Avem cu cine vota

Data publicării:
Dan Turturică
Dan Turturică
Jurnalist, coordonează site-ul Digi24. Și-a început activitatea publicistică în 1990. Redactor-şef “Evenimentul Zilei” (2000-2004) și ”România liberă” (2007-2015). A prezentat și moderat mai multe emisiuni de televiziune.
stampila buletin de vot foto roaep ro-1

”Bucureștiul a fost timp de 16 ani fieful partidelor de dreapta. Victoria lui Crin Halaicu, în 1992, a făcut din Primăria Capitalei prima redută electorală cucerită de cei ce au simțit că a te opune neocomuniștilor este o datorie civică.

De atunci încoace, a ajuns să ni se pară firesc ca Bucureștiul sa fie oferit ca mare premiu celor ce întruchipează cel mai bine idealurile reformiste, anticomuniste, justițiare. Un premiu politic pentru care s-a votat cu inima, uneori cu glanda și prea puțin cu mintea. Așa au ajuns Halaicu și Lis primari.

Câți dintre bucureșteni au dat vreun pic de atenție programelor concrete prezentate de candidați? De altfel, nici nu era mare lucru de capul lor. Vorbe mari, cel mai adesea, fără studii și calcule serioase în spate.

Important a fost pentru cei mai mulți dintre noi ca prin votul pentru primarul Capitalei să răzbunăm toate frustrările pricinuite de opțiunile electorale din restul țării. Orașul a fost văzut ca un steag al democratiei înfipt cu furie pe o hartă colorată în roșu…”

Cu aceste rânduri mi-am început editorialul ”Votul politic, blocat în trafic”, publicat în ”România liberă” în 14 aprilie 2008. După cum sugera și titlul, eram convins în acel moment că nu votul politic va mai desemna următorul primar al Capitalei, ci o competiție între soluțiile concrete pe care candidații le vor propune la problemele care sufocau orașul. Motivul?

”Două lucruri s-au schimbat fundamental în ultimii 16 ani. În primul rând, problemele orașului s-au agravat până la limita suportabilului.…În al doilea rând, peste toată lista nemulțumirilor care ne râcâie zilnic s-a suprapus convingerea că toți primarii au abuzat, mai mult sau mai puțin, de votul politic care le-a fost acordat. Că au luat cecul în alb dat pentru gospodărirea orașului ca pe un dar, convinși că nu li se va cere niciodată socoteală…

Bucureștenii nu mai par dispuși să accepte pe sănătatea și nervii lor declarații sforăitoare de vendetă politică în spatele cărora nu se află nimic altceva decât planuri viclene de a aduna bani pentru buzunarul propriu și pentru partid. Cred că de această dată vor ciuli bine urechile ca să afle cine are cu adevărat soluții pentru acest oraș chinuit și chinuitor și cine pare capabil să le și transforme în realitate.”

Naivitatea mea caraghioasă și patetică (”cine are cu adevărat soluții pentru acest oraș chinuit” – ha!) a fost răsplătită pe măsură. În scurt timp și-a anunțat intrarea în cursă ”independentul” Sorin Oprescu, șmecheria prin care PSD a recucerit orașul care s-a încăpățânat să-i sfideze timp de 16 de ani.

Într-un oraș în care ambuteiajele și bătăile între șoferi intraseră în rutina zilnică a câștigat autorul soluției fantasmogorice cu autostrada suspendată. Într-un oraș prăduit de sistemul instaurat de Videanu ”regele bordurilor” a învins candidatul spoit ”anti-sistem” al marii case mafiote pesediste din Sănătate (sub directoratul lui, renovarea Spitalului Universitate a crescut de la 3,5 la 335 miliarde lei vechi și tot lui îi datorăm crearea Hexi Pharma).

Zi de zi din cei aproape opt ani de stăpânire absolută asupra Bucureștiului, care s-ar fi putut prelungi cu încă vreo 12 dacă nu intervenea DNA, Sorin Oprescu m-a convins că nu există nici o șansă ca ”soluțiile concrete” să câștige vreodată o luptă electorală pentru București. Și că este de-a dreptul o prostie să tot așteptăm ca oamenii să vină la urne împinși de concluzia unui arbitraj rațional între planurile inginerești ale candidaților.

