Vremea se schimbă radical. Anunțul ANM

Data publicării:
vreme, primavara
Foto: Shutterstock

După cel mai rece 1 Mai din ultimul deceniu, vremea se schimbă radical. Trecem de la frig, la temperaturi de vară. Elena Mateescu, directorul Adiministrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat pentru Digi 24 cum va evolua vremea în zilele următoare.

 

Urmează zile de vară, cu temperaturi de până la 28 de grade.

„Așa se pare, mai ales de la mijlocul săptămânii viitoare, când miercuri așteptăm chiar valori de până la 28°C și practic săptămâna va debuta cu valori de temperaturi în creștere de la o zi la alta. Dacă mâine contăm pe valori între 15 până la 26°C, cu 21-22° în Capitală, de marți, miercuri, așa cum menționăm, un ecart cuprins între 18 până la 28°, chiar și în Capitală temperatura va atinge pragul unei zile de vară, 25°C. Și se pare că pe parcursul întregii săptămâni, vremea se va menține în același ecart al valorilor de temperaturi, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit,” a precizat pentru Digi24 directorul ANM.

Deși temperaturile cresc, precipitațiile nu vor lipsi.

„Aceasta nu înseamnă că nu vor fi prezente și precipitațiile, mai ales în a 2-a parte practică a săptămânii, când în partea de vest, nord și centru, dar și la munte, este posibil să consemnăm perioade cu înnorări, averse însoțite de descărcări electrice.

Elementul meteorologic de interes rămâne regimul de temperaturi mult așteptat, având în vedere că debutul lunii mai a adus practic, în fiecare zi, recorduri ale temperaturilor minime sau maxime ca fiind cele mai scăzute valori de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră. Chiar și în această dimineață de 3 mai, 28 de stații meteorologice au înregistrat cele mai coborâte temperaturi minime de când se fac măsurători meteorologice, dintre care 3 sunt considerate recorduri lunare ca fiind cele mai coborâte valori pentru o lună mai, de când înregistrăm astfel de măsurători”, a adăugat Elena Mateescu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...