Sari la conținut

"Defăimarea" este proiect de ţară, nu proiect de lege

În Europa de Est, incubatorul de lideri autoritari e mai prolific ca oricând în ultimele decenii. Cu toate acestea, deşi viziunile converg, diferenţa constă în modul de acţiune al fiecărui pretendent la exercitarea dictatorială sau semi-dictatorială a puterii. Ceea ce, într-un context adesea sufocant de pesimist, nu e o veste neapărat proastă.

„În schimb, atunci când oameni politici, șefi de instituții sau voci cunoscute ale societății își sabotează cu bună știință țara prin declarații antiromânești sau prin acțiuni servile îndreptate împotriva intereselor noastre globale și naționale, pierdem suveranitate, pierdem independență, pierdem demnitate și pierdem respectul celorlalte state fără a câștiga nimic în loc. Defăimarea propriei țări prin minciună e o faptă gravă, care expune România la riscul unor sancțiuni, al unor întârzieri și al pierderii unor avantaje.

Atacul asupra propriei țări e o insultă la adresa tuturor românilor și trebuie să înceteze. Suveranitatea României e mai prețioasă decât lupta internă pentru putere și de aceea e nevoie s-o protejăm prin legi explicite, dezbătute și votate în parlament.

Cu un respect sincer și îndatorat față de statele occidentale, care au contribuit și contribuie la modernizarea noastră ca națiune, ca economie, ca societate și ca stat, afirm că desenul suveranității românești trebuie făcut în România, nu în afara țării” - Liviu Dragnea, 10 martie 2018, Congresul PSD.

Discursul pe care liderul PSD l-a ţinut la congresul din weekend are o importanţă capitală în aceste vremuri tulburi şi, dacă vreţi, a fost unicul episod care a dat substanţă evenimentului de zilele trecute.

De ce? Întrucât discursul şi, cu precădere, partea citată mai sus are de-a face cu următoarele:

*expune, fără echivoc, modelul de societate pe care, cât e încă liber şi jucător în politica mare, liderul PSD va urmări să îl edifice, indiferent de costuri  

*dovedeşte că, de aproape trei ani, şeful social-democraţilor acţionează sistematic în direcţia slăbirii democraţiei şi a libertăţilor cetăţeanului, în virtutea unei agende al cărei punctaj a fost cu religiozitate ferit de ochii publicului şi al partenerilor strategici ai României

Să le luăm pe rând.

1. Modelul de societate? Toleranţă zero pentru opiniile care ies din matca oficială, indiferent că eşti simplu cetăţean, politician, oficial al statului român, funcţionar, ori şef de instituţie publică. A zis-o limpede: de pe urma oricărei păreri neconforme, "pierdem suveranitate, pierdem independență" (lucru reiterat şi ulterior).

Ceea ce nu a spus liderul PSD, dar putem afla şi singuri din istoria totalitarismului, e că asemenea acuzaţii nu trebuie probate, dar sunt crâncen pedepsite (panoplia din care se poate inspira e vastă), iar asemenea declaraţii de principiu sunt invariabil urmate de "adaptarea" Codului penal la noile realităţi. 

Liviu Dragnea speră să transpună în realitate opera pe care a schiţat-o. Însă faptul că încă nu ştie dacă va supravieţui politic şi penal nu l-a împiedicat, totuşi, să fure startul şi, până când lucrurile se vor lămuri, să facă, acolo unde influenţa i-a permis, câteva teste.

De exemplu, opinia separată a fost aproape incriminată în partid (detalii AICI), la Curtea Constituţională (detalii AICI), se încearcă acelaşi lucru la nivelul SPP (detalii AICI) şi, nu în ultimul rând, la nivelul Guvernului României, unde miniştrii şi premierul au ajuns subordonaţii umili şi timoraţi ai unui preşedinte de partid.

Atenţie! Lista de mai sus e cea a zonelor în care viziunea de tipul "uniune-n cuget şi simţiri" operează, a operat o perioadă (cazul CCR) sau e sub ofensiva instalării capetelor de pod (situaţia SPP).

În acelaşi timp, orice model de societate corespunde unui proiect de ţară. 

Proiectul de ţară? Ei bine, acela al unei Românii izolate de Occident, cu reevaluarea parteneriatelor strategice actuale, ca prim pas, şi intrarea în logica unei politici externe tranzacţionale, ca mod de lucru. În acest context, România lui Dragnea va trece la intensificarea voiajelor pe axa Moscova-Beijing (perspectiva globală) şi la o cordialitate exagerată pe axa Budapesta-Ankara (perspectiva regională).

Ceea ce nu înseamnă neapărat o închidere ermetică a uşilor faţă de Uniunea Europeană şi SUA. Din contră, relaţia cu aceste două blocuri va putea continua, iar uneori chiar cu vârfuri de intensitate, însă atât timp cât camarila instalată la Bucureşti va obţine dividende (direct şi indirect) din relaţia cu Bruxellesul şi Washingtonul. 

"Cu un respect sincer și îndatorat față de statele occidentale, care au contribuit și contribuie la modernizarea noastră ca națiune, ca economie, ca societate și ca stat, afirm că desenul suveranității românești trebuie făcut în România, nu în afara țării", spunea liderul PSD la congres. După cum bine vedem, Dragnea nu vrea închiderea porţilor cu Occidentul, ci să-i fie recunoscut dreptul de a ţine cheia în buzunarul său.

Cu ce ne vom alege din toate astea?

Cel mai probabil cu o Românie a bunăstării şi libertăţii, pe care poate că nu le vom simţi în viaţa de zi cu zi, dar cu siguranţă vom afla că sunt la cote maxime din grafice făcute de politruci capabili, formaţi după calapodul lui Vâlcov, expertul de pe zona economică.

"Vă sugerez să comunicaţi tot mai aplicat", i-a ordonat liderul PSD noii garnituri de şefi din partid. Un refren - acesta cu "comunicaţi"/ "comunicare" - care a fost folosit la maximum în tot felul de situaţii: de la justificarea sincopelor legate de măririle de salarii care nu au fost măriri, la dărâmarea a trei guverne şi executarea unor pesedişti care au jucat neinspirat în gherilele din partid. Un refren - acesta cu "comunicaţi"/"comunicare" - pe care am fost adesea tentaţi să-l luăm în râs şi derizoriu, dar care, de fapt, prezintă germenii unui mod de acţiune care, dacă va deveni realitate, ne va anula rapid cheful de glumă. 

2. Dovada că preşedintele PSD nu acţionează doar în disperare de cauză, ci sistematic, în virtutea unei agende cu o vechime de aproape trei ani? Ei bine, la acest capitol ar fi cazul să ne amintim că, în 2015, lansa la apă un proiect de combatere a... defăimării. 

Perioada relevantă, aşadar: intervalul 2015-2016. Miza? Trecerea prin Parlament a unei legi a defăimării.

Iniţial, proiectul a fost adoptat de plenul Senatului (octombrie 2015), pentru ca apoi, sub tirul criticilor venite din toate direcţiile, să fie uşor amendat, iar în final să pice la Camera Deputaţilor (februarie 2016). Privind azi lucrurile prin filtrul Congresului PSD din 10 martie 2018 şi a celor mai recente declaraţii ale lui Liviu Dragnea pe această temă, nu e deloc exagerat să tragi concluzia că renunţarea din februarie 2016 a liderului PSD a fost un pas înapoi tactic.

De reţinut şi că tot în acea perioadă - sfârşit de 2015-debut de 2016 - a ieşit subit din hibernare un politician PSD despre care în spaţiul public se auzise puţin spre deloc până la acel moment – Viorica Dăncilă.

Apărută parcă de nicăieri, deşi era deja europarlamentar cu o vechime considerabilă, Dăncilă şi-a părăsit confortul sporit al anonimatului bruxellez pentru a trage câteva salve în apărarea proiectului legii defăimării, asta neînsemnând automat că şi ştia cu exactitate despre ce vorbeşte, după cum puteţi afla de AICI

La scurt timp după îngheţarea proiectului de lege, eurodeputatul Dăncilă a dispărut din atenţia publicului, probabil în căutarea confortului pierdut de la Bruxelles. Aveam s-o revedem după aproape doi ani, când reapărea sub reflectoarele de la Bucureşti ca premier „ales” şi preşedinte executiv al PSD „numit”.

