Să fim optimiști: Se putea mult mai rău. De voie, de nevoie, cu maratoane și lăutari, statul român vaccinează mult mai bine decât asfaltează. Într-o zi bună, în funcție de trafic și de sistemul de referință ales, putem ajunge la concluzia că statul român poate căpăta și note bune.
Există însă un “dar”. Sau mai bine zis o colecție de “dar”-uri. Statul român trebuie să lase anturajul prost din ultima bancă și să caște urechile la amicii de bun simț care prind lecția încă din clasă, mai și fac teme și nu sunt prea des plecați prin curtea școlii ca să ude buretele.
Una dintre lecțiile servite forțat de pandemie statului român a fost debirocratizarea din mers. Vaccinarea a mers în general în direcția corectă fără copie de buletin și fără mari scandaluri, controverse și cozi. Mai bine decât în alte zări, mai puțin bine decât în alte țări.
O chestiune de viață și de moarte, la nivel național, se tranșează în România, azi, fără dosar cu șină. Se lucrează greoi dar constant cu o platformă online care, deși nu este cea mai atractivă sau fiabilă, își face treaba.
În anul în care în spitalele din România s-a tratat preponderent covid 19, mulți bolnavi au rămas la barieră căutând o soluție la alte boli grave, fără a fi nevoiți să intre într-un spital. Pandemia ne oferă, pe lângă tragedie și criză, ocazia unei noi discuții naționale pe care nu trebuie să o ratăm - telemedicina. Acea ramură a medicinei care trebuie de urgență încurajată în România.
Datoria morală față de victimele Covid-19 este să schimbăm în bine ceva în sistemul de sănătate care, depășit sau ignorant, i-a trădat pe mulți. Și să începem de undeva.
Va urma.
