De fiecare dată când se vorbește despre prețurile la energie sau despre siguranța sistemului energetic, apar inevitabil voci care spun că România ar trebui să se întoarcă la cărbune. E o tentație firească, alimentată de nostalgie și de amintirea unei epoci în care minele și termocentralele dădeau de lucru zecilor de mii de oameni. Dar, dacă vrem să fim onești, trebuie să privim faptele și datele. Cărbunele și-a făcut datoria pentru România, însă astăzi este cea mai scumpă și mai poluantă formă de producție de energie. Asta nu înseamnă că trebuie închis mâine, dar pe termen lung nu mai este o soluție.
Cărbunele, combustibilul care scumpește facturile românilor
Haideți să vorbim folosind cifre: energia produsă din cărbune nu mai este deloc ieftină. Un MWh produs din lignit costă circa 800 de lei, iar unul din huilă ajunge chiar și la 2.200 de lei. Prin comparație, pe piața angro, energia se vinde astăzi la 400–600 de lei/MWh. Asta înseamnă că, dacă am crește producția de energie pe bază de cărbune, am ridica automat prețurile pentru toți consumatorii – casnici și industriali – și am genera exact ceea ce încercăm să evităm: facturi mai mari și o economie mai vulnerabilă.
Am auzit și argumentul că Polonia și Germania folosesc cărbune în continuare și, prin urmare, România de ce nu urmează același model? Explicațiile sunt simple: Polonia a rămas dependentă de cărbune din motive istorice (peste 75% din energia produsă în Polonia este din cărbune), iar Germania a redeschis temporar câteva centrale în perioada crizei gazului rusesc pentru că a închis reactoarele nucleare și este foarte criticată din acest motiv. Sigur, au investit în modernizare, însă strategia României a fost aceea de a investi în producție de energie curată. Dar diferența este uriașă: ambele țări au bugete de zeci de miliarde de euro pentru compensarea prețurilor și pentru tranziția verde, în timp ce România nu are acest lux. Pentru noi, cărbunele este o povară bugetară.
„Băieții deștepți” s-au îmbogățit de pe seama CE Oltenia
Când am devenit ministru al Energiei, Complexul Energetic Oltenia era într-o situație critică: o companie strategică, dar împovărată de datorii, cu o gaură de 680 de milioane de lei si cu certificatele de emisii CO₂ neplătite. A fost un jaf ce s-a întâmplat până în 2020 la CE Oltenia, iar „băieții deștepți” au fost decuplați de la conducta de bani. Am avut de ales între lichidarea acestei companii sau restructurarea ei profundă, cu investiții și cu o direcție clară spre viitor. Am ales calea grea, dar corectă: restructurarea.
Am obținut finanțare de la stat și de la Uniunea Europeană – 2,66 miliarde de euro, bani nerambursabili, destinați transformării profunde a CEO. Am pus pe masă un plan concret, cu obiective clare și termene precise: construirea a 8 parcuri fotovoltaice pe halde și terenuri nefolosite, totalizând 735 MW, realizarea a două centrale pe gaze, la Turceni și Ișalnița, cu o capacitate totală de 1.325 MW, și, în paralel, reducerea graduală a capacităților pe cărbune, pentru a elibera locul unor tehnologii moderne și curate. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în perioada 2020-2022, iar finalizarea investițiilor trebuia să fie în anul 2026.
Astăzi, în 2025, aceste proiecte - pentru care am asigurat finanțarea atunci când am fost ministru - sunt în diferite faze de proiectare și licitație, dar sunt întârziate nepermis de mult.
Este esențial ca implementarea să fie accelerată, pentru că fiecare lună de întârziere ne poate costa miliarde de euro și riscul de a rămâne blocați într-un model energetic scump și depășit. Cărbunele a fost salvat temporar cu granturi de miliarde de euro, dar viitorul Olteniei energetice nu mai este în cărbune, ci în gaz și în regenerabile.
Valea Jiului - din dependență spre o nouă șansă
Am auzit adesea reproșul că Valea Jiului a fost uitată. Adevărul este că Valea Jiului a fost, zeci de ani, un simbol al muncii grele și al solidarității românești, dar și o zonă care a fost menținută artificial în viață, în ciuda faptului că huila produsă acolo costa foarte mult. Minele funcționau în pierdere, salariile minerilor erau neplătite luni la rând, iar statul turna non-stop subvenții într-un sistem care nu mai avea viitor. Minele din Valea Jiului, precum și centrala de la Mintia și centrala de la Paroșeni erau parte a Complexului Energetic Hunedoara, complex ce a intrat în insolvență exact când am preluat conducerea Ministerului în noiembrie 2019.
Ca ministru, am luat o decizie dificilă, dar necesară: punerea în conservare a minelor – cu posibilitatea de a fi scoase în situații excepționale - cu plata salariilor compensatorii și, mai important, accesarea fondurilor europene pentru reconversia economică a Văii Jiului: pentru noi afaceri și locuri de muncă. Cred cu tărie că, prin reconversie profesională, cei care au fost mineri pot deveni cei care vor duce mai departe modernizarea sistemului energetic.
Nu am abandonat zona, dimpotrivă: am vrut să o eliberăm din dependența de un trecut care nu mai producea valoare. Tranziția responsabilă nu înseamnă să închizi ochii și să pleci, ci să iei decizii cu grijă pentru oameni și pentru comunități. Astăzi au un plan clar de punere în siguranță a minelor de cărbune cu asigurarea locurilor de muncă până în 2032.
Mintia - din ruină, la cea mai mare investiție energetică din România
Poate cel mai spectaculos exemplu al acestei schimbări este centrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara la un moment dat. Am fost acuzat că aș fi vrut să o vând la fier vechi. În realitate, Mintia este un caz-școală despre curajul deciziilor corecte, chiar dacă ele nu sunt populare pe moment.
Centrala, construită în anii ’70, intrase în insolvență în 2019 și fusese complet oprită în 2021. Era un colos care nu mai producea nimic și genera doar pierderi. În august 2022, am decis vânzarea prin licitație publică pentru 91 de milioane de euro, cu condiții clare pentru investitor: construirea unei centrale moderne pe gaz, în ciclu combinat, de 1.700 MW, pregătită să funcționeze și pe hidrogen. În 2023 am anunțat semnarea contractului de construcție cu tehnologii Siemens, pregătită să funcționeze și pe hidrogen în viitor.
Astăzi, proiectul Mintia este realizat în proporție de peste 70%, are o valoare totală de 1,4 miliarde de euro, iar termenul de finalizare este mijlocul anului 2026. Este cea mai mare investiție energetică din România după Revoluție. Și atenție: investitorul privat de aici a reușit în mai puțin de 3 ani să finalizeze investiția! Asta înseamnă că se poate.
Viitorul energetic al României și adevărul personal
România datorează mult cărbunelui: generații întregi au trăit din el, iar țara și-a construit industrializarea pe spatele minerilor. Dar acum trebuie să avem curajul de a spune limpede: cărbunele nu mai este o soluție pe termen lung, ci o etapă care se încheie treptat. Energia viitorului României trebuie să vină din hidro, nuclear, gaz și surse regenerabile si stocare- surse ieftine, sigure și curate. Eu am pus bazele acestei transformări și cred cu tărie că, dacă vom continua pe același drum, România nu va mai fi niciodată vulnerabilă energetic.
Dacă vă întrebați de ce, în această perioadă, unii se grăbesc să mă atace sau să rescrie istoria, răspunsul este simplu: prin reformele pe care le-am făcut în energie am decuplat de la banii publici multe persoane și interese transpartinice. Când tai robinetele și oprești fluxurile prin care ani de zile s-au scurs resurse publice, e firesc ca unii să reacționeze zgomotos. Dar nu poți construi un sistem energetic modern pe tăcere și complicitate.
Ca europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), am convingerea că România este parte din direcția corectă: o Europă care investește în energie curată, diversificare și independență strategică, nu în iluzii retrograde. PPE susține clar tranziția energetică bazată pe hidro, gaz, nuclear, regenerabile si stocaj, cu un echilibru între securitate și competitivitate. Este exact ceea ce am început în România și ceea ce trebuie să ducem mai departe.
