogei, iar la munte, zonă în care va acționa codul portocaliu instituit de meteorologi, rafalele vor ajunge la 70-90 km/h, depășind 100-120 km/h la altitudini mari.

Începând de luni seara și până marți seară, avertizările se extind, iar în Carpații Meridionali și Orientali sunt prognozate ninsori viscolite și vizibilitate redusă, în timp ce la peste 1600 de metri altitudine va fi cod portocaliu de viscol puternic, cu rafale de până la 110-130 km/h și vizibilitate sub 50 de metri.

Temperaturile vor continua să scadă

Meteorologii avertizează că precipitații sub formă de lapoviță ar putea apărea și în zonele mai joase din centrul și estul țării, pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece.

„Este posibil ca și în zonele mai joase din centrul și estul țării să consemnăm precipitații sub formă de lapoviță, având în vedere masa de aer rece care, începând de astăzi, se va intensifica în zona țării noastre. Dacă ieri (n.r. duminică) am atins 25 de grade la multe stații din partea de sud și chiar 26 de grade la Calafat, astăzi temperaturile vor scădea la cel mult 10–19 grade, iar în jumătatea nordică nu vor depăși 9-10 grade”, a explicat directoarea ANM.

Răcirea vremii va continua în următoarele zile, inclusiv în zona Capitalei.

„Și în zona Capitalei temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât de la valori de 23 de grade astăzi vom ajunge la 18 grade mâine și 13-14 grade, pentru ca până la finalul săptămânii să consemnăm doar aproximativ 10 grade Celsius”, a mai spus Mateescu.

Cum va fi vremea de Paște

Meteorologii au oferit și primele estimări pentru perioada sărbătorilor pascale.

„În noaptea de Înviere, minimele se vor încadra între minus 3 și 7 grade, cu valori negative în depresiunile din estul Transilvaniei și aproximativ 7 grade pe litoral”, a precizat directoarea ANM.

În ziua de Paște, vremea va rămâne rece, iar precipitațiile vor continua.

„Ziua de duminică va fi mai rece, cu maxime între 4 și 14 grade. Va ploua pe arii relativ extinse, iar în zonele deluroase sunt posibile precipitații mixte, în timp ce la munte vor predomina ninsorile”, a explicat Mateescu.

Cantitățile de apă estimate ar putea ajunge la 20–25 de litri pe metru pătrat.

Vremea se încălzește din nou săptămâna viitoare

Veștile devin mai bune începând de săptămâna viitoare, când temperaturile vor reveni la valori mai apropiate de normal.

„Deja de săptămâna viitoare, începând de marți, temperaturile vor crește și vom consemna din nou valori între 10 și 20–21 de grade Celsius”, a precizat directoarea ANM.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme