Editorial Girafa oltenească vs Capra vexată. De unde începe inovarea cu adevărat?

“Așa ceva nu există”, a exclamat olteanul când a văzut girafa, lovind scurt cu pumnul peste masa din sufragerie și zdrăngănind sifoanele pe jumătate goale.  Sau pe jumătate pline, în cazul în care îl  prezumăm și optimist.

Negarea evidenței poate desigur genera butade amuzante, bijuterii de antropologie ilustrată. Olteanul nostru nu vrea să părăsească zona de confort, populată de oi, capre, vite și porcul de Crăciun. Nici nu ar avea cum să crească vreodată o girafă pentru că grajdul are grinda mult prea jos. Să dea o gaură în acoperiș? Să construiască alt coșar? Să o țină doar pe afară? Ei aș, râde lumea de el că s-a smintit la bătrânețe și a uitat de unde a plecat.

Auzi, da’ girafe așaaa, mai micuțe, nu aveți? Sau cu gâtul rezonabil? Că atunci le trecem la capre și de-acolo știm cum se face.

Din păcate avântul inovator românesc se umple de cucuie înainte de a produce vreun rezultat concret, căzând victimă și pradă gândelii și răzgândelii pictată ca “studiu de fezabilitate”. În acest platou al studiului perpetuu, nimic nu ne poate ataca, nu ne poate mișca, nu poate să ne tulbure karma strămoșească.

Trecerea la acțiune, împingerea lucrurilor către zone fără hărți și instrucțiuni de folosire, pot genera împotriviri din simplul motiv că schimbarea presupune efort. Gândirea unui sistem nou, cu gât lung și acces la frunzele de sus, presupune o scuturare a prejudecăților și o raportare deschisă la nou. Și, de ce să nu admitem, și o doză de risc. Dacă nu iese bine? Dacă se vexează caprele?

Vestea proastă este că refuzul inovării, ascunderea în carapacea cutumelor, vor avea cu siguranță efecte dezastruoase pentru un eșec garantat în lupta pentru eficiență și competitivitate.

Vestea bună este că, împinsă de la spate de nevoi, buget, UE și pandemie, România va accepta politicos girafa și va sprijini inovarea. Pentru că altfel va pierde toate caprele.

Hai Știința!