Dacă privim la scara istoriei România trece prin cea mai fastă perioadă din toată existența ei. Acest lucru se datorează în cea mai bună măsură apartenenței noastre la Uniunea Europeană.
La începutul anilor 2000 România era suspendată într-un „no man's land”, izolată și nesigură, fragilă economic și social. Pe atunci încă înotam în hățișurile unei tranziții plină de cenușiu, deznădejde și sărăcie după ce experimentaserăm ultima mineriadă (amintiți-vă de Costești, de Miron Cozma în 1999) care ne trăgea spre întuneric. Mii de români își riscau agoniseala, sănătatea sau chiar viața plecând ilegal, trecând frontierele cu ajutorul unor „călăuze” pentru a munci fără acte în Grecia, Italia sau Germania.
Astăzi românii pot călători, pot pleca să muncească, pot emigra - dacă asta este alegerea lor - în oricare dintre statele UE fără a mai fi nevoie să se ascundă pe la frontiere. Uniunea Europeană a pus și condiții, dar a deschis porțile pentru toți cetățenii statelor noi membre. Libertatea de circulație a permis românilor să călătorească, indiferent de scop, la o scară pe care nu o cunoscuseră niciodată.
Toți românii care au avut sau care au copii la studii în universități din țările vestice ale Uniunii Europene știu că acest lucru era o raritate înainte de aderarea României la UE. Astăzi ele au devenit o etapă firească în formarea și educație românilor. Însă pentru generații întregi acest lucru nu era posibil. Accesul la învățământul superior occidental era blocat pentru marea majoritate a studenților români pentru că România era o țară blocată, în stagnare economică și socială.
S-au tot făcut liste cu avantajele de care ne bucurăm în Uniunea Europeană, dar cele mai mari avantaje constau în ceva ce nu poate fi efectiv cuantificat sau enumerat precum nivelul de speranță al populației că poate realiza ce își propune, gradul de securitate oferit de o umbrelă precum cea a UE, forța unei piețe economice de top de pe tot globul, mobilitatea de care ne bucurăm și despre care deja am vorbit. Nu putem cuantifica educația pe care au dobândit-o zeci de mii de români la universitățile occidentale sau bunăstarea unor concedii în orașe la care bunicii noștri nici nu visau.
Vestea bună este că, după 15 ani de când România face parte din Uniunea Europeană, majoritatea românilor vede cu ochi buni această apartenență, nu am devenit eurosceptici. Suntem de un deceniu și jumătate membri a celei mai de succes uniuni statale din istorie, o uniune care a generat o pace neîntreruptă de 7 decenii la pachet cu o bunăstare economică și socială fără precedent.
Partea rea (pentru că nu e chiar o veste) este că nu ne-am integrat așa cum am fi putut să o facem. Încă suntem tributari unor fantasme ale trecutului, unor practici care se revendică de la otomani și sunt opusul regulilor, transparenței și statului de drept așa cum este el înțeles în vestul Europei. Dar progresăm.