Cum ar veni, Liviu Dragnea nu a deschis abia zilele trecute frontul anti-defăimare, ci doar a dezgheţat un proiect. Care, putem conchide acum, când sunt disponibile mai multe elemente, nu e doar un proiect de lege, ci mai degrabă unul de ţară. Recitiţi, în acest sens, citatul cu care am deschis textul de faţă, recitiţi declaraţiile sale de după congres şi încercaţi să vă raportaţi la termenul "defăimare" corespunzător deschiderii semantice, culturale, politice şi istorice pe care o prezintă. Şi, neapărat, corespunzător cu vecinătatea pe care chiar Liviu Dragnea i-o circumscrie, mai nou: "suveranitate", "independenţă", "demnitate".

Poate că în -2015-2016 acest exerciţiu părea unui speculativ, dar nu mai este cazul acum, în 2018.

Părinţii fondatori de la care viziunea despre lume a lui Dragnea se revendică au marcat odios începutul de secol XX, iar "nepoţii" lor pe linie ideatică nu par să rateze nici ei ocazia, în debut de secol XXI (vezi cazurile Rusiei, Chinei, Turciei, Ungariei). 

 "Nimeni nu are dreptul să se amestece în afacerile interne ale Turciei", respectiv "nu voi permite nimănui să defăimeze Turcia, pe mine, pe părintele fondator al republicii, Mustafa Kemal Ataturk, pe Armata noastră sau valorile noastre naţionale", declara Recep Erdogan, în vara şi toamna lui 2017. Cumva, în cazul lui Erdogan nici nu mai contează ce spunea odată. Îngrozitor, deja, e ce a reuşit să facă din ţara pe care o conduce.

În Rusia, orice critică la adresa politicii lui Stalin din al Doilea Război Mondial e interzisă prin lege încă din 2014, iar Putin îşi bombardează publicul cu referiri la "suveranitate" şi "demnitate", rostite pe-un ton atent lucrat, ceva între al unui pastor misionar şi-al  şefului KGB.

În fine, Viktor Orban... liderul de la Budapesta, intens curtat de liderul din Kiseleff, a făcut şi el din fiecare câte ceva. Dar poate că, referitor la Orban, mai interesant decât notele mele de subsol este rechizitoriul pe care i l-a făcut, faţă în faţă, unul din liderii europeni, acum mai puţin de un an. 

Aprilie 2017, aşadar. Iată cum i se adresa lui Viktor Orban liderul liberalilor şi democraţilor din Parlamentul European, Guy Verhofstadt (totodată şi coordonator al PE pe Brexit):

*"Ai hărţuit organizaţii nonguvernamentale, ai alungat presa critică, ai construit ziduri, ţi-ai exprimat opinia de a reintroduce pedeapsa capitală deşi acest lucru nu este posibil pe baza tratatelor noastre, iar acum ai decis să închizi o universitate. Cât de departe vei merge? Care este următorul pas? Vei arde cărţi în piaţa din faţa Parlamentului Ungariei?"

*"Protecţionism economic, naţionalism excesiv şi o creştere a statului nonliberal, vezi inamici peste tot în Ungaria. Vezi inamici în sectorul energetic, vezi inamici în presă, vezi inamici în organizaţiile nonguvernamentale, acum vezi inamici şi în lumea academică - parcă s-au întors Stalin şi Brejnev, doar că în Ungaria. Nu este suficient să ai o majoritate într-o democraţie. Trebuie să-i urmăreşti. Trebuie să mergi după ei atunci când au o altă opinie".

*"De fapt, eu am mai mult respect pentru decenţa euroscepticilor, care măcar recunosc că «nu îmi place UE, nu îmi plac valorile europene şi vreau să ies din UE». Tu vrei în continuare bani din fondurile europene, bani de la Uniunea Europeană, dar nu şi valorile europene, astea nu mai sunt pentru tine. Cum se cheamă asta? Eu aş zice că nu e o abordare tocmai curajoasă. Vrei să fii comemorat drept cel care a scos Ungaria din comunism sau un inamic etern al societăţii noastre deschise, europene şi democratice? Asta este alegerea pe care trebuie să o faci acum". (VIDEO - AICI).

Azi se poate spune că faptele au atins maturitatea cuvenită, contextul surprinde nuanţele relevante, iar premisele au un grad ridicat de acurateţe pentru a "edita" rechizitoriul lui Guy Verhofstadt, înlocuind substantivele "Orban" şi "Ungaria" cu...

Din nefericire, liderul de la Budapesta nu mai poate fi oprit. 

Din fericire, omologul din Kiseleff a pus la timp pe masă datele necesare pentru a-i înţelege planul şi decripta mesajele.

Pe aceeași temă