Sari la conținut
News Alert

Alina Manolache: Ce șanse are Opoziția să-l dea jos pe Dragnea

Pentru cine se întreabă dacă Liviu Dragnea mai este sau nu preşedintele Camerei Deputaţilor, după scandalul de ieri din Parlament, lucrurile stau aşa: PNL a făcut o şedinţă paralelă fără valoare juridică, un gest de imagine şi atât. Liviu Dragnea îşi păstrează funcţia.

Ce rămâne după circ este însă altceva. Este aroganţa exprimată în numele electoratului şi al majorităţii pe care PSD o are. Practic, Regulamentul Camerei este de aşa natură făcut încât minoritatea, chiar conştientă că va pierde la vot, nu poate impune nici măcar o temă de dezbatere în plen. Tradus, electoratul minorităţii parlamentare nu va fi reprezentat niciodată în discuţiile din Parlament, ci va fi mereu doar o maşină de vot.

Dacă Opoziţia vrea să pună pe ordinea de zi revocarea lui Liviu Dragnea, trebuie să îi fie aprobată cererea de către Biroul Permanent - conducerea deputaţilor. În Biroul Permanent, PSD, ALDE şi UDMR fac legea, deci vor refuza constant orice încercare a PNL şi USR de a introduce în plen o astfel de dezbatere. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Dacă Opoziţia încearcă să se folosească de principiul că plenul este suveran şi cere în plen, direct, introducerea pe ordinea de zi a revocării lui Dragnea, se va lovi de o altă prevedere restrictivă a regulamentului. E nevoie de unanimitate, toţi liderii de grup trebuie să fie de acord. Imposibil! PSD şi ALDE vor zice mereu nu. Deci, şah mat din nou la Opoziţie.

Acum vine partea complicată. Opoziţia nici măcar nu poate cere revocarea lui Liviu Dragnea. Regulamentul e clar, iar PNL l-a forţat ieri. Liberalii s-au grăbit să ceară direct revocarea liderului PSD şi nu schimbarea regulamentului, care ar fi fost pasul logic. Ce zice regulamentul: numai liderul grupului din care face parte poate să îi ceară demisia şefului Camerei. Regula este de domeniul absurdului, evident. Cum îşi închipuie cineva că Liviu Dragnea ar fi mazilit de propriii săi oameni?! (La PSD se mai întâmplă uneori, dar nu suntem într-o astfel de situaţie).

Numai că această regulă, deşi absurdă, e expresia majorităţii în numele căreia acţionează tot social-democratul din Parlament, iar dacă majoritatea a spus că negrul e alb şi albul e negru, minoritatea trebuie să tacă şi să înghită. Era 2012 când s-a modificat Regulamentul iar atunci nici măcar nu prea mai era opoziție. PDL fusese destructurat, iar PNL se împrietenise cu PSD în formula magică USL. Articolul a fost propus de Viorel Hrebenciuc, după ce PSD şi PNL i-au dat jos pe Roberta Anastase şi pe Vasile Blaga de la Cameră și Senat. Regulamentul a fost votat de toate partidele, mai puţin de UDMR.

Ca să tragem linie, Opoziţia este blocată pe toate fronturile de la bun început, fapt la care însăși ea a contribuit de-a lungul timpului, tolerând un asemenea regulament sau chiar încurajându-l când i-a servit interesului de moment.

Ce putea face PSD, dar nu a vrut, era să supună cererea la vot în numele democraţiei, al dreptului tuturor de a-şi exprima opinia şi al siguranţei că încă mai are majoritate. Dar nu. PSD nu mai este sigur că are majoritate şi, în plus, PSD folosește o armă pe care electoratul i-a dat-o în alb - votul. În numele lui, PSD acţionează similar de doi ani încoace. Şi legile justiţiei, şi codurile, şi amnistia sunt date în logica în care PSD poate face ce vrea dacă a fost votat în 2016 şi are acum majoritate. Firul dintre democraţia în care majoritatea decide şi dictatura majorităţii în numele căreia sunt satisfăcute interesele unei mici clase conducătoare este mai subţire ca oricând.

Etichete: camera deputatilor , PSD , PNL , Alina Manolache , liviu Dragnea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale