2021 este anul reformelor, ne-a anunțat din nou premierul Cîțu pe când lansa în dezbatere publică proiectul de buget, amânat încă o dată, și vreo câteva planuri - acum oficiale - de economisire: reducerea sau anularea unor sporuri ale personalului bugetar, majorarea pensiilor când o fi să fie și anularea gratuității la călătoriile cu trenul de care se bucură din 2017 încoace studenții (unii dintre ei au folosit acea înlesnire pentru a lua parte la protestele împotriva ordonanței 13, pentru cine o fi uitat).
Din poziția în care se află domnul Cîțu, nici n-ar fi avut cum să ne spună altceva: senzația că de 2021 depinde în mare măsură felul în care va evolua (sau nu) România în anii care vin e din ce în ce mai acută.
Dar dintre semnele mai puțin optimiste care s-au arătat la mai puțin de 24 de ore după intervenția premierului, convocarea intempestivă a ministrului educației la Cotroceni și un bemol pus de vicepremierul Kelemen Hunor poveștii cu gratuitatea pe rutele CFR n-au cum să nu sară în ochi.
Autoritățile publice sunt obligate măcar să încerce să se prezinte drept deținând controlul și știind ce au de gând să facă, numai că realității nu-i pasă: va fi (și) mai rău înainte să fie, dac-avem noroc, mai bine. N-a trecut nici o săptămână de la redeschiderea hurducăită a școlilor și iată că sunt confirmate primele cazuri de infectare cu coronavirus în instituțiile de învățământ. Vor mai fi și altele, n-are nici un rost să ne mințim.
Important - dacă nu chiar esențial - ar fi ca astfel de întâmplări să nu dezlănțuiască, ceea ce e greu de crezut, cel de-al zecelea cerc al iadului (grupurile de părinți de pe WhatsApp) și mai ales ca cei în măsură să stabilească în ce fel mergem mai departe să nu se piardă cu firea. Prieteni din alte țări europene îmi povestesc că, atunci când un caz (două, trei) de infectare se confirmă în vreo școală de-acolo, intervenția e rapidă și eficientă, iar a doua zi lucrurile se reiau cât mai aproape posibil de regimul normal.
Există, firește, și contraexemple: în ianuarie, chiar în prima zi a noului semestru din Marea Britanie, elevii, părinții și profesorii au aflat că s-a schimbat modificarea și că școlile rămân închise. Toată lumea, nu doar România, continuă să improvizeze.
Din acest motiv, nu de teama unei opoziții mai mult gureșe decât convingătoare, cabinetul Cîțu ar face mai bine să purceadă prudent la restructurarea/reformarea/recalibrarea instituțiilor și a companiilor de stat.
Sigur că sporuri precum cel de calculator sunt un caraghioslâc în 2021, dar operațiunea de reducere sau de anulare a lor presupune, din nefericire, bisturiu, nu baros: nici companiile private nu sunt cu tot dinadinsul temple ale meritocrației și competenței, nici cele de stat nu dețin monopolul asupra trândăvelii și nepotismului. Un secretar de stat cu experiență și cu știință de carte e cel care - dacă tot vorbeam de ordonanța 13 - i-a întârziat, cu o intervenție discretă, intrarea imediată în vigoare și câteva dintre efectele cele mai nocive.
Desigur, nimeni nu se repede - cel puțin la nivel declarativ - să reducă din drepturile salariale de care se bucură două categorii de bugetari foarte expuse pericolului major al prezentului: angajații din sănătate și din educație.
Atâta timp cât, însă, nu există garanții ferme că procedurile de restructurare nu-i afectează tot pe pălmași, în timp ce-i lasă pe cei numiți pe criterii politice în pace, zelul așa-zis reformist ar putea face mai mult rău decât bine. Nu de alta, dar - din câte ne-aducem aminte - instituțiile locale și centrale s-au umplut în anul din urmă de preferații, mai mult sau mai puțin competenți, ai puterii momentului. Scandalul de la Apele Române e doar cel mai recent - cu siguranță nu va fi ultimul.
Pick your battles, zice englezul: ai grijă ce-ți dorești, cum ar veni. În condiții riscante economic și de criză sanitară prelungită (iar contagiozitatea sporită a mutațiilor coronavirusului nu e deloc de bun augur), ultimul lucru de care ai nevoie e să torni gaz pe focul tensiunilor sociale, și-așa destule. Mai ales când ți-a răsărit în ogradă - ca de nicăieri, dar nu tocmai - un partid populist care călărește deloc incompetent fricile și nesiguranțele prezentului, iar în plan secund PSD e mai mult decât încântat să te lase să definești solidaritatea prin sloganul "Să ne meargă tuturor la fel de rău"!
Guvernul Cîțu nici măcar n-ar fi singurul dintre cele recente care - chiar dacă l-ai crede pe cuvânt că e animat de cele mai bune intenții - să se dovedească doar un scurt și agitat intermezzo de dinaintea unui regim Dragnea (pe steroizi, de data asta, după măsura evenimentelor). Pentru eventuale detalii asupra riscurilor îi poate cere părerea unuia dintre parteneri, lui Dacian Cioloș.
