Trebuie să spun de la bun început: România NU produce energie scumpă. Cernavodă produce sub 35 de euro/MWh. Hidroelectrica e printre cele mai ieftine surse din Europa. Singura sursă cu adevărat scumpă din mixul nostru este cărbunele: cu costul certificatelor de CO2 adăugat, el trage în sus prețul întregului mix ori de câte ori pornește. Ieri am plătit scump nu pentru că producem scump, ci pentru că, într-un moment de stres, ne-au lipsit trei lucruri deodată: capacitate fermă disponibilă, stocare și interconectare.
Cu alte cuvinte, energia cea mai scumpă e cea care lipsește exact când ai cea mai mare nevoie de ea.
Să le luăm pe rând. Ce s-a întâmplat concret ieri? Marți seara, în jurul orei 19:00, prețul pe piața pentru ziua următoare (PZU) a sărit la 5.321 lei/MWh pentru un sfert de oră, adică 1.015 euro/MWh, record absolut pe piața spot românească. Media zilei s-a apropiat de 293 euro/MWh. Pentru comparație, în aceeași zi Franța era la circa 124 euro/MWh (de peste două ori mai ieftin) și Germania la circa 195. România a fost, a doua zi la rând, cea mai scumpă piață din Europa (împreună cu Ungaria).
De ce tocmai noi, și tocmai la 19:00? Nu a fost o singură cauză, ci suprapunerea a cinci factori declanșatori.
1. Cererea a urcat brusc din cauza caniculei. Aerul condiționat merge aproape permanent sub Cod Roșu, cu 38°C la București.
2. În același timp, capacitatea fermă a scăzut exact când era nevoie de ea: un reactor de la Cernavodă e în mentenanță, iar centrala pe gaz de la Brazi (OMV Petrom) funcționează la jumătate de capacitate. Și, mai grav, revizia i s-a prelungit cu trei săptămâni, deci nu reintră pe 1 iulie, ci abia pe 23 iulie.
3. A treia piesă: regenerabilele au fost prezente, dar prost sincronizate. Solarul a atins un record instantaneu (circa 2.992 MW la prânz), însă vârful de consum e seara, la 19:00, când soarele deja apune. Iar vântul aproape că nu a bătut, așa că eolianul nu a putut prelua ștafeta.
4. A patra: toată regiunea era în aceeași criză simultan. La Paks, în Ungaria, un reactor și-a redus producția cu 243 MW pentru că apa Dunării era prea caldă. Deci nici importul nu era ieftin sau abundent.
5. Întreaga regiune are un consum ridicat de energie electrică și este, practic, decuplată de Europa de Vest prin slabă interconectare.
Cauza de fond. Prețul într-o piață europeană cuplată se stabilește după principiul marginal: îl fixează unitatea necesară ca să acoperi ultimul MWh din consum. La prânz, acel ultim MWh vine din solar ieftin. Seara, când solarul dispare și consumul e la vârf, ultimul MWh trebuie scos fie din gaz (Brazi, care era la jumătate), fie din cărbune, fie din import. Când și gazul e indisponibil, și un reactor e oprit, și vecinii sunt la fel de sufocați, prețul marginal urcă vertical. România a importat toată ziua din Bulgaria (vârfuri peste 2.000 MW) și noaptea din Ungaria, dar capacitatea de interconectare e ea însăși o limită, așa că prețul local se "decuplează" în sus față de Germania sau Franța, care au mai multe surse și interconectare mai bună.
La toate astea se adaugă un lucru pe care puțini îl spun: sistemul nostru nu mai alimentează doar consumatorii din România. Am devenit ancoră energetică pentru Republica Moldova și, în anumite perioade, sprijin pentru Ucraina. E o responsabilitate strategică pe care mi-o asum ca fost ministru și ca europarlamentar, dar care ne strânge și mai mult balanța atunci când, ca ieri, cererea e la maximum.
Cum rezolvăm problemele structurale din sistemul energetic?
Capacitatea fermă înseamnă gazul nostru din Marea Neagră, care, în sfârșit, intră în sistem din 2027, și nuclearul: retehnologizarea reactorului 1 și construcția reactoarelor 3 și 4. Sunt proiecte pe care le-am început ca ministru și care rezolvă problema structurală pe termen mediu și lung. În plus, regenerabilele care astăzi ne ieftinesc energia la prânz nu au apărut din senin: finanțarea lor a pornit în 2022, când, ca ministru, am lansat primul mare apel PNRR: aproape 458 de milioane de euro pentru circa 950 MW de eolian și solar nou. Capacitatea fermă înseamnă și centralele noi pe gaz care trebuiau deja să funcționeze. Ca ministru, am pregătit finanțarea a peste 1.300 MW de capacități noi pe gaz în Oltenia, la Turceni și Ișalnița, pentru a înlocui grupurile pe cărbune, și am vândut vechea termocentrală Mintia cu obligația fermă de a construi în locul ei o centrală modernă pe gaz de 1.700 MW. Mintia e la final, urmează să intre în funcțiune. Restul sunt însă blocate în licitații care se anulează una după alta.
Stocarea înseamnă bateriile a căror finanțare, de asemenea, am demarat-o ca ministru. Iar aici vreau să lămuresc ceva, pentru că se repetă des că "în România nu a făcut nimeni nimic pe stocare". Fals. Tot în 2022, am lansat apeluri de proiecte de stocare. Cadrul care a deschis apoi toate liniile de baterii care au urmat, Fondul pentru Modernizare, tot atunci a fost construit. Multe dintre aceste proiecte de stocare sunt astăzi în execuție. Întrebarea corectă nu e "de ce nu s-a făcut nimic", ci "de ce întârzie finalizarea acestor proiecte de stocare". Pentru că fix acea întârziere ne-a "costat" ieri seară. Iar interconectarea înseamnă rețele și linii noi, exact dosarul la care lucrez acum, în Parlamentul European. La toate se adaugă consumul inteligent: pe tarif orar, un kilowatt la prânz poate costa de zece ori mai puțin decât unul seara, și 8 din 10 consumatori spun deja că sunt dispuși să-și mute consumul.
Lecția învățată: nu există securitate energetică fără capacitate disponibilă. Nu există prețuri stabile fără investiții. Nu există tranziție energetică serioasă fără stocare, rețele și echilibrare.
