De ce îl sabotează Tăriceanu pe Dragnea

Data actualizării: Data publicării:
Dan Turturică
Dan Turturică
Jurnalist, coordonează site-ul Digi24. Și-a început activitatea publicistică în 1990. Redactor-şef “Evenimentul Zilei” (2000-2004) și ”România liberă” (2007-2015). A prezentat și moderat mai multe emisiuni de televiziune.
Screen Shot 2018-10-03 at 20.49.48

Decizia lui Tăriceanu, susținut de Kelemen Hunor, de a bloca, miercuri, adoptarea legii gazelor din Marea Neagră în noua formă dorită de Dragnea înseamnă mai mult decât interese de afaceri divergente. Este un semn că obiectivele liderilor PSD și ALDE sunt din ce în ce mai greu de împăcat și că alianța lor scârțâie din toate încheieturile.

De ce este nemulțumit Tăriceanu? În primul rând, de insistența cu care Dragnea urmărește să-i remanieze cei doi miniștri cheie pe care îi are în Guvern: Tudorel Toader și Teodor Meleșcanu. Ambii, încurajați de Tăriceanu, au refuzat să îndeplinească până la capăt comenzile șefului PSD.

După cum am mai scris, Toader nu a vrut să de Ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere, a tergiversat găsirea unor soluții alternative la problemele penale ale lui Dragnea, dar a întârziat și avizul pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții prin Hotărâre de guvern, motiv pentru care a fost atacat public de ministrul de Finanțe.

Meleșcanu a devenit țintă pentru Dragnea încă din timpul scandalului provocat de intenția de a muta la Ierusalim ambasada României în Israel. Șeful PSD îl suspectează pe ministrul de Externe că trage de timp și se ascunde în spatele unor proceduri birocratice. Întârzierea mutării ambasadei dar și a înființării Fondului Suveran, îl pun pe Dragnea într-o lumină proastă în fața principalilor săi aliați externi, cei din Israel.

Ministrul de Externe a intrat irevocabil pe lista neagră a lui Dragnea după ce a refuzat să inițieze procedura de rechemare în țară a ambasadorului României în SUA, George Maior. Între a-l supăra pe Dragnea și a intra în conflict cu președintele, Meleșcanu a ales prima variantă.

Urmarea: Victor Negrescu, ministrul delegat pentru afaceri europene din MAE, prin care Dragnea încearcă să-l izoleze pe Meleșcanu, a cerut Secretariatului General al Guvernului să i se adrese direct lui, nu lui Meleșcanu, în chestiunile care țin de afacerile europene. O altă cerință a fost aceea de invitare ”la reuniunea de lucru pregătitoare ședinței Guvernului, în calitate de membru permanent, a unui secretar de stat/subsecretar de stat aflat în subordinea ministrului delegat pentru afaceri europene.

Dragnea are deja un favorit pentru postul lui Meleșcanu, Mircea Geoană, care l-a susținut activ și constant de la câștigarea alegerilor, în 2016, încoace. În special, în perioada în care s-a aflat în ofensivă pentru a-și găsi susținere peste Ocean. Însă, pe cât de mult și-ar dori Dragnea să-l readucă pe Geoană în fruntea MAE, pe atât de puțin probabil e că Tăriceanu va accepta debarcarea lui Meleșcanu, socrul unuia dintre oamenii care îl susțin din umbră de ani buni, Peter Imre.

Remanierea celor mai importanți miniștri ALDE nu este însă cauza răcirii relației dintre Dragnea și Tăriceanu, ci mai degrabă efectul. Cauza o reprezintă planurile de viitor ale celor doi. Ambii se visează președinți. Chiar dacă un asemenea gând pare de-a dreptul ridicol în cazul lui Dragnea – 4%, el nu pare deloc descurajat de cifrele minuscule cu care este creditat chiar și în sondajele reale făcute de Pieleanu și Palada.

Pe ce se bazează? Pe ideea că după ce își va fi instalat oamenii fideli în fruntea serviciilor de informații, justiția se va preda instantaneu, iar după ce inamicii săi vor fi învinși nu va trebui decât să întindă mâna pentru a înhăța toate instrumentele prin care poate face saltul de la 4% la 50% plus unu. Media și insituțiile care ar putea sancționa fraudarea masivă a votului (ce a făcut la referendumul din 2012 ar părea o joacă, pri comparație) ar trebui să-i fie de ajuns.