Cea mai bună dovadă: procentul celor care apreciază și azi activitatea de primar al lui Oprescu, relevat de sondajul IRES comandat de DIGI 24, este în continuare neverosimil de mare. Indiferent cât de extraordinare au fost capacitățile acestuia de a-și fura și păcăli mulți concitadini și de a-i convinge, simultan, că este cel mai onest și competent primar, explicația succesului său stă, totuși, în disponibilitatea lor gigantică de a se lăsa mințiți și înșelați.

Nu, avem un număr prea mare de cetățeni al căror nivel de trai și de educație rămâne scăzut și care sunt extrem de vulnerabili la demagogie și populism. Înfrângerea șarlatanilor care îi vrăjesc nu se va putea face cu vorba bună și cu argumente elaborate. Pentru a anula influența negativă pe care o au asupra propriilor noastre vieți trebuie folosite alte metode.

Acest tip de electorat care la nivel național include constant, de ani buni, 4-5 milioane de oameni este captiv. Indiferent ce nume poartă partidele pe care le aleg cu religiozitate și sub ce camuflaj ideologic aleg acestea să-și mascheze adevăratele intenții, în final contează un singur lucru. 4-5 milioane de români votează ori de câte ori au ocazia partide și oameni ale căror scopuri esențiale sunt: să fie lăsați să prăduiască banii publici și să se asigure că nu vor fi pedepsiți pentru asta.

De ce am simțit nevoia să repet aceste adevăruri pe care mulți dintre dumneavostră le cunoașteți foarte bine? Pentru că și în această campanie electorală am auzit exasperant de mulți oameni, atât de candidați cât și comentatori, altfel inteligenți și bine intenționați, care au ignorat parametrii contextului socio-politic descris mai sus și faptul că ei nu sunt rezultatul unor schimbări recente. România arată așa de mai bine de 20 de ani. Rezultatul?

Majoritatea candidaților și echipele lor nu au tratat alegerile locale ca pe o luptă politică, în care mobilizarea electoratului potențial să se facă în primul rând plecând de la riscurile politice pe care le prezintă votul de duminică.

De cealaltă parte, în tribune, mulți comentatori au preferat să se concentreze pe prestația slabă a PNL, pe absența unor contr-candidați de anvergură care să echilibreze dominația PSD, pe consecințele alegerilor într-un singur tur, pe șansele mari de reconfirmare a unor primari penali și nu pe ceea ce este diferit și pozitiv în aceste alegeri. Pe scurt, au tratat alegerile locale din 2016 cam la fel ca pe cele din 2008.

De aici vine aerul sumbru în care sunt învăluite aceste alegeri și sentimentul fatalist care i-a urmat, că nu se mai poate mai poate face nimic pentru a împiedica un dezastru.

O spun din nou. Cifrele ”dezastrului” sunt neschimbate. Nu există nici un indiciu că numărul celor ce vor ieși la vot, pe 6 iunie, hipnotizați de șarlatanii bine-cunoscuți a crescut. Să nu uităm că la apogeul său, în decembrie 2012, USL a obținut 4,4 milioane de voturi.

Ca urmare, în absența unei noutăți pe acest front, toate partidele și candidații care se opun PSD și aliaților săi ar fi trebuit să se concentreze pe propriul front, acela al mobilizării susținătorilor. Al convingerii lor că alegerile locale au o miză chiar mai mare decât cea evidentă, rezolvarea problemelor urbanistice.

Cu excepția unor jurnaliști, nu am auzit politicieni ”de dreapta” sau candidați independenți care să pună accentul pe impactul unei victorii majore a PSD asupra legilor anticorupție. Și cei care au spus ceva au făcut-o în treacăt, la rubrica și altele.

Deasemenea, nu am auzit pe cineva spunând care va fi efectul unui triumf en-fanfare al PSD la locale asupra structurii viitorului Parlament și poate chiar a viitorului Guvern. Nimeni nu a descris cu detalii, cum au făcut-o de multe ori jurnaliștii faptul că prețul pe care baronii locali (sau cei pe care îi dirijează din umbră, după trecerea lor în ilegalitate de către DNA) îl cer în schimbul voturilor pe care le furnizează se plătește în locuri eligibile în Parlament și în funcții administrative.

Astfel de argumente au mobilizat întotdeauna electoratul anti-SISTEM pentru că doar ele dau dimensiunea ”răului cel mare”, care îi poate face suportabili pe ei, ”răul cel mic.” Speranța multor politicieni că vor fi votați vreodată pentru ”proiecte concrete” este deșartă.

