De ce Europa și Mexicul își consolidează parteneriatul

Data publicării:
Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen
Președinta Comisiei Europene
Ursula von der Leyen este președinta Comisiei Europene. Anterior, a fost ministru al Apărării și ministru al Muncii și Afacerilor sociale în Germania, precum și deputat în Bundestag.
Plenary session of the European Parliament
Ursula von der Leyen. Sursa foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană și Mexicul sunt parteneri de încredere de multe decenii. Acum, într-o perioadă caracterizată de tensiuni geopolitice tot mai mari, trebuie să valorificăm pe deplin orice ocazie de a aprofunda acest parteneriat – iar summitul UE-Mexic din această săptămână a dat roadele de care avem nevoie.

Acordul global, semnat în 1997, a fost printre cele mai ambițioase acorduri încheiate vreodată de UE. Acest acord istoric – o evoluție deschizătoare de drumuri pentru ambele părți – a sprijinit creșterea de patru ori a comerțului dintre noi.

Am avut ieri onoarea de a semna, împreună cu președinta Claudia Sheinbaum, o actualizare de importanță crucială a acestui acord.
Ca volum al exporturilor, pentru Mexic, Europa este acum cea de a doua destinație; la rândul lor, zeci de mii de întreprinderi europene exportă în Mexic, marea majoritate a acestora fiind întreprinderi mici. Peste 11 000 de întreprinderi europene au sedii în Mexic, sprijinind, direct sau indirect, 5 milioane de locuri de muncă.

Lumea se confruntă însă cu schimbări importante. Am intrat într-o nouă eră dificilă. O eră a tarifelor și a controlului exporturilor, a rivalităților industriale și a fragmentării geopolitice. Perturbările apărute din Orientul Mijlociu și până în regiunea indo-pacifică arată clar cât de interconectată – și de vulnerabilă – rămâne economia mondială. Iată de ce este atât de important acordul global UE-Mexic reînnoit – ne leagă împreună pe termen lung, promițând să ofere și mai multe rezultate reciproc avantajoase pentru cetățeni.

Bazele acordului rămân neschimbate – valorile noastre comune, dorința de a ne diversifica și dezvolta economiile și un angajament de neclintit față de cooperarea bazată pe norme. Noutatea constă în urgența impusă de vremurile în care trăim. Prin acordul modernizat, construim o fundație bazată pe încredere pentru o cooperare mai aprofundată într-o multitudine de domenii: reducerea riscurilor în sectoarele strategice, dezvoltarea durabilă și acțiunile climatice, drepturile omului, egalitatea de gen și multe altele.

Într-o lume nesigură, angajamentul nostru de a colabora îndeaproape pentru promovarea păcii și securității internaționale și pentru reformarea instituțiilor mondiale contează cu adevărat. Acest semnal va fi perceput în întreaga lume.

Contează, de asemenea, promisiunea noastră de a stimula comerțul și investițiile. Eliminarea tarifelor într-o serie de domenii va fi benefică pentru exportatorii ambelor părți.

Iată exemplul sectorului agroalimentar: Mexicul este o piață mare, cu o creștere rapidă, de peste 130 de milioane de consumatori, precum și un importator major. Prin eliminarea a 99 % din tarife, acordul va genera economii de aproximativ 100 de milioane EUR pe an pentru sectorul agroalimentar european și le va oferi consumatorilor mexicani o paletă mai largă de opțiuni. Acordul va deschide noi piețe pentru producătorii din ambele regiuni, menținând în același timp cele mai înalte standarde de sănătate și siguranță alimentară și promovând practici care respectă mediul. Este important de subliniat faptul că acordul va proteja sute de produse de patrimoniu împotriva imitațiilor.
Produse în care tradiția și măiestria producătorilor se împletesc de generații. Acordul va proteja acest patrimoniu, lăsând loc de creștere.
Suntem la fel de ambițioși când este vorba despre investiții. Europa este deja una dintre cele mai mari surse de investiții străine ale Mexicului. Datorită acordului, investim încă 5 miliarde EUR în industrii-cheie: energia curată și infrastructura necesară pentru a o aduce în toate colțurile țării; conexiuni feroviare moderne și porturi decarbonizate; producția farmaceutică locală și lanțurile valorice circulare. Aceste schimbări sunt benefice pentru ambele părți. Pentru Mexic, aduc locuri de muncă de înaltă calitate la nivel local și o capacitate mai puternică pe plan intern. Pentru Europa, aduc deschiderea unor noi piețe și stabilizarea lanțurilor valorice. Și, per ansamblu, sporesc securitatea economică și competitivitatea în deceniile următoare.

Un alt sector în care cooperarea va fi mai strânsă este cel al mineralelor critice. Pentru a-și realiza transformările economice verzi și digitale, atât UE, cât și Mexicul au nevoie de o aprovizionare fiabilă cu minerale critice. Mexicul este deja un furnizor esențial de fluorină, care este utilizată în produse chimice, la fabricarea oțelului și în ceramice. Mexicul este, de asemenea, unul dintre principalii exportatori de zinc și cupru – mineralele care stau la baza rețelelor electrice, a bateriilor și a tehnologiilor curate. Acordul modernizat elimină toate tarifele și restricțiile pentru aceste minerale. Într-un moment în care resursele critice sunt utilizate din ce în ce mai mult ca armă, acordul nostru va contribui la asigurarea unor lanțuri de aprovizionare stabile și fiabile.

Europa și Mexicul văd lumea cu aceeași ochi. Într-o perioadă în care fragmentările sunt din ce în ce mai pronunțate, alegem deschiderea și parteneriatul. Astfel, ambele regiuni vor fi mai puternice.

Deși e doar luna mai, anul 2026 s-a dovedit definitoriu pentru agenda comercială ambițioasă a UE. Am ajuns la noi acorduri puternice și ambițioase cu India și Australia, iar acum și cu Mexicul. Între timp, acordul nostru cu regiunea Mercosur se aplică deja în mod provizoriu.
Beneficiile economice ale acestor acorduri sunt incontestabile, dar valoarea lor este mult mai mare. Strângem legături cu parteneri cu aceeași viziune, dovedind valoarea pe termen lung a cooperării reciproc avantajoase.

Datorită nouă, Europa devine mai sigură, mai puternică, mai prosperă și mai influentă la nivel mondial. Și vom realiza și mai multe înainte de sfârșitul anului 2026.

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”