Există argumente pentru o Constituție globală?
În cartea mea, The Republic of Beliefs: A New Approach to Law and Economics, am vrut să demonstrez că metodele apărute din dialogul îndelungat și fructuos dintre aceste domenii (drept și economie) ar putea, cu puțin ajutor din partea teoriei jocurilor, să fie aplicate disputelor multilaterale și conflictelor multi-jurisdicționale. Din acest motiv am inclus în carte un capitol despre tema creării unei constituții globale. Este o idee cu o istorie destul de îndelungată.
În secolul paisprezece, de exemplu, orașele-stat semi-autonome din Italia au dezvoltat „doctrina statutistă” pentru rezolvarea problemelor care apăreau în domeniul comerțului și a schimburilor care se desfășurau în mai multe jurisdicții. Așa cum sugerează Stephen Breyer, judecător asociat la Curtea Supremă din SUA, în absența mecanismelor instituționale de rezolvare a disputelor, un proces între un cetățean al Florenței și unul al Romei putea să declanșeze un război între cele două state.
Sau cazul capturării de către Compania Olandeză a Indiilor de Est a unei nave de comerț portugheze, în Strâmtoarea Singapore, în 1603. Acest episod a dat naștere atâtor întrebări de natură multi-jurisdicțională, încât pentru mediere a trebuit să fie adus juristul olandez Huig de Groot (Grotius). A urmat una dintre primele încercări de codificare a dreptului internațional.
În ciuda unei istorii îndelungate, încercările de dezvoltare a dreptului internațional au cunoscut doar un succes parțial. Crearea unui sistem care să fie sensibil la bunăstarea tuturor indivizilor - ceea ce Eric Posner de la Universitatea din Chicago numește „abordarea welfaristă” - se lovește imediat de problema suveranității statelor naționale. Ca unică autoritate de aplicare a legii și garant al drepturilor indivizilor din jurisdicția sa, statul național are prerogativa de a ignora sau de a anula legile sau drepturile recunoscute de terți.
Totuși, nu putem sta cu mâinile în sân până când vor ajunge dezbaterile academice la o concluzie. Lumea e blocată în dispute care trec dincolo de granițe. Una dintre ele este acest fiasco de Brexit din Marea Britanie. Cum vor fi administrate fluxurile de bunuri și persoane între Uniunea Europeană și Marea Britanie sau între Irlanda de Nord și Republica Irlanda ? Nici Primul Ministru britanic Theresa May și nici altcineva nu are un răspuns ferm. Rezultatul Brexit-ului rămâne nesigur, în timp plecarea lui May devine tot mai probabilă.
În acest timp, în alt domeniu, devine tot mai clar că legile anti-monopol actuale sunt probabil insuficiente pentru rezolvarea problemelor apărute în economia digitală. Deși SUA e reședința a 12 din cele 20 cele mai mari companii tehnologice ale lumii, statul american nu a reușit să controleze practicile negative ale acestora. În absența unui cadru internațional, guvernele naționale sau regionale, precum cel al UE, au început să pună în aplicare măsuri unilaterale, cu riscul de a amplifica tensiunile în relația cu administrația indecisă a Președintelui american Donald Trump.
La fel, din Marea Mediterană până la granița dintre SUA și Mexic, un flux de persoane cu obiceiuri și credințe diferite, din țări cu sisteme legale diferite, pun la încercare sistemele existente de control al imigrației. Unele dintre aceste diferențe sunt chiar comice. Un lucrător de la deratizare care-mi trata locuința din Delhi, în India, îmi promitea mai demult că voi scăpa de termite pentru că el folosește chimicale puternice și adăuga, ca să mă reasigure, că sunt „chimicale complet interzise în SUA”. Dar există și conflicte mai serioase între convingeri și obiceiuri, nu în ultimul rând cele provocate de ciocnirea religiilor. Conflictele sectare deschise în era armelor sofisticate și a războiului cibernetic pot fi catastrofale.
Chiar dacă detaliile dreptului internațional vor continua să fie dezbătute la nesfârșit, putem - și trebuie urgent - să adoptăm o constituție globală în acest moment și în aceste condiții. Un astfel de acord va schița măcar regulile elementare de comportament pe care le acceptă toate părțile și va autoriza aplicarea lor de către o terță parte care va fi împuternicită să îndeplinească această sarcină.
Apelăm adesea la moralitatea individuală și la decența umană când încercăm să rezolvăm conflicte culturale sau politice. Prezumția este că, dacă toți am respecta dreptul celuilalt de a-și practica religia, multe dintre problemele noastre ar dispărea. De fapt, aceste conflicte sunt adesea incontrolabile pentru că există anumite obiceiuri și practici care sunt în mod fundamental incompatibile între ele.
Imaginați-vă două societăți. Într-una religia dominantă cere ca toată lumea să conducă mașina pe partea dreaptă, în cealaltă toată lumea trebuie să conducă pe stânga. Dacă ar fi să trăiască pe insule separate, ar fi pace. Însă globalizarea și deplasarea oamenilor între cele două insule fac să răsară semințele conflictului.
Societățile pot să perpetueze aceste conflicte prin război și dominare sau pot să cadă de acord asupra unui cod comun. Ar putea fi necesar ca unele părți să primească compensații pentru sacrificiile făcute. Sau toți ar trebui să ofere concesii în anumite domenii, în schimbul unor condiții favorabile în alte domenii. Acesta este scopul negocierilor și compromisului iar alternativa este doar conflictul.
Nu e ușor să faci compromisuri, mai ales când interesul și identitatea se suprapun. Însă în condițiile unui proces de globalizare deja extins, nu putem doar să rămânem pe loc și să sperăm la mai bine. SUA, lider vreme îndelungată în stabilirea normelor globale, se retrage astăzi în spatele unei bariere psihologice. Va fi nevoie ca cetățenii simpli, membrii societății civile și chiar liderii religioși să recunoască necesitatea unei colaborări globale și să ceară ca factorii de decizie să ia inițiativa.
