De ce trebuie să ne îngrijoreze vizita Patriarhului Kirill

Data actualizării: Data publicării:
Dan Turturică
Dan Turturică
Jurnalist, coordonează site-ul Digi24. Și-a început activitatea publicistică în 1990. Redactor-şef “Evenimentul Zilei” (2000-2004) și ”România liberă” (2007-2015). A prezentat și moderat mai multe emisiuni de televiziune.
kirill pt editorial

Invitarea Patriarhului Rusiei nu ne spune nimic nou despre planurile lui Putin în privința României, dar este extrem de relevantă pentru dorința din ce în ce mai aprigă a unui segment al oligarhiei autohtone de a schimba orientarea geostrategică a țării.

Chiar dacă relația dintre liderul de la Kremlin și liderul Bisericii Ortodoxe ruse este extrem de apropiată, impactul concret al vizitei lui Kirill la București asupra relațiilor bilaterale va fi egal cu zero. România nu își va diminua cooperarea militară cu SUA și cu NATO, nici nu va deveni mai tolerantă cu politica revizionistă a Moscovei, nici nu se va grăbi să intre în parteneriate economice megalomanice și riscante precum au făcut Ungaria sau Bulgaria.

Tot ce pot spera Putin și Kirill de la această vizită este să transmită un mesaj de prietenie către un număr deloc neglijabil de români în viața cărora religia ocupă un rol important. Care nu știu nimic despre planurile neo-imperialiste ale Kremlinului și care, bineînțeles, nici nu înțeleg de ce ar trebui să se simtă amenințați.

E puțin? Nici vorbă! Putin nu are multe instrumente pentru a clădi punți către o națiune care îi este, istoric, ostilă iar retorica religiei comune este de departe cel mai eficace. Imaginile cu Kirill și Daniel săvârșind o Liturghie împreună fac cât o mie de troli care atacă pe Facebook DNA-ul și pe ambasadorul SUA. Sau cât o sută de discursuri agramate ale lui Liviu Pleșoianu.

Dacă motivele pentru care Putin și-a dorit ca Patriarhul Rusiei să fie invitat în România sunt clare, nu la fel de ușor de înțeles este de ce le-a întins o mână Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Se vehiculează mai multe ipoteze.

Cea mai des menționată pune pe primul plan interesul Patriarhului Daniel ca vocea BOR în lumea ortodoxiei să fie din ce în ce mai puternică, iar obiectivul ar fi aproape imposibil de atins fără sprijinul lui Kirill.

La rândul său, Patriarhul Rusiei caută aliați pentru a-și împlini țintele de politică externă trasate instituției pe care o conduce de liderul de la Kremlin. Cea mai importantă: "Putin vrea să submineze poziția Vaticanului de unic purtător de cuvânt al Creștinătății și să își manifeste la rândul său influența printre cei 1,6 miliarde de catolici," după cum declara Stephan Blank, de la fundația Jamestown.

O altă ipoteză face referire tangențial la scandalul care a zgâlțâit în acest an Biserica, în care a fost implicat episcopul de Huși. Acuzațiile aduse lui Corneliu Bârlădeanu, legate de orientarea sa sexuală și de relațiile pe care le-ar fi avut cu alți clerici, au avut un impact mult mai mare decât se crede.

La vârful BOR au avut loc, în această vară, numeroase discuții foarte tensionate, s-au formulat acuzații dure, chiar și amenințări, iar la un moment dat părea că inclusiv poziția Patriarhului Daniel nu mai este foarte solidă.

Cei ce ce amintesc azi de acest moment, în contextul vizitei lui Kirill, spun că Biserica Ortodoxă a trecut printr-un moment de maximă vulnerabilitate, poate cel mai grav din ultimii 27 de ani și că nimeni nu putea indica precis de unde a pornit scandalul. A fost rezultatul unui concurs de împrejurări sau a fost un atac, plănuit și executat cu măiestrie. Iar dacă a fost dirijat pentru subminarea BOR, de unde a plecat. Din interior sau din exterior?

Indiferent de motivele care l-au determinat pe Patriarhul Daniel să-l invite pe Kirill la București este evidentă o coincidență stranie. Prima vizită a Patriarhului Rusiei în România după căderea comunismului vine într-un moment în care pilonii relației noastre cu Occidentul, cu Statele Unite, cu Uniunea Europeană sunt ținta unui atac concertat, fără precedent.

Este atacată independența justiției, sunt atacate serviciile de informații, este atacat președintele, sunt atacate ambasadele, sunt atacate marile companii multinaționale. Adică tot complexul de factori politici, economici și instituționali care dau consistență parteneriatelor noastre strategice. Cine conduce aceste atacuri? Lideri politici care sunt promovați cu zel de canalele de propagandă oficiale și neoficiale ale Moscovei și ale căror discursuri anti-occidentale sunt identice cu cele rostite la Kremlin sau în Duma de stat.

„Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi „democraţia iliberală", încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă! Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare."

Vă amintiți cine și când a făcut declarația de mai sus? Victoria Nuland, subsecretar de stat al SUA, fix acum trei ani. Și nu se referea doar la Victor Orban. Cuvintele „pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei..." au fost rostite cu dedicație pentru România.

Al cărei premier de la acea vreme, Victor Ponta, nu a găsit un răspuns mai bun decât să o certe pe Nuland pentru că îl critică public – "pe un prieten adevărat nu îl cerți la televizor..." Și care, patru zile mai târziu, l-a admonestat public pe procurorul care a îndrăznit să pună sechestru pe unele din activele companiei Lukoil.

Cine ar fi crezut în octombrie 2014 că trei ani mai târziu, cu Victor Ponta trimis în tribune, România nu doar că nu se va fi aliniat și mai mult la poziția Statelor Unite ci că se va găsi umăr la umăr cu Ungaria? Că nu doar Victor Orban va continua să doarmă liniștit sub umbrela NATO, în timp ce promovează "democrația iliberală", dar că și lideri de la București i se vor alătura cu aplomb, declarativ dar și în fapte? Eu unul, nu.

Vizita Patriarhului Kirill este doar unul dintre numeroasele semne că ceea ce părea de neconceput acum trei ani a devenit nu doar posibil ci și probabil: unii dintre foștii stăpâni ai României, care au fost marginalizați începând cu 2005, au reușit, prin interpuși, să se întoarcă la butoanele principalelor partide, să domine Parlamentul, să preia frâiele unor instituții care păreau definitiv trecute de partea democrației.

În vitrine vedem tot felul de lideri șmecheri sau bățoși. Aparent, ei conduc România. În realitate, în spatele lor s-a aliniat armata dinozaurilor din PCR și din Securitate. Toată încărătura toxică a statului român, aruncată peste bord după intrarea în NATO și în UE, a supraviețuit ascunsă prin cotloane și a ieșit din nou la suprafață, profitând de prostia sau lăcomia celor cărora li s-a încredințat misiunea de asanare a oligarhiei comuniste.

Consiliază, sfătuiesc, îndrumă și își transferă rețetele de supraviețuire duplicitară. Dar mai ales clocesc planuri de răzbunare. După 11 septembrie 2001, când America i-a căutat pentru a include România în coaliția anti-teroristă, au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Că li se vor șterge cu buretele toate nenorocile făcute și că vor fi lăsați să se înfrupte după poftă din banii care vor începe să vină de afară.

Cât de dezamăgiți au fost când, după 2005, unul câte unul, au fost scoși din joc, iar unii chiar condamnați! Cum li s-au năruit visele că vor fi lăsați să conducă și România europeană și membră NATO! Și cât venin au acumulat toți cei ce cu puțin timp în urmă cântau Ode Americii!

Nici azi nu înțeleg că totul li s-a tras de la duplicitatea lor intrată în oase. Oficial, vroiam în NATO, dar liderii PSD condamnau atacurile NATO împotriva Serbiei încolonate în spatele lui Miloșevici. Oficial vroiam în UE, dar marea majoritate a politicienilor respingeau cu vehemență orice propunere menită să crească performanța justiției, dar care le amenința imunitatea. Oficial, eram parteneri cu SUA în lupta împotriva terorismului, dar Ion Iliescu îl plimba în avionul său pe Omar Hayssam, deși acesta era suspectat, cu probe serioase, de legături cu teroriștii.

Aceștia sunt oamenii care, pe vremea lui Ceaușescu, îi urau pe ruși pentru că se temeau că vor trebui să împartă cu ei ce li se permitea să jupoaie de pe o țară sărăcită și înfometată. Azi, îi urăsc pe americani pentru că le-au stricat unele dintre moriștile mafiote cu care prăduiau banii publici. Ce le-a rămas li s-a părut insuficient. S-au considerat insultați că nu au mai avut voie să fure absolut tot și că le-a fost limitată raza de acțiune.

În ultimii doi ani, soarele a răsărit din nou pe strada lor. Au primit răgaz să se refacă, s-au apucat să-și reclădească galeriile subterane din interiorul statului pe care au fost nevoiți să le abandoneze iar acum luptă din nou, ca în vremurile bune. Nici nu știi unde își are cu adevărat originea o inițiativă aparent inofensivă, dar care în timp se va dovedi că le-a venit mănușă.

Dacă vă întrebați cum am ajuns ca într-un singur an să ne apropiem atât de mult de orbita Rusiei puneți urechea la pământ și ascultați cu atenție. În subteran, băieții lucrează din greu. Ca să își scape pielea și ca să fie din nou ce au fost nu vor ezita să bată palma cu Putin. Dacă nu au făcut-o deja. Ieri, Narîșkin, azi, Kirill, mâine, țarul însuși.

Partenerii noștri