Câți trumpi și orbani ne trebuie să înțelegem riscurile care ne pasc și în România?

Data actualizării: Data publicării:
Laura Ștefănuț
Laura Ștefănuț
Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a primit bursă în programul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence 2015 și pentru cercetare în SUA (Professional Fellow 2013). A fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media, precum și membră a presei alternative din România. În trecut a lucrat la cotidianul România liberă.
Cornel-Ban

Interviu cu doctorul în științe politice, Cornel Ban, care predă relații internaționale la Boston University

Pe un fond economic instabil, cu state vecine în care guvernele fie au tendințe autoritare, fie sunt deja autoritare, sarcina evitării unui derapaj antidemocratic în România este critică, spune Cornel Ban.

PSD-ului, care a câștigat majoritatea în parlament, îi revine acum sarcina de a evita acest scenariu.

Autoritarii vin pe valul eșecurilor sociale și al pierderii încrederii in instituții. În aceste condiții, “PSD are de ales între social-democrație și riscul barbariei”, spune Ban.

170104_COTROCENI_GUVERN_02_INQUAM_Octav_Ganea
Noul guvern depune jurământul în fața președintelui Iohannis. Foto: Octav Ganea

Cât de prezentă este retorica de extremă dreapta în România?

Există o retorică de extremă dreapta reprezentată la unii social-democrați și liberali : insinuări sau declarații xenofobe și homofobe, confuzia dintre musulmani, refugiați și teroriști (mai ales sinistra teză a “invaziei” musulmane), ideea că un job la Comisie sau un ONG stipendiat din afară înseamnă că ești instrumentul unei cabale străine de interesele țării, definiția etnică a națiunii, ideea că românii adevărați sunt doar ortodocșii, remarcile clasiste despre “cloaca infectă”, ideea că ajutoarele pentru părinți trebuie structurate pentru a nu încuraja natalitatea săracilor și mai ales a etniei rome.

Am văzut aceleași voci răbufnind după nominalizarea Sevilei Shaddieh.

Astfel de teze se aud la extrema dreaptă și doar în mod accidental în partidele mainstream occidentale (în general la dreapta).

Din fericire nu am ajuns (încă) la stadiul în care această retorică să devină sistemică la nivelul acestor partide sau să fie tradusă prin politici publice. Mi-e teamă însă că cei care nu împărtășesc această retorică imundă nu reprezintă o masă critică pentru a preveni adoptarea acestora.

Dacă extrema dreaptă nu este acum o amenințare pentru România, care ar putea fi aspectele problematice odată cu reconfigurarea politică?

Pe economie, sunt îngrijorat de lipsa de claritate a PSD cu privire la cum va schimba în mod semnificativ și sustenabil starea majoritătii populației țării, care este în mare parte exclusă de la beneficiile creșterii economice și ale integrării economiei naționale în lanțurile de aprovizionare ale capitalului industrial occidental.

Riscul cel mai mare este că PSD să neglijeze cauza principală a situației sociale dificile din tară: dezechilibrul masiv între muncă și capital în PIB.

Cornel-Ban
Cornel Ban. Foto: Boston University

Care ar fi soluțiile?

Acest dezechilibru se poate îndrepta doar cu măsuri de stânga economică asumată: mărirea colectării impozitului pe profit, mărirea redevențelor la nivelul țărilor UE cu resurse naturale comparabile, impozit pe dividende mărit semnificativ, impozitarea consumul și proprietăților de lux, parteneriat serios cu Comisia în privința închiderii trapelor prin care bogăția se duce în paradisuri fiscale, revizuirea codului muncii și legilor dialogului social pentru a da voce organizată celor care trăiesc din salariu. Refacerea mișcării sindicale și a capacității ei de negociere trebuie să fie o prioritate.

Mărirea salariului minim propusă de ei este o măsura salutară, dar mai ales dacă este adoptată anticiclic (în recesiune sau creștere foarte anemică). Mai înseamnă un pic de antreprenoriat ideologic: să explice odată electoratului, ca partid social-democrat, că și dacă am ajunge la nivelul de corupție al Suediei nu vom putea avea învățământ și sănătate îmbunătățite semnificativ pentru marea masă a cetățenilor, din cauza modului în care se colectează taxele acum (nemaivorbind de tăierile anunțate).

Eu unul mă îndoiesc că în România clasa mijlocie este automat de dreapta și vrea doar spitale și școli private. Veniturile medii ale acestei clase sunt prea mici pentru a face aceste opțiuni viabile, mai ales că, în timp, costurile la privat cresc exponențial (cum se vede în SUA). Între măriri de taxe și servicii publice de calitate alegerea rațională este cea din urmă.

Ce părere aveți de ideea reducerii taxelor, o propunere de dreapta promovată de un partid de stânga?

Ideea de a scuti de impozit mai mult de jumătate de forța de muncă, așa cum s-a propus, menținându-se nivelurile mici de impozitare a capitalului, pune sub semnul intrebării ideea de solidaritate și poate fi o răstălmăcire a ideii de impozitare progresivă.

Degeaba reduci impozitul pe venit, punând, sa zicem, încă 60 de euro în buzunar, când atâta dai spagă la spital pentru o operație minoră (asta acolo unde se mai găsesc încă doctori). România este o țară în care întregi regiuni au pierdut practic infrastructura spitalicească decentă. Așa ceva nu se rezolvă prin tăieri de taxe.

Trebuie o revoluție fiscală progresistă care să dea salarii competitive în sectorul public în paralel/la schimb cu o restructurare meritocratică a aparatului administrativ și de servicii publice, care să atragă medici, profesori și manageri bun în sistem.

Ideea PSD de a mari puterea de cumpărare la baza piramidei sociale ieșind din paradigma salariilor mai mici decât pe coasta chineză este bună, însă dacă se va face fără a avea spațiu fiscal de manevră în caz de recesiune, astfel de câștiguri sociale vor dispărea la primul contact cu Troika, generând o criză de legitimitate democratică foarte periculoasă, cum am văzut în Ungaria.

Eșecul se va plăti scump, fie pe calea sintezei de naționalism și neoliberalism dur care apare prin spațiul transtalantic, fie prin reapariția naționalismului militarist-fascist, care are o lungă istorie în țări cu populații extrem de autoritare, cum sunt multe în regiunea noastră — și care poate pulveriza democrația asta anemică și modestă pe care încă o mai avem.

Amestecul de ultranaționalism rasist cu apărarea statului bunăstării și serviciilor publice (ca în Franța, Austria sau Scandinavia) este improbabil la noi.

Sarcina evitării acestui scenariu revine, în urma acestor alegeri, PSD-ului și dată fiind puterea lor parlamentară nu vor avea nici o scuză de la dovedi că sunt un partid reformat nu prin declamații de economie liberală, ci prin punerea în practică a tezei că singura barieră în calea noului autoritarism este o stânga economică asumată. PSD are de ales între social-democrație și riscul barbariei. Câți trumpi, câte brexituri și câți orbani ne mai trebuie să înțelegem riscurile care ne pasc?

Interviu de Laura Ștefănuț (follow), Editorul Secțiunii de Opinii și Analize. A publicat în presa internațională, a fost coautoarea unor cărți și rapoarte pe tema mass-media și este membră a presei alternative din România.

 

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook

 

Partenerii noștri