Sari la conținut

Cât de probabilă este o nouă ordonanţă de urgenţă pe justiţie

Învestirea noului Guvern este un moment oportun pentru a nu scăpa din vedere un scenariu riscant, inclusiv pentru coaliţie, dar totuşi posibil: o lovitură blitzkrieg împotriva justiţiei. Şi nu pentru că ar dicta-o calculul politic, ci pentru că timpul a devenit un factor uriaş de presiune pentru liderul PSD.

180117_DRAGNEA_DANCILA_005_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Guvernul Dăncilă plănuieşte să renunţe la serviciile Serviciului de Protecţie şi Pază, cu toate că prevederile legale privind protecţia demnitarilor nu par să faciliteze punerea în aplicare a unei asemenea decizii. 

Deşi nu este lipsită de importanţă, disputa pe argumente juridice rămâne, în cazul de faţă, elementul marginal, prim-planul fiind monopolizat de implicaţiile politice ale acestei intenţii. O intenţie care, până să fie anunţată direct de către Palatul Victoria, fusese deja confirmată de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu. Un personaj, trebuie subliniat, mereu cu informaţia la el când vine vorba de conflictul dintre Liviu Dragnea, şeful PSD, şi Lucian Pahonţu, şeful SPP (detalii AICI). 

Astfel am ajuns la ceea ce pomeneam mai sus: faptul că, în toată povestea asta, atenţia trebuie orientată preponderent spre implicaţiile politice ale eventualei renunţări de către Guvern la protecţia SPP.

De ce? Întrucât la originea aşa-zisei iniţiative a Cabinetului Dăncilă se află ostilitatea manifestată în ultimele luni de liderul PSD, ostilitate care zilele trecute a atins un nou nivel critic

Context în care, faptul că noul premier se grăbeşte să plaseze măsura renunţării la SPP în topul priorităţilor asupra cărora se apleacă imediat după învestire ne oferă indicii grăitoare despre anvergura „deschiderii” Vioricăi Dăncilă faţă de iniţiativele lui Liviu Dragnea, dar şi referitor la influenţa pe care liderul PSD o are asupra actualului Cabinet, fără precedent în ultimele 13 luni.

De altfel, structura Guvernului (de la numele şi profilul premierului, la cele ale miniştrilor), ca şi blindarea acestuia prin numiri precum Darius Vâlcov şi Andreea Lambru (preluată de Dăncilă după ce fusese introdusă pe ultima sută de metri a Exectivului Tudose), două personaje apropiate liderului PSD, indică un singur lucru: Dragnea a reuşit, pentru prima oară de la câştigarea alegerilor, să-şi confecţioneze "guvernul lui".

Influenţa sa asupra Palatului Victoria se manifestă acum "mai" direct ca oricând. Totodată, este posibil ca după experimentele anterioare (Grindeanu şi Tudose), liderul PSD să fi înţeles că pentru a-şi atinge obiectivele sensibile va trebui să reducă perioada de graţie acordată noii echipe şi să acţioneze cât mai rapid după instalarea Executivului.

Iar obiectivele sensibile au, evident, legătură cu îmblânzirea justiţiei, dacă nu în ansamblul său, atunci măcar în aspectele de interes imediat pentru persoana liderului PSD.

Am făcut această separare a apelor – ansamblu vs aspecte de interes imediat – cu un motiv întemeiat. Pe măsură ce timpul trece, agenda PSD-ALDE în materie de justiţie acumulează restanţe nedorite. Dincolo de, spre exemplu, tergiversările ministrului de resort, Tudorel Toader (refuzul de a-şi asuma cele trei legi, prin punerea lor în braţele Parlamentului, ori amânările repetate în chestiunea destituirii şefei DNA), trebuie subliniat faptul că şi deciziile de până acum ale Curţii Constituţionale pe marginea legilor justiţiei introduc câteva sincope în ofensiva PSD-ALDE, generând în primul rând o întârziere costisitoare.

Din acest punct de vedere, instrumentul numit Parlament, la care coaliţia s-a văzut nevoită să recurgă după eşecul cu OUG 13, şi-a arătat oarecum limitele, iar Curtea Constituţională încă rămâne o vulnerabilitate potenţială pentru încununarea cu succes a operaţiunilor privitoare la justiţie.

Şi atunci, ce poate urma?

Ei bine, dat fiind tabloul de mai sus, deci în condiţiile în care la obiectivul strategic al îmblânzirii justiţiei nu s-a renunţat, dar metodele ocolite nu au dat încă rezultatele aşteptate, nu este deloc exclus să urmeze o acţiune de tip blitzkrieg. Altfel spus, revenirea, în disperare de cauză, la practicile din ianuarie 2017.

În susţinerea unei asemenea ipoteze, elementelor creionate mai sus li se mai adaugă, natural, altele noi:

-cercetările în dosarul Tel Drum avansează

-procesul lui Liviu Dragnea, în care liderul PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, merge totuşi înainte

-se strânge laţul justiţiei în jurul lui Dragnea Jr. (în ultima vreme au apărut informaţii tot mai consistente despre turnura pe care o poate lua ancheta DNA cu privire la fraudele cu fonduri europene, dar şi despre „mişcările” din conturi de care fiul liderului PSD nu ar fi străin)

Pornind de la toată această stare de fapt, par a se structura, mai departe, două planuri:

1. azi, mai mult ca oricând, Dragnea este, la rece vorbind, presat de timp să acţioneze altfel decât până acum

2. azi, mai mult ca oricând, Dragnea se poate în sfârşit raporta la Guvern ca la un instrument aflat în mâna sa

Coroborate, cele de mai sus indică o probabilitate ridicată ca liderul PSD să ia decizia extremă de a recurge din nou la o lovitură de tipul OUG 13. Conţinutul ei? Diluarea abuzului în serviciu, dar aici nu este deloc exclus să fie strecurate şi altele, căci spectrul ameninţărilor justiţiei la adresa sa şi a fiului său e azi mai larg decât acum un an.

De notat, totodată, că deschiderea manifestată de Dragnea spre negocieri de tipul celor despre care au mai scris de-a lungul timpului Dan Turturică şi Dan Tapalagă nu ar acţiona neapărat ca o frână în calea unei alte ordonanţe de urgenţă. 

Din contră, emiterea de către Dragnea, prin intermediul Cabinetului Dăncilă, a unei ordonanţe de urgenţă salvatoare ar putea fi gândită drept o componentă a stilului său de a negocia/invita la negocieri.

Sigur, există riscul ca astfel, prin OUG cu dedicaţie, să fie reactivată strada la cote mai mari sau egale celor din zilele lui OUG 13, însă Dragnea personal are tot mai puţine de pierdut.

Obiectiv vorbind, în calculele pe care şi le face, liderul PSD nu-şi mai permite să se raporteze la un orizont de timp prea vast - până la grijile legate de viitor, el trebuie să-şi rezolve cumva problema cu prezentul.

Iar când gândeşti astfel, distanţa dintre intenţie şi faptă tinde să se reducă vizibil.