Dacă Tăriceanu a crezut vreodată în promisiunile de susținere la prezidențiale primite de la Dragnea, speranțele i-au fost spulberat definitiv săptămâna trecută. După petrecerea dată de Dragnea cu ocazia zilei de naștere a iubitei sale, Irina Tănase. Petrecere la care, mai spre dimineață, Dragnea s-ar fi destănuit unor invitați că relația sa cu Tăriceanu este mai proastă ca niciodată, că în niciun caz nu îl va susține la prezidențiale și că el va fi candidatul PSD.

Nu este exclus ca și acest detaliu să fi contribuit la decizia șefului ALDE de a nu mai accepta să-și pună partidul să aprobe proiectele asumate de Dragnea ”pe persoană fizică”, dictate exclusiv de agenda personală și care nu doar că nu îi aduc niciun profit, dar îl mai și expun în fața unui electorat căruia îi va cere foarte curând să-l voteze pentru cea mai importantă funcție în stat.

Afirmațiile făcute, marți, de Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE și un vechi purtător de interese al lui Tăriceanu în zona Energiei, potrivit cărora prin ultima formă a legii ”interesele sunt îndreptate către continuarea importurilor din Rusia și neînceperea lucrărilor din Marea Neagră” reprezintă poate cel mai dur atac împotriva lui Dragnea, personal, venit din partea partenerului de guvernare.

”Cu modificările de azi, cineva nu dorește ca exploatarea gazelor din Marea Neagră să înceapă și se dorește practic continuarea importurilor de gaze din Rusia. Practic noi închidem, nu mai dăm nici o șansă exploatării din Marea Neagră,” a mai spus Gerea. Și câtă vreme Dragnea a declarat răspicat că nu va da înapoi de la forma ieșită marți din Comisie, acel cineva nu este altcineva decât Dragnea, intrat în același club select din care face parte, de mult, Iulian Iancu, ”omul Gazprom.”

A doua zi, Tăriceanu nu a îndulcit mesajul lui Gerea – Dragnea și Iancu fac jocul rușilor. L-a întărit și a pus în antiteză proiectul lui Dragnea cu interesul strategic comun al României și al SUA: ”Acest proiect trebuie votat astfel încât România să nu devină dependentă pe viitor de gazele de import(...) și să dea posibilitatea României să devină un actor important în regiune, care să asigure securitatea energetică a acestei zone a Europei, aşa cum vedeţi că se încearcă peste tot. Împreună cu partenerii strategici americani, acesta este un obiectiv major pe care îl urmărim în această parte a Europei şi România poate să fie un actor principal pentru atingerea acestui obiectiv.”

Să auzi și să nu crezi! Tăriceanu vorbește de obiectivele comune ale României și ale ”partenerilor strategici americani”! Tăriceanu, cel care până mai ieri îi demoniza că au adus năpasta unei justiții eficiente pe capul elitei noastre hrăpărețe, al cărei membru de vază este. Tăriceanu, cel care, în 2006, a cerut intempestiv retragerea trupelor românești din Irak, fără să anunțe în prealabil”partenerii strategici americani.”

Ce s-a întâmplat între timp? Nimic special. Își spune cuvântul dorința de a-și atinge obiectivul de care vorbeam mai devreme: prezidențialele din 2019. Și dacă Dragnea va decide în final să nu candideze, cu el la butoane PSD-ul nu îl va susține niciodată. Iar fără sprijinul mașinăriei de vot pesediste, nu are nicio șansă. Aici a simțit că interesele lui și ale SUA se pot intersecta. Au un adversar comun.

Lui Tăriceanu nu i-a scăpat simbolistica momentului ales de Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, pentru a lansa cele mai dure și mai explicite acuzații pe care le-a făcut până acum împotriva regimului Dragnea. În discursul ținut pe 1 octombrie în fața studenților de la Drept, Klemm a expus fără menajamente asaltul dement împotriva justiției, în cuvinte pe care nu le-am mai auzit de la Michael Guest, ambasadorul SUA în timpul guvernării Năstase, încoace.

Faptul că ambasadorul a escaladat criticile la un nivel ieșit din comun, tipic situațiilor de criză maximă, cu doar câteva zile înaintea datei la care ar fi trebuit dat votul final la legea gazelor off-shore a fost un mesaj asurzitor că SUA nu a cedat și nu va ceda șantajului șefului PSD. Dar și că nu mai au niciun fel de așteptări că Dragnea va respecta interesele comune ale României și ale Americii. Din contră, nu își mai ascund convingerea că face deliberat jocul Rusiei.

