De ce numirea unui procuror special în cazul Trump nu e o veste chiar așa de bună

Procurorul general adjunct al SUA a desemnat un procuror special (special counsel) pentru a continua investigațiile legate de relațiile dintre administrația lui Donald Trump și Rusia. Asta după ce președintele american i-a cerut șefului FBI (James Comey) care ancheta cazul să renunțe la investigație, apoi l-a demis.

Asta îl face pe Trump candidat la infracțiunea de obstrucționare a justiției, care este pedepsită cu ani grei de închisoare în SUA.

Demiterea lui Comey a revoltat atât Democrații, cât și Republicanii (și o mare parte din societatea americană) care au cerut numirea unui procuror special.

Desemnarea lui R. Mueller pe această funcție, un fost șef FBI cu o reputație impecabilă (în plus, amic cu Comey) a fost aplaudată.

Însă, la o privire mai atentă, se vede că procurorul special nu are chiar atât de multă libertate pe cât ar putea părea. La desemnarea acestuia s-au păstrat pârghii prin care să poată fi blocat, după cum voi explica mai jos.

Pe lângă asta, trebuie reamintit că președintele SUA poate fi dat jos prin două metode: demisie sau decizia Congresului. Are imunitate în ceea ce privește acte criminale până la finalizarea mandatului—cu o singură posibilă excepție (ancheta să fie realizată de un procuror la nivel de stat, ceea ce nu e cazul în momentul de față și oricum nu e cert că ar funcționa).

Cum s-a ajuns aici? O scurtă recapitulare a scandalului relațiilor cu Rusia

Înainte de a fi demis, șeful FBI, Comey, a confirmat că ancheta relațiile dintre echipa de campanie a lui Donald Trump și Rusia. Practic încerca să afle dacă au existat înțelegeri pentru ca rușii să ajute la influențarea rezultatului alegerilor (inclusiv prin acțiuni precum hackingul care a dus la publicarea mesajelor digitale dintre democrați).

Scandalul relațiilor dintre Trump și Rusia a continuat și mandatul acestuia. Michael Flynn, fost consilier de securitate al lui Donald Trump, a avut o discuție ilegală cu ambasadorul rus în SUA—despre niște sancțiuni impuse de Obama Rusiei ca urmare a interferenței în alegerile prezidențiale din 2016. Discuția (ilegală sub Logan Act) a fost inițial negată public de Flynn.

Cu toate că Trump a fost înștiințat că discuția a fost cât se poate de reală, președintele nu i-a cerut demisia lui Flynn decât după ce scandalul a devenit public. Mai mult, se pare că Trump știa că Flynn era investigat într-o altă problemă (de lobby pentru Turcia în timpul campaniei electorale) când l-a numit consilier pe securitate—și i-a dat astfel acces la secrete de stat.

În timpul investigației FBI, Donald Trump a început să facă presiuni asupra șefului FBI: inițial l-a chemat la o cină privată la Casa Albă, unde i-a cerut să își afirme loialitatea. Comey s-a cam eschivat și în final i-a spus că nu are cum să fie loial în sens politic față de el.

Comey a continuat ancheta, în vreme ce Procurorul General Sessions (căruia Comey ar fi trebuit să îi raporteze) s-a recuzat, după ce au apărut indicii că el însuși ar fi avut legături dubioase cu rușii. Locul lui Sessions a fost luat de Rosenxtein (Procuror General adjunct).

Imediat după asta, Trump s-a întâlnit cu Rosenstein și Sessions la Casa Albă. După care l-a dat afară pe șeful FBI, invocând o scrisoare de la cei doi procurori, care spunea că Comey nu a făcut corespunzător ancheta privind emailurile lui Hillary din timpul campaniei.

Asta după ce Trump îl lăuda pe Comey fix pentru aceeași treabă:

Practic Casa Albă a declarat că Comey a fost dat afară din cauza aceluiași lucru pentru care îl lăuda Trump în aceeași lună. 

Care sunt punctele slabe ale numirii unui procuror special?

În primul rând, instituția procurorului special cu super-puteri nu mai există de la finalul anilor 90, când a expirat o lege care îi oferea independență și putere semnificativă acestui “special prosecutor”—acum denumirea este de “special counsel”. Pe scurt, asta s-a întâmplat cel mai probabil fiindcă nici republicanilor, nici democraților (după scandalul Clinton - Lewinsky care a implicat un astfel de procuror) nu le convenea să cedeze atâta putere unui investigator.  

Robert S. Mueller III, fost șef al FBI, în prezent avocat, a fost numit de Rosenstein (același despre care administrația Trump a spus că a cerut demiterea lui Comey). Mueller are o reputație impecabilă: s-a luat la trântă în trecut cu președintele Bush, a reformat FBI-ul după 9/11 și toată lumea îl laudă pe bună dreptate.

Dar, dacă privim atent la modul în care a fost investit de Rosenstein, observăm că acesta din urmă a păstrat pârghiile pentru a exercita control asupra investigației, prin prevederea: “However, the attorney general may request that the special counsel provide an explanation for any investigative or prosecutorial step”.

În traducere, Rosenstein îi poate cere lui Mueller să îi raporteze și apoi îl poate demite, dacă consideră că pașii întreprinși nu sunt corespunzători.

Practic Rosestein îi dă în plus dreptul lui Mueller să investigheze și aspecte tangențiale anhetei în cauză (în aspecte tangențiale putem include obstrucționarea justiției de către Trump), dar mai spune că trebuie să respecte aceste reguli—care alocă puterea finală lui Rosenstein.

Probabil vă întrebați dacă se putea altfel: da, Rosenstein putea să îi ofere independență mai extinsă lui Mueller, după cum explică Charlie Savage. A existat un precedent în 2004 care l-a implicat chiar pe Comey. Atunci, Comey (procuror general adjunct pe vremea aceea) l-a numit pe Patrick Fitzgerald procuror special (special counsel) și i-a oferit puteri extinse: autonomie în efectuarea interogatoriilor, în sensul că nu trebuia să dea raportul, cum se întâmplă în situația Mueller-Rosenstein.

Mai mult, trebuie reținut că tot ceea ce va face Mueller nu reprezintă informație publică, nu va apărea în presă. Așadar, dacă găsește probleme, dar nu are suficiente probe pentru a deschide procesul penal sau îi este blocată investigația, noi nu vom afla nimic. Dacă ne gândim că Trump i-a cerut demisia lui Flynn abia după ce scandalul a devenit public, e legitim să rămânem îngrjorați. 

Despre autoare: Laura Ștefănuț (follow) este jurnalistă. Colaboratoare a presei străine (televiziunea publică germană, ARTE, Reuters etc.), co-autoare a unor cărții și studii pe tema mass-media, Laura dezvoltă un proiect de jurnalism explicativ la Digi24.

O puteți urmări pe Facebook sau Twitter.