Ceea ce ne facem noi singuri prin reacțiile negative este distrugător. Îmi amintesc cum un sportiv, Damjan Djokovic, spunea câteva lucruri teribile despre români și România. „Nici nu știți ce țară minunată aveți (...) dar aveți un fel autodistructiv de a fi." După un moment de perplexitate a interlocutorului, Damjan a continuat: „Vă interesează prea mult să vorbiți rău unii despre alții. Sunt lucruri negative pe care nu poți construi nimic solid. Este o chestiune ieftină să critici și să râzi de alții."
Nu sunt lucruri pe care să nu le cunoaștem, doar că nu prea le luăm în serios. Dar declarațiile lui Djokovic au darul de a fi un duș rece pentru că vin de la o persoană care apreciază această țară și care a remarcat decent, scurt și la obiect că avem câteva obiceiuri distructive care ne subminează eforturile. De altfel, o știm și noi din timpuri străvechi – legenda Meșterului Manole ilustrează acest gen de problemă.
Înainte să vorbim despre bani, înainte de a ne gândi la măsuri și strategii, avem nevoie de un coagulant social în jurul ideilor bune și planurilor corecte. Mă refer la eliminarea acestui tip de bullying social combinat cu bășcălia care are efectul unui virus puternic, un tip de atacuri inepte asupra oricărei inițiative, agresiuni fără vreun sens care nu își au originea în nimic, dar ale căror rezultate sunt descurajarea spiritului de inițiativă, împiedicarea formării unei echipe eficiente în jurul unui proiect.
Primul pas în direcția bună este unul care ține de educația fundamentală, de modul în care gestionăm propriile greșeli pe de o parte, iar pe de altă parte de felul în care reacționăm la erorile pe care le fac cei din jurul nostru. Specialiști în psihologie socială sau mințile ascuțite din domeniile educației comportamentale trebuie provocați și integrați într-un proiect care să aibă drept scop educația noastră a tuturor, deopotrivă a copiilor și a adulților în această privință. Dacă vom învăța că nu toate greșelile sunt simple gafe de care trebuie să ne fie rușine dacă sunt ale noastre sau să râdem dacă sunt ale altcuiva, vom fi deja pe drumul cel bun.
Al doilea pas ar putea fi adoptarea, prin programe bine coordonate în rândul profesorilor, a unei culturi privind rolul educativ al greșelilor. Ar fi, din câte am mai discutat cu profesioniști ai educației, o adevărată reformă, ar fi ceva similar cu ceea ce spune un coach de business profesionist, că e mai mult mai greu să schimbi comportamentele oamenilor decât competențele lor, dar dacă reușești, beneficiile sunt nenumărate. În lumea antreprenorilor s-a dezvoltat un cult al importanței educative a greșelilor. Nu ar fi deloc rău să fie preluat pe scară largă, să ne educăm cu toții pe bune că putem învăța din greșeli și cum anume am putea face acest lucru.
Desigur, umorul nu ar dispărea, greșelile vor fi mereu o sursă de amuzament. Dar dacă vom începe să distingem cu mai mare grijă și să observăm că sunt erori și erori, unele nu înseamnă nimic, altele pot fi o lecție teribilă, iar cele mai multe sunt încercări eșuate din acelea de care facem toți când suntem la început și învățăm ceva nou cum ar fi să conducem o mașină, să învățăm o limbă străină, să completăm corect vreun formular mai încâlcit.
Nu toate greșelile sunt la fel, nu în toate cazurile se cade să râdem zgomotos. Dimpotrivă, unele greșeli pot fi singurele uși pe care trebuie să le deschidem pentru a ajunge la ce ne-am propus. Sunt unele greșeli care te blochează, te țin pe loc, altele te împing înainte pe calea pe care ești deja, în timp ce alte de erori te determină să pornești de la capăt, să apuci pe alte căi.
Să râdem mai puțin de greșelile noastre, iar atunci când o facem, să exersăm mai mult căldura umană și înțelegerea. Să învățăm să privim propriile greșeli. Vom învăța mai mult despre noi și despre țara minunată pe care o avem.