Curajul pe care l-a prins Tăriceanu are legătură și cu clubul din care face parte. Și care îi este profund ostil celui care l-a susținut multă vreme pe Dragnea.

”De la lucruri frivole – unul preferă micii și berea, altul ficatul de gâscă și șampania, unul se simte bine o plajă de mâna a treia din Brazilia, altul la Monte Carlo, la cele care contează – cum și-au făcut banii, cine le sunt prietenii și ce zone ale serviciilor îi susțin, între Dragnea și Tăriceanu există numeroase diferențe care ar face doi oameni normali profund incompatibili.

Faptul că lucrează împreună și că până acum le-au ieșit multe planuri are aceeași explicație ca și în cazul tandemului precedent, Ponta – Antonescu. Centrele de putere care îi susțin nu le-au lăsat de ales. Un dușman comun foarte puternic și sumele imense aflate în joc s-au dovedit suficiente pentru ca tot ce îi desparte să rămână irelevant,” scriam în urmă cu cinci luni.

Rămâne de văzut dacă Tăriceanu și Dragnea au ajuns în puntul în care viitorul fiecăruia va conta mai multe decât obiectivul de moment, care i-a unit: readucerea justiției sub controlul politicienilor.

Un indiciu asupra finalului ar putea veni din trecut. Șef de cabinet al lui Tăriceanu, în perioada 2005-2008, a fost Mihnea Constantinescu. Un personaj care, după cum ne-au relevat cablogramele publicate de Wikileaks, a făcut eforturi supraomenești pentru a atenua efectele atitudinii ostil anti-americane a lui Tăriceanu și a evita deraierea parteneriatului strategic, de care fostul premier pare atât de preocupat azi. Zece ani mai târziu, proiectele energetice comune s-ar putea dovedi, din nou, suficient de tentante ca Tăriceanu să accepte dacă nu să servească interesul național, măcar să nu îl saboteze.

Pentru asta, însă, va trebui să înțeleagă că mesajul asurzitor al ambasadorului SUA reprezintă o linie roșie trasată împreună de România și de SUA, pe care nimeni nu va mai avea dreptul să o încalce vreodată.

P.S. Mesagerii lui Dragnea au transmis americanilor că discursul de mai jos l-a făcut să schimbe legea gazelor din Marea Neagră. Și în special referirile la Inspecția Judiciară, instrumentul său de suflet, cu care vrea să-i intimideze pe magistrații care se ocupă de dosarele lui. Evident, minte. Ar fi încercat să treacă legea în forma de marți chiar și dacă Hans Klemm nu ar fi pus punctul pe i. Surpriza sa a fost că până și UDMR l-a refuzat, deși era convins că a reușit să-i cumpere, oferindu-le capul ministrului Educației și abrogând Ordonanța de urgență privind predarea limbii române copiiilor maghiari.

 

” (…) Sistemul de justiție din România nu a mai cunoscut atât de multe dezbateri aprinse și posibile schimbări de la aderarea țării la Uniunea Europeană în urmă cu peste un deceniu. A fost o perioadă de mari speranțe și de perspective care păreau nelimitate.

Sistemul românesc de justiție, construit cu mari eforturi în peste 20 de ani de generațiile anterioare de jurişti poate să fie destrămat în mod semnificativ în mai puțin de un an. Mă adresez în mod special acum celor care se gândesc sa urmeze cariere de magistrați, deși orice domeniu al dreptului veți hotărî să urmaţi va fi afectat de aceste modificări în curs.

Amendamentele la legile justiţiei adoptate de Parlament anul trecut vor reduce vârsta de pensionare pentru judecători și procurori de la 25 de ani de activitate la 20 de ani. Totodată, aceste modificări vor mări durata totală de pregătire postuniversitară a magistraților de la trei la șase ani, oprind temporar afluxul de magistrați noi în instanțe.

E dificil să întrevezi cum un sistem judiciar deja supraîncărcat va reuşi să facă față acestei pierderi bruște de cunoştinţe instituționale, combinată cu un decalaj de personal de câțiva ani. Aceste probleme cu privire la structura de personal al justiţiei din România au fost discutate cu mult mai multă pricepere şi mai în detaliu de alţii, inclusiv de profesorul Stoica, aflat în această dimineaţă alături de noi.

Între timp, continuă să se acumuleze dovezile că magistrații sunt din ce în ce mai vizați politic și în mass-media pentru hotărâri judecătorești și opinii publice despre care liderii politici consideră că le pun în pericol interesele personale sau le contestă agenda legislativă. Mai ales activitatea Inspecției Judiciare din ultimul an și jumătate este greu de înțeles în orice alt context decât acela că a devenit subiect al manipulării politice.

Pentru acei magistrați care nu au fost intimidați deja, noua legislație judiciară creează mai multe oportunități de constrângere și pedepsire a celor considerați incomozi, printr-o Inspecție Judiciară mai puternică și o nouă secţie destinată exclusiv anchetării judecătorilor și procurorilor. Aceste schimbări cumulate amenință să întoarcă timpul la începutul anilor 2000, când sistemul judiciar românesc era afectat de corupție și de influența politică.

Progresele înregistrate de sistemul juridic din România sunt, de asemenea, amenințate de amendamentele la Codul Penal și la cel de Procedură Penală adoptate de Parlament în această vară. Disimulate sub veşmântul preocupării pentru un proces echitabil și drepturile omului, aceste schimbări sunt o tentativă clară de a proteja anumite interese de acțiunile unei justiții independente. Dacă vor fi promulgate în forma lor actuală, aceste modificări vor face ca investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor, de la omor până la cazuri complexe de criminalitate organizată, să fie greu de efectuat sau chiar imposibile.

Cooperarea internațională în materie de aplicare a legii va fi redusă semnificativ din cauza îngrijorărilor legate de schimbul de informații cu România. Rezultatul final va fi mai puțină responsabilitate, mai multă criminalitate și mai puțină cooperare internațională în lupta împotriva ameninţărilor globale la adresa societăţilor noastre şi a securităţii naţionale, cum ar fi: criminalitatea cibernetică, traficul de ființe umane, corupția, spălarea banilor și terorismul.

În demersul de adoptare a acestor schimbări, Parlamentul s-a izolat. Susținând nevoia de urgență și că a avut deja consultări suficiente cu părțile interesate, Parlamentul României a ignorat, printre altele, opiniile Consiliului Superior al Magistraturii, o petiție semnată de majoritatea magistraților români și recomandările scrise ale unor experți juridici internaționali independenți din Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și Grupul de State împotriva Corupției.

În fața acestor provocări, există totuşi semne care dau speranţă. Cel mai important e faptul că magistrații români par să fi ajuns la un nivel de maturitate, încredere și independență care nu vor permite cu ușurință ca sistemul să regreseze sau să îşi încetinească ritmul. Magistrații au protestat față de schimbările legislative care le afectează profesia și faţă de atacurile împotriva lor într-o manieră care ar fi fost de neconceput cu doar un deceniu în urmă. Au fost atacați şi pentru că au protestat, li s-a spus despre comportamentul lor că ar reprezenta o activitate politică inadecvată și au fost amenințați cu sancțiuni profesionale, dar ei continuă totuși să-și facă cunoscute opiniile. Acest lucru demonstrează o încredere și integritate care sugerează că se poate ca sistemul judiciar să se fi maturizat suficient pentru a supraviețui loviturilor actuale.

Dar cei care ar prefera un sistem de justiție mai maleabil, mai receptiv faţă de cei de la putere sunt încă pe val. În mare măsură, viitorul sistemului de justiție va fi decis de următoarea generație de juriști români – de voi, cei care vă aflați astăzi aici. Întrebarea este, aşadar: Veți avea imboldul și curajul de a apăra și de a îmbunătăți sistemul de justiție al țării voastre? Nu este o decizie pe care o veți lua fără costuri personale. E întotdeauna mai ușor să te conformezi celor aflați la putere decât să acționezi cu integritate.

Sunt însă încrezător că suficienți dintre voi vor continua munca bună a juriştilor de dinaintea voastră, care au condus reforma în ultimii 20 de ani. Ei au luptat pentru a garanta independenţa justiţiei, a asigura accesul cetăţenilor români la justiţie, a îmbunătăţi administrarea şi activitatea de zi cu zi a sistemului judiciar, pentru reforma cadrului instituţional al jurisprudenţei româneşti, şi accelerarea luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. Ce veţi lăsa voi viitoarei generaţii va depinde în ultimă instanţă de dorinţa voastră de a apăra şi exinde acest progres…”

Partenerii noștri