Efectul Mueller asupra ”coloniei penitenciare”
Curtea Constituțională refuză să mai discute cu delegația Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în Justiție, pe care România l-a acceptat ca o condiție pentru aderarea la UE. Premierul Viorica Dăncilă îi cere socoteală lui Jean Claude Juncker pentru întrebările pe care oficialii europeni le-au pus, acum șase ani, despre stadiul unor procese tergiversate.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu mai așteaptă răspunsul și dă verdictul: ”a fost o imixtiune brutală în actul de justiție din România.” Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îl completează acuzând prezența unor ”ofițeri ai unor servicii străine în sediul central al DNA”. Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, îl susține: ”inițierea protocoalelor SRI – DNA a fost opera CIA.”
Sunt doar câteva dintre declarațiile care vin să dea greutate instituțională, formală, ofensivei propagandistice împotriva străinilor care au sprijinit și sprijină lupta anti-corupție din România. Era de așteptat ca spre ei să se îndrepte atacul, după ce încercările de a forța demiterea procurorului-șef al DNA au eșuat. Pentru că nici presiunea mediatică, nici rechizitoriul întocmit de ministrul Justiției nu au dat rezultate, trebuiau găsiți țapii ispășitori.
Mesajele transmise în cvadruplex, pe trei televiziuni de știri și pe cea ”publică”, de un cor de infractori, unii aflați în funcții, alții fugari, alții proaspăt eliberați: europenii și americanii au transformat România în colonie. Și nu orice fel de colonie, ci una penitenciară, unde cei mai valoroși, patrioți și onești politicieni și oameni de afaceri au fost sau sunt pe cale să fie azvârliți pentru că s-au luptat pentru independența și propășirea patriei. Odată cu intrarea în NATO și în UE, țara a fost transformată într-o gigantică Doftana!
Să dăm puțin timpul înapoi. De ce i-a fost impus României Mecanismul de Cooperare și Verificare ca o condiție pentru a fi acceptată în UE? Pentru că era o țară stăpânită de găști mafiote! Iar europenii erau convinși că nivelul corupției nu va deveni unul acceptabil pentru o țară membră dacă nu se produc schimbări majore în justiție.
Da, Adrian Năstase s-a chinuit din răsputeri să-i convingă că sigur se va reforma, că o să fie bine, că trebuie să aibă încredere, doar să-i dea un pic de răgaz. Și i-au dat, iar el și guvernul său de oameni de onoare au făcut PNA, au umblat la legi. Dar cu toate astea, nimeni nu îl credea, iar stegulețul roșu de pe capitolul Justiție din negocierile pentru aderare nu se clintea.
De ce nu îl credeau europenii? Pentru că nu îl credeau germanii, în primul rând. De ce nu îl credeau germanii? Pentru că, printre altele, cancelarul de atunci, Gerhard Schröder, știa exact ce se petrecea în România. Nu a avut nevoie să-i traducă cineva articolele din ”Evenimentul zilei”, nici să citească rapoartele experților UE care ne monitorizau atent, sau pe cele ale serviciilor de informații din țara sa. Un prieten bun i-a povestit tot ce trebuia să știe.
Prietenul lui Schröder a investit câteva zeci de milioane de euro într-o afacere agricolă în Dolj. Ghinion, însă, acolo s-a intersectat cu un grup de afaceriști locali, conectați cu Ristea Priboi, securistul aflat în cercul de intimi al fostului premier. În mai puțin de un an, investitorul german a rămas și fără bani și fără terenuri. Cum? Cu ajutorul faimoșilor magistrați din ceea ce atunci se numea Republica Oltenia.
Salvarea omului de afaceri a fost relaţia personală pe care o avea cu Schröder, însă recuperarea averii pierdute nu a fost uşoară. A fost nevoie ca Năstase să fie chemat personal de către Schröder şi ameninţat că România nu va intra niciodată în UE dacă omul de afaceri nu primeşte înapoi ce i s-a luat. Şi nici atunci lucrurile nu s-au rezolvat pe loc, fiind nevoie de alţi câţiva ani până ce litigiul a fost stins. Pentru că, foarte important, nici măcar Năstase nu controla toate cooperativele mafiote care operau la adăpostul guvernării sale.
Așadar, nu atât faptul că România era coruptă până la ce mai înalt nivel i-a speriat pe europeni, cât mai ales că nimeni nu avea puterea, în acel moment, să oprească jaful sistemic, chiar dacă și-ar fi propus. Dacă am fi intrat în UE fără o garanție a schimbării, Comisia Europeană ar fi trebuit să-și deschidă ambasade pe lângă Priboi, Borcea, Toma Zaharia, Vântu, Voiculescu, Patriciu și încă vreo sută de șefi de rețele infracționale. Degeaba vota Parlamentul Tratatul de Aderare, dacă nu îl votau și ei. Ar fi rămas literă moartă.
