Vremea se schimbă radical în București începând de joi seară

Vreme rece
Foto: Gulliver/Getty Images

Vremea va începe să se răcească accentuat în București, începând cu seara de joi, conform unei prognoze a Administrației Naționale de Meteorologie, citate de Agerpres. Conform acesteia, temperaturile se vor situa în jurul maximei de 3 grade celsius. 

Potrivit sursei citate, până vineri, la ora 8:00, vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie, însă cerul va deveni temporar noros şi trecător va ploua slab după orele prânzului şi, din nou, spre sfârşitul nopţii de joi spre vineri. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, când viteza la rafală va atinge 35 - 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9 - 10 grade, iar cea minimă de 1 - 2 grade.

Pe parcursul zilei de vineri şi până sâmbătă dimineaţa, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat. Temporar, va ploua în general moderat cantitativ, iar în cursul nopţii, cu o probabilitate destul de mare, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, în timp ce minima nu va mai trece de 1 grad Celsius.

ANM a actualizat, joi, informarea meteo de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă dimineaţa. Astfel, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în cursul zilei de joi (7 ianuarie), local în nord, centru şi nord-est, iar din a doua parte a nopţii de joi spre vineri (7/8 ianuarie) aria acestora va fi în extindere dinspre sud, urmând să cuprindă cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în jumătatea de sud, unde se vor acumula 15-25 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în cursul zilei de vineri (8 ianuarie) şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie) precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde se va depune strat de zăpadă.

La munte, temporar va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Vântul va avea intensificări în zonele montane, în special la începutul intervalului, când viteza la rafală va atinge 60-80 km/h, spulberând zăpada, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40-50 km/h.

Meteorologii menţionează că, în următoarele zile şi pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii va fi ridicată, concomitent cu pătrunderea şi instalarea unei mase de aer rece.

Editor : Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate