Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba-Iulia de acum 100 ani a fost unul dintre acele momente astrale ale istoriei naționale, în care clasa politică, cetățenii și elitele vremii au găsit consensul în jurul unui proiect național.
Ieri, la Alba Iulia, manifestări ample, având în centrul lor pe membrii Casei Regale, străstrănepoata Regelui Ferdinand, Margareta, Custodele Coroanei Române și pe Principele Consort Radu, au marcat ceea ce acum un secol avea să dea startul unor reforme care să facă practic din perioada interbelică, adevărata epocă de aur a narațiunii istoriografiei românești. Până astăzi, probabil niciun alt eveniment politic nu a mai produs atâta emoție și consens politic, nu a mai adunat clasa politică și societatea cum a făcut-o Încoronarea din 15 octombrie 1922.
În acel an, România ieșise de 4 ani dintr-un război devastator, când a fost la un pas de anihilare statală. Printr-o conjunctură favorabilă, a ieșit din Marele Război întregită.
Dar întregirea națională a venit la pachet cu o serie de probleme: populația țării se mărise de peste două ori, de la 7,7 milioane de locuitori, în 1914, la 16 milioane, în 1922. Noile provincii trebuiau integrate în Vechiul Regat, existau nemulțumiri sociale și politice, la care un răspuns a fost reforma electorală și reforma agrară (promisiunile Regelui din timpul războiului), noile granițe trebuiau ratificate și recunoscute prin tratatele internaționale, industria trebuia sprijinită și dezvoltată etc.. Cei 4 ani, de la încheierea războiului și până la momentul festiv al încoronării, au reprezentat cei mai productivi și eficienți ani pentru clasa politică care, într-un timp relativ scurt, a pus bazele statalității noii Românii. Au fost și disensiuni, abordări diferite cu privire la abordări de soluționare a problemelor României. Dar, într-un final, s-au găsit soluții de mijloc pentru a putea îndeplini dezideratele din urma unirii de la 1918.
Cea mai importantă pildă pentru astăzi după Încoronarea din 1922 este puterea consensului pentru mari proiecte naționale. Țărăniștii și liberalii erau într-o opoziție feroce, dar mereu au găsit o cale de mijloc atunci când în joc era soarta României. Coroana era liantul care reușea să așeze liniar forțele politice, elitele vremii, provinciile cu toată diversitatea lor, minoritățile etnice și religioase, biserica națională, intelectualii, probabil și cei foarte puțini republicani. Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de a găsi consensul, după multiplele crize care au zguduit și zguduie România și care au culminat cu starea de insecuritate în urma războiului ilegal și neprovocat pornit de Rusia împotriva Ucrainei.
Consensul pentru a trece noile Legi ale Educației, care să întoarcă România cu fața către viitor și s-o pregătească pentru provocările care ne așteaptă. Consensul pentru a intra în Schengen, un proiect de țară pe care verbal toată clasa politică îl susține, dar pe care unii îl sabotează și își exprimă satisfacția făcând asta. Consensul pentru a face ca pachetul de legi ale justiției să producă ridicarea MCV, dar și intrarea în OECD, care va consfinți România într-o zonă de prosperitatea pe care probabil doar făuritorii Marii Uniri o mai visaseră, în ultimii 100 de ani. Consensul pentru a reuși să trecem peste iarnă cu facturile, inflația și criza energetică generată de Rusia. Dar și pentru viitor, consensul pentru a regândi România din punct de vedere administrativ, consensul pentru a reclădi bazele constituționale ale instituțiilor și parlamentarismului românesc, consensul pentru a putea, în coaliții de guvernare, să construim fără derapaje sau blocaje țara la care visăm cu toții.
În Proclamaţia Regelui Ferdinand către popor, Suveranul spunea: "Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfele lor, au asigurat unitatea naţională; şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa pân la Nistru şi până la Mare", conform volumului "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).
Mesajul Regelui Ferdinand răsună peste generații și același ideal patriotic ar trebuie să anime clasa politică pentru ca, prin activitatea noastră, marile proiecte de țară ale României să fie înfăptuite.
