Zilele trecute, mai multe școli din București au distribuit părinților cotizanți-aparținători o întrebare pe grupurile de WhatsApp. Având în vedere cifrele situației pandemice actuale, sunteți sau nu de acord să ne mutăm în online? Părinții erau somați să voteze cu DA sau NU, în vederea fundamentării unei decizii care să fie luate de școală.
Aparent pare o consultare binevenită pentru că, nu-i așa, copiii trebuie protejați împotriva infectării. În realitate, gestul ilustrează perfect guvernarea la alibi de care avem parte în aceste zile, în care preferăm să discutăm despre oameni, și nu despre politici, să amânăm și să delegăm arbitrar responsabilitățile pe care le avem.
Evident, părinții “de pe grup” sunt cu meserii, preocupări și educații eterogene. Prea puțini dintre ei sunt virusologi, imunologi sau instruiți în medicină preventivă. Ei sunt însă chemați să care în spate decizii pe care ar trebui să le ia autorități sanitare și ministere care par mai preocupate de “formula” de guvernare decât de cetățenii mari sau mici.
În acest caz , soluția magică scornită a fost generarea artificială a unei “presiuni” din partea părinților care să justifice decizia trecerii școlilor în scenariul online. De fapt, ni se arată foarte clar că, în România de azi, datul cu părerea a devenit sport național, indiferent de mize și consecințe, încurajat discret, dar viguros de la centru. Ne învârtim în jurul cozii, născocim geniale metode de a trage de timp și mâța de coadă pentru a amâna cât mai mult momentul în care trebuie să luăm o decizie clară, pentru care am primit încrederea oamenilor. Câtă o mai fi.
Soluția magică nu există. Lucrarea nu e complicată, trebuie să guvernăm simplu și predictibil.
Nu ne permitem să așteptăm, trebuie doar să luăm deciziile corecte, testate de alții mai harnici înaintea noastră. Referendumul pentru a stabili culoarea pereților din autogara din Severin nu aduce nimic bun sau util. Ce ne facem dacă pