Video Urmează trei zile cu ploi și ninsori în toată țara. Director ANM: De sâmbătă, vremea va intra din nou într-un proces de răcire

Data actualizării: Data publicării:
ninsoare
Foto: Shutterstock

Urmează trei zile cu ploi și ninsori în toată țara. Meteorologii au actualizat în urmă cu puțin timp prognoza meteo și anunță ploi, ninsori, lapoviță și depuneri de polei în țară. De sâmbătă, vremea va intra din nou într-un proces de răcire în majoritatea zonelor, a anunțat, la Digi24, Elena Mateescu, directorul ANM.

„Ne așteptăm, într-adevăr, ca la acest sfârșit de săptămână să consemnăm ninsori inclusiv în Capitală, dar și în restul teritoriului. Dacă la început vorbim de o probabilitate ca să avem în cel puțin în regiunile centrale, nordice ale țării, ulterior și în zona de sud, sud-est, astfel încât să confirmăm până la urmă perioada din calendar din punct de vedere meteorologic și din perspectiva regimului de precipitații, a formei acestora și din perspectiva regimului de temperaturi. Astfel încât, da, este posibil, așa cum menționam, mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică, inclusiv în Capitală, precipitațiile slabe mixte de pe parcursul zilei de sâmbătă, ploi, lapovițe și ninsori, să se transforme treptat în ninsori, dar fără un strat consistent de zăpadă. Din punct de vedere termic, vorbim de o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Dacă astăzi și mâine valorile de temperaturi, mai ales maximele diurne, vor crește ușor în cea mai mare parte a țării, astfel încât ecartul termic la nivelul maximelor să se situeze între 4 până la 11, 12 grade C, inclusiv în Capitală, maximă de 9, 11 grade,” a explicat Elena Mateescu.

Potrivit ANM, din weekend, temperaturile vor scădea în toată țara, vremea menținându-se rece pe tot parcursul săptămânii.

„De sâmbătă, vremea va intra din nou într-un proces de răcire în majoritatea zonelor. Maximele vor fi cuprinse, în nordul Moldovei, de pildă, doar -3 grade până la 10 grade în vestul Olteniei, pentru ca, treptat, la sfârșitul săptămânii și pe parcursul săptămânii viitoare să se mențină un regim de temperaturi ce va caracteriza o vreme mai rece, în special pe parcursul nopților și dimineților, dar și pe parcursul zilei, având în vedere maxime de -6 până la cel mult 2, 3 grade și minime, mai ales la mijlocul săptămânii viitoare, în noaptea de miercuri spre joi și joi spre vineri, minime care pot coborî în depresiuni până la -15, -18 grade, chiar -7, -8 grade în Capitală, iar maximele, așa cum menționam, să se mențină, de asemenea negative în toată țara,” a precizat directorul ANM. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul de sub pământ al României. Parcul de distracţii la peste 100 de metri adâncime cucereşte europenii
Digi FM
Cristian, fost candidat la Primăria Tulcea, s-a sinucis la doar 38 de ani. Mesajul șocant postat pe internet...
Pro FM
Alina Sorescu, îngrijorată pentru fiicele ei, care au petrecut Paștele cu tatăl lor: „M-au sunat speriate”
Film Now
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se...
Adevarul
Trump îl critică pe Zelenski pentru că „aduce prejudicii negocierilor de pace”. „Dacă vrea Crimeea, de ce nu...
Newsweek
Poșta schimbă, din nou, data la care livrează pensia pe luna mai. Suspans total pentru pensionari
Digi FM
Cele 10 sfaturi ale papei Francisc pentru o viață cu sens, pace și bucurie
Digi World
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Digi Animal World
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Film Now
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...