Așa ne-am ales cu MCV! A fost angajamentul luat de statul român, oficializat prin includerea în Tratatul de Aderare, că nu va mai tolera corupția generalizată și că va lupta cu toate forțele pentru a nu mai permite ca justiția să încapă pe mâna infractorilor. Și-a luat angajamentul că va fi stat, nu jucărie în mâinile clanurilor mafiote.
Tăriceanu, marele haiduc care conduce oastea împotriva coloniștilor, știe foarte bine cât au cântărit promisiunile Alianței DA, al cărei purtător de cuvânt a fost, că va lupta cu adevărat împotriva corupției. Și nu doar pentru ca România să intre în UE, dar și pentru ca Năstase să piardă alegerile, iar el să ajungă premier.
Fără aceste promisiuni, care au mobilizat electoratul anti-PSD în alegerile din 2004, urmașii PCR nu ar fi ratat cei doi ani de guvernare, 2005 și 2006, și nu ar fi avut niciodată nevoie să facă un parteneriat cu Tăriceanu pentru a reveni la butoane, în 2007 și 2008. Ascensiunea lui până la statutul de cal troian al PSD pentru electoratul de dreapta nu ar fi fost posibilă fără mascarada pe care a jucat-o, pozând în susținător al luptei anticorupție. El, care, în 1997, ca ministru al Industriilor, a băgat 200 de milioane de dolari în buzunarele lui Buzăianu, în scandaloasa afacere de retehnologizare a hidrocentralei Porțile de Fier.
Ce spunea Tăriceanu în 2004? "Cum poate justifica Năstase toată averea pe care o are? Nu se pot justifica multe din declarația lui de avere și mai sunt și altele, cum ar fi casa din Dorobanți, care nu e pe numele lui și nici nu este trecută în declarația de avere." Sunt doar cateva dintre sarjele vitriolante care l-au propulsat pe actualul lider al ofensivei anti-DNA în funcția de prim-ministru. Alianța D.A. a fost votată în primul rând cu speranța că va permite aducerea în fața justiției a unor oameni care au ridicat corupția la rang de politică de stat.
Astăzi știm de ce era Tăriceanu atât de dedicat luptei anticorupție. Pentru că își imagina că va lovi doar în adversarii săi. „Când am făcut DNA în 2005, primul cercetat a fost domnul Copos, care era viceprim-ministru şi când s-a aflat, în următoarea şedinţă de guvern toată lumea se uita la mine. Discuţia a început aşa: Tăriceanu a zis „Monica, am crezut că mergem după opoziţie””, a povestit Monica Macovei.
Și tot fostul ministru al Justiției își amintește cum Tăriceanu i-a spus să-l pună în legătură directă cu procurorii sau să-l anunţe direct atunci când un membru al guvernului este cercetat. „El zicea: atunci te rog să-mi stabileşti o linie directă cu procurorii sau prin tine ca eu să aflu când un membru al guvernului este cercetat. Vreau să ştiu când un ministru este cercetat.”
Dacă a existat vreodată vreun dubiu asupra veridicității acestui episod, el a fost spulberat când Tăriceanu i-a trimis celebrul și agramatul bilețel roz lui Traian Băsescu, prin care îi cerea să intervină la Parchet în favoarea lui Dinu Patriciu, anchetat în afacerea Petromidia. Iar tot ceea ce face astăzi confirmă cu supramăsură că a rămas același dușman înverșunat al independenței justiției.
Dar și mai interesant este altceva. În noiembrie 2006, Tăriceanu a avut o întâlnire cu șeful FBI de la acea vreme, Robert Mueller (cel care conduce acum investigația privind amestecul Rusiei în alegerile prezindențiale din SUA). La acea vreme, colaborarea dintre FBI și SRI era deja de notorietate, la fel și sprijinul pe care administrația americană i-l acorda Monicăi Macovei.
Ceea ce înseamnă că a avut încă de atunci ocazia de a-și prezenta nedumeririle și îngrijorările privind colaborarea româno-americană în privința luptei anticorupție. Cu atât mai mult cu cât doi prieteni foarte apropiați, Patriciu și Copos, intraseră deja în vizorul procurorilor, iar el se simțise dator să intervină în favoarea lor.
Nu a făcut-o, însă. Nici atunci, nici în anii care au urmat, până de curând, nu a îndrăznit să deschidă gura și să pună sub semnul întrebării oportunitatea și consistența sprijinului primit de la americani pentru ca justiția să nu se mai întoarcă în perioada celui căruia îi luase locul la Palatul Victoria.
