Video CTP, despre înlocuirea puștii din desene cu o coasă: Demență totală! Un puști de 15 ani poate să aibă la dispoziție arme de asalt

Data actualizării: Data publicării:
ctp pusca coasa elmer fudd

Cristian Tudor Popescu a declarat, vineri, în emisiunea "Cap Limpede", de pe Digi24, că înlocuirea puștii cu o coasă în mâinile personajului de desen animat Elmer Fudd, care îl vânează pe Bugs Bunny, este o "demență totală". Gazetarul spune că acest lucru se întâmplă, deși n-au fost interzise armele de asalt în SUA, unde chiar și un copil poate avea acces la așa ceva.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: "Au colegii o imagine a felului în care vor arăta niște desene animate cu Bugs Bunny și celelalte personaje cunoscute, alături de care au copilărit mulți dintre noi. Unul dintre personaje de obicei avea o pușcă. Nu mai are pușcă. Vânătorul avea acum o coasă, mică, pentru a nu fi încurajată folosirea armelor, deși puțin mai încolo erau niște batoane de dinamită".

Cristian Tudor Popescu: "Așa contracarezi folosirea armelor de foc în SUA, unde un puști de 15 ani poate să aibă la dispoziție arme de asalt? Poate să-și facă rost, în momentul de față, de arme grele. S-a chinuit Obama ani de zile să interzică măcar armele de asalt, alea cu care poți să omori 50 de oameni în câteva minute sau într-un minut. Nici p-alea n-a reușit. În schimb, interzicem pușcociu din desenul animat. Demență totală!".

Seria de desene animate „The Looney Tunes” a fost relansată de compania Warner Bros., acestea fiind adaptate „sensibilităţilor moderne”. Personajele principale nu vor mai folosi arme de foc.

Redactor: Alexandru Costea

Partenerii noștri