De unde poate apărea fractura în 2017

Data actualizării: Data publicării:
europa din google 10 dec

Chiar dacă în 2016 au ratat intrarea în Parlament, în 2017 contextul extern va fi unul ispititor pentru extremiştii noştri.

europa din google 10 dec

România a încheiat complicatul an 2016 cu o rundă de alegeri parlamentare la termen care au readus la guvernare forţele politice certate cu statul de drept. La patru ani şi jumătate distanţă de la loviturile în serie date fundamentelor democraţiei româneşti, noul USL s-a instalat iarăşi confortabil la butoanele Executivului şi Legislativului, punând astfel sub semnul întrebării perspectivele reale ale României de a conserva ceea ce a câştigat în ultimul deceniu, pe fondul aderăririi la Uniunea Europeană şi NATO.

E drept, „schimbarea” (dar nu în bine) a fost cuvântul de ordine de-a lungul lui 2016, germenii acesteia afectând la pachet UE, SUA şi NATO şi fiind de natură să alimenteze preocuparea autohtonă cu care, aici în România, ne raportam deja la viitor. Agresivitatea Rusiei lui Putin, criza migraţiei, Brexitul, traiectoria ascendentă a populismului şi naţionalismului pe continent, ca şi peste Ocean, ameninţarea teroristă şi dificultatea cu care economiile se refac după criza izbucnită în 2008 au alterat mult atmosfera din jurul României.

Ce ne pregăteşte noul an, odată depăşită euforia artificiilor, urărilor de bine şi şampaniilor deschise la miezul nopţii? Greu de zis. Cum nu mă număr printre cei ce deţin cheile de la cămara viitorului, aş încerca mai degrabă să plasez câteva date de care dispunem într-un context ceva mai larg.

La o privire panoramică, alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 au pus în lumină două realităţi demne de evidenţiat:

- Instalarea la putere a unei coaliţii (PSD-ALDE) care introduce o doză semnificativă de septicism în privinţa stabilităţii de care va putea să aibă parte un domeniu-cheie pentru dezvoltarea ţării – justiţia.

- Eşecul usturător al partidelor (nou-înfiinţate, e drept) care au mizat în campania electorală pe cartea naţionalismului primitiv, care au încercat să obţină capital politic resuscitând demonii care au bântuit şi ne-au creat un handicap uriaş în anii '90. Aici, însă, există un DAR şi vom vorbi despre asta imediat.

Nu voi intra în prea multe detalii cu privire la prima situaţie, având în vedere că am scris constant despre apetitul lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru o justiţie eficientă, despre aplecarea PSD şi ALDE către statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat, despre ceea ce ar putea face în comisii şi la plen parlamentarii lor, odată obţinută majoritatea.

De altfel, ameninţarea cea mai mare pentru lupta anticorupţie şi instituţiile angrenate în această operaţiune vine azi, mai mult ca oricând, din Parlament. Acolo sunt operate modificările legislative, iar dacă vrei să scapi de DNA nu trebuie neapărat să laşi acest parchet fără sediu şi nici s-o dai jos pe Kovesi.

E suficient să umbli la legislaţia specifică şi un întreg ansamblu instituţional va fi adus la stadiul de butaforie. Ca atare, având în vedere circumstanţele, anul 2017 se conturează, din acest punct de vedere, drept unul tulburător.

Cât priveşte cea de-a doua situaţie, s-ar impune o privire ceva mai nuanţată.

Pe de o parte, avem evidenţa: Partidul România Unită (al lui Bogdan Diaconu, Sebastian Ghiţă şi cu Victor Ponta pe post de amplificator de serviciu) şi Alianţa Noastră Rămânia (al lui Marian Munteanu) au obţinut scoruri suficient de modeste încât să rămână în afara Parlamentului. Tonul inchizitor la adresa Occidentului, relativizarea în raport cu Putin şi Rusia, apelul la origini strămoşeşti „sfinte”, la voievozii-spaima hoţilor, ori sperietorile folosite pentru a otrăvi relaţia majoritar-minoritar exact cum o făceau Vadim, Funar şi Iliescu în anii care au produs celebrele mineriade, nu au convins destui români pentru moment. Aici se termină vestea bună.

Vestea proastă e că odată cu apariţia acestor partide, asemenea impulsuri au căpătat un cadrul organizat şi instituţional de exprimare, au dobândit o matcă, iar prin asta devin mult mai uşor de canalizat.

Din acest punct de vedere, nu e deloc de ignorat pericolul pe care îl reprezintă într-un viitor scurt spre mediu. Canalele media prietene, în special TV, întreţin atmosfera în chip programatic, inclusiv programul din noaptea de Revelion fiind astfel conceput. În acelaşi timp, curentele respective sunt bine reprezentate şi în noul arc guvernamental.