A făcut în schimb altceva. După cum reiese din cablograma trimisă la Washington de ambasada SUA și devoalată de Wikileaks, în timpul întâlnirii cu Mueller a avut grijă să-i spună că este îngrijorat de acțiunile unor grupuri infracționale din Rusia în România, în domenii precum energia și aluminiul. La scurt timp, avea să-l acuze public pe Traian Băsescu că a intervenit în mod direct pentru Alro Slatina pentru a obține energie electrică foarte ieftină.
Nu a știut încă de atunci Tăriceanu că Traian Băsescu i-a spus lui Mueller că ”i-ar plăcea să vadă o prezenţă a FBI în România la fel de viguroasă ca şi a CIA”? Sau că șeful FBI a sfătuit-o pe Laura Codruța Koveși că un ”instrument esențial în combaterea corupției este capacitatea de a intercepta telefoanele și posibilitatea legală de a le folosi ca probatoriu, în instanțe”?
Sau că ”Mueller l-a sfătuit pe şeful SRI să aibă în vedere „sistemul penal de justiţie” atunci când caută surse de informaţii şi i-a spus că interceptările ar trebui folosite în probatoriul de la tribunal.” În mod cert, da. Pentru că Mueller a transmis aceleași mesaje și către un alt serviciu de informații, de care Tăriceanu este și astăzi foarte apropiat.
Un singur detaliu. La aceeași întâlnire, din noiembrie 2006, Mueller i-a dat o informație lui Tăriceanu care l-a șocat: ”90% dintre fraudele informatice de pe eBay își au originea în România iar PayPal nu mai acceptă tranzacţii din România.” După cum reiese din cablograma ambasadei SUA, Tăriceanu a fost surprins și nu a spus nimic.
A fost nevoie de o întâlnire ulterioară între Mihnea Constantinescu, șeful de cabinet al lui Tăriceanu, și diplomații americani în care acesta, practic, și-a cerut scuze pentru lipsa de reacție a premierului și a dat asigurări că acesta își dorește să găsească metode de a combate criminalitatea cibernetică împreună cu SUA.
Ar mai fi astăzi președintele Senatului la fel de pornit împotriva partenerilor strategici ai României dacă prietenii săi ar fi fost protejați de procurori și de serviciile de informații? Ar mai critica atât de dur DNA și SRI dacă oamenii de afaceri pe care i-a sprijinit și care l-au răsplătit regește nu ar fi fost condamnați la ani grei de închisoare? Greu de crezut. Ar fi rămas la fel de tăcut ca în timpul întâlnirii cu șeful FBI. Sau poate ar fi dat dovadă de caracter și ar fi apărat-o acum pe Laura Codruța Koveși cu aceeași determinare cu care o face Klaus Iohannis.
Nu o face și trece sub tăcere că lupta anticorupție a fost un proiect agreat, de comun acord, de statul român și de partenerii strategici, inclusiv de el, pentru că are impresia că a fost înșelat. Că una i s-a promis și alta i s-a livrat. Fals! Nimeni nu i-a promis că după intrarea în NATO și în UE i se va mai permite să se poarte cu banul public cum a făcut-o când conducea Ministerul Industriilor.
Și el și mulți alții, ”grei” din serviciile ceaușiste și marionetele lor trimise să dea reprezentații pe scena politică, s-au mințit singuri crezând că vor putea mulge beneficiile prosperității aduse de integrare după modelul contractului Hidroelectrica – Buzăianu, fără ca nimeni să le dea peste degete. Fără ca nimeni să îi întrebe cum folosesc banii contribuabililor europeni și americani, fără ca nimeni să nu îi pedepsească dacă își bat joc de un investitor străin, cum a făcut Priboi cu prietenul lui Schroder.
S-au crezut buricul pământului, au fost convinși, ca și astăzi, că americanii și europenii sunt naivi și nu știu cum merg lucrurile pe aici și că ”îi vor face din vorbe.” Că vor mima democrația, lupta anticorupție, respectul pentru statul de drept și nimeni nu se va prinde că sunt doar niște șarlatani provinciali. Ghinion! S-au înșelat.
Viața are un mod ciudat, uneori, de a livra lecții celor care nu le princep din prima. S-au destupat multe sticle de șampanie la București când a fost ales Trump. Rețeaua extrem de puternică, apărută parcă din neant, care a dat lovitura în alegerile din SUA făcuse niște promisiuni grandioase și la București.
Iată, însă, că Robert Mueller, același om care le-a adus veștile proaste, în 2006, lui Tăriceanu și apropiaților săi, le livrează și azi, investigând nu doar aportul Rusiei la victoria lui Trump, dar și afacerile necurate ale rețelei Cambridge Analytica. În care și-au pus cu toții speranțe că îi va scăpa de efectele colaborării româno-americane, la care Mueller a contribuit din plin, nu doar împotriva corupției, dar și împotriva Rusiei.