Alegătorii nu au nici o problemă cu proiectele pe care le prezintă. Au o problemă cu voința lor de a le pune în practică. Sau, atunci când nu se îndoiesc de bună credință, au o problemă cu putirința. Văzând ce legi ies, de obicei, din Parlament și că mai tot ce face statul este de mâna a doua, se îndoiesc de capacitatea lor de a fi lideri de proiect. De a atrage și coordona resurse, de a învinge obstacole, de a asigura calitatea produsului final.

Până ce vor pune pe masă câteva lucruri făcute impecabil, ca să fie convingători, singura șansă a partidelor și politicienilor care se prezintă ca alternativă la PSD rămâne vechea metodă cu ”răul mai mic.”

De ce nu au făcut-o anul acesta? Pentru că li se pune un nod în gât când spun că doar PSD și ALDE ar vrea să ciuntească legile anticorupție și să îmblânzească instituțiile justițiare. Pentru că, în secret, asta vor și cei mai mulți dintre ei. Și o vor atât de tare încât nici măcar nu mai pot să mintă.

De ce nu vorbesc despre trocul dintre baronii locali și conducerea centrală, plătit cu locuri în Parlament și funcții în guvern și comanii de stat? Pentru că asta au făcut și ar face și ei, dacă ar câștiga alegerile și ar forma noul guvern. Și pentru că au făcut-o și în trecut de atâtea ori chiar nu i-ar mai crede nimeni nici dacă ar jura pe Biblie că o să lase de viciu.

Bun, dar de ce nu spus toate aceste lucruri candidații independenți sau cei cu ONG-uri în spate? Pentru că nu știu să lupte politic, nu au experiență și nici măcar nu cred în utilitatea luptei politice. Se încăpățânează să creadă că lupta civică poate ține loc de luptă politică. Fals!

Câtă vreme candidează pentru o funcție publică lupta politică este inevitabilă. Cei cărora vor să le smulgă scaunele de sub fund nu le vor ceda de bună voie. Iar ca să convingi cetățenii să te aleagă pe tine în locul lor nu este suficient să le spui doar ce vei face tu mai bine dar și tot ce au făcut rău cei pe care îi vrei plecați.

Și trebuie să o spui tare, să o urli, nu cu voce miorlăită. Și să o faci cu metodă și cu tactică, din ușă în ușă, ani de-a rândul, nu în dorul lelii, înconjurat doar de amici și la fără frecvență.

Ce ne rămâne nouă, alegătorilor, de făcut în aceste condiții? Totul! Să devenim cetățeni adevărați în primul rând. Adică, oameni implicați care știu că o societate democratică nu se clădește cu moluște, care acceptă tot ce le pun politicienii pe masă ca pe o fatalitate. Și care știu că votul este doar începutul unui ciclu, nu finalul lui. Dacă nu ne păzim zilnic drepturile și interesele, chiar și în stradă când e cazul, nu îi vom ține niciodată sub control pe cei ce ne conduc. Ne vor ține ei pe noi.

Cu cine să votăm? Nu pot să vă spun decât cum voi vota eu. Acolo unde nu am identificat ”binele cel mare”, tot cu ”răul cel mai mic”, ca în anii trecuți. Câteva criterii: îi evit cu orice preț pe cei a căror istorie de infracționalitate sau de asociere cu infractorii este evidentă. Îi evit chiar și pe cei pe care îi simt, oricât de subiectiv și imprecis ar fi acest criteriu, că nu ar fi în stare să spună nu unei propuneri oneroase.

Îi evit pe toți cei propuși de partide care au demonstrat că nu s-ar da înlături să-și pună parlamentarii să voteze împotriva celor câteva lucruri bune care s-au întâmplat recent în această țară: lupta anticorupție, instituțiile independente,parteneriatele cu Europa și SUA. Și dacă printre ei se numără oameni de ispravă, nu cred că ar rezista presiunii partidului care i-a numit, dacă li s-ar cere să fie complici la o nedreptate.

Orice s-ar întâmpla, nu lipsiți mâine de la vot! După cum am scris într-un editorial trecut, s-ar putea să fie niște alegeri mai importante decât par la prima vedere. O victorie majoră s-ar putea să dea aripi tuturor politicienilor care simt că e momentul unei confruntări de tip ”acum ori niciodată” cu toți cei care i-au pus la respect în ultimii ani.

Avem acum norocul, pe care fie dumneavoastră, fie părinții, bunicii sau străbunicii nu l-ați avut vreme de 45 de ani, în comunism, să stea și în puterea noastră să îi oprim.

Partenerii noștri