Poate e încă devreme să intuim câtă carne vor fi în stare să pună liderii acestor formaţiuni radicale pe osatura deja existentă.

Trebuie însă reţinut faptul că factorul extern poate juca un rol semnificativ în tot acest proces, iar anul 2017 se anunţă destul de ofertant. Cum spuneam şi în deschiderea acestui text, nu facem pronosticuri, ci încercăm să ţinem sub atenţie câteva repere interesante.

În cazul de faţă, 2017 e anul în care:

- Donald Trump preia efectiv preşedinţia SUA (20 ianuarie). Prestaţia sa ca preşedinte va avea un cert impact asupra populismului în Europa şi pe relaţia Rusia.

- În Olanda au loc alegeri parlamentare (15 martie). Geert Wilders, naţionalist şi anti-european de lung parcurs nu o duce deloc rău, iar presiunile exercitate de formaţiunea şi curentul pe care îl exercită au jucat un rol major în organizarea, în primăvara lui 2016, a referendumului la care a fost respins acordul de asociere UE-Ucraina.

- În Franţa au loc alegeri prezidenţiale (sfârşit de aprilie şi început de mai), iar temerile privind un eventual succes al lui Marine Le Pen nu sunt neîntemeiate. Inamic al UE şi SUA, dar prietenă a lui Putin, admiratoare şi beneficiară a politicii liderului de la Kremlin, Le Pen stârneşte în mod natural îngrijorări dintre cele mai diverse.

În acelaşi timp, cel mai bine clasat candidat de până acum, fostul premier Francois Fillon, e cunoscut pentru pledoariile sale în favoarea încălzirii relaţiei cu Rusia şi a ridicării sancţiunilor internaţionale impuse după anexarea Crimeei.

Nu trebuie omis nici faptul că filiala franceză a televiziunii ruseşti RT, braţ vânjos al aparatului de propagandă ţesut de Kremlin, îşi va începe emisia tocmai în preajma alegerilor prezidenţiale de la Paris.

- În Germania vor avea loc alegerile care vor da şi noul cancelar de la Berlin (septembrie). Extremiştii din AfD cunosc o traiectorie ascendentă, iar politica în materie de refugiaţi pune probleme majore Angelei Merkel. În acelaşi timp, reverberaţiile politice ale atentatelor teroriste derulate pe teritoriul german cântăresc tot mai greu în jocul politic de ansamblu (şi nu în favoarea lui Merkel), iar posibila implicare a Moscovei în bătălia electorală de la Berlin nu trebuie tratată cu superficialitate (aici trebuie remarcat faptul că serviciile de informaţii germane au semnalat de-a lungul lui 2016, în mai multe rânduri, o tot mai intensă activitate a Rusiei, iar Angela Merkel s-a exprimat ea însăşi pe marginea acestui subiect).

- În Italia nu pot fi excluse alegeri după eşecul lui Matteo Renzi la referendumul din 4 decembrie 2016 pentru modificarea Constituţiei, ca şi atingerea unui nou vârf al discursurilor acide la adresa UE şi a deschiderii spre lume.

Înfrângerea la urne a lui Renzi, ca şi demisia ulterioară a acestuia din funcţia de premier au creat o atmosferă fecundă în primul rând pentru populiştii anti-europeni din "Mişcarea 5 Stele", condusă de Beppe Grillo. Partidul lui Grillo a câştigat deja câteva bătălii electorale importante, iar radicalii din România nu lipsesc de pe radarul său.

- În fine, coeziunea Uniunii Europene va fi o temă constantă de discuţie şi dispute pe tot parcursul lui 2017, din moment ce este de aşteptat să fie anul în care Marea Britanie va activa art. 50 din Tratatul de la Lisabona, în urma faimosului referendum din iunie 2016 în favoarea Brexit.

Din toate luările publice de poziţie de până acum rezultă că activarea art. 50 s-ar putea produce în primăvară, undeva la sfârşitul lunii martie, iar acest subiect va face cu siguranţă deliciul forţelor anti-europene de pe întreg continentul, inclusiv din România.

După cum se vede, contextul extern va fi, în 2017, unul ispititor pentru extremiştii noştri.

Practic, independent de ceea ce le oferă deja terenul autohton, partide precum PRU sau Alianţa Noastră România vor avea la dispoziţie resurse generoase pentru consolidarea retoricii anti-occidentale.

Şi, pentru că plăcinta va fi suficient de mare, din ea vor căuta să-şi tragă o parte şi PSD, şi ALDE. Discursul lor diferă de al suratelor care nu au trecut pragul parlamentar mai degrabă prin tonalitate şi unele accente decât prin substanţă.

Ce se va alege de toate astea? Cum ziceam şi mai sus – greu de zis. Cert este, însă, că 2017 va fi, din păcate, şi el un an de referinţă.

Partenerii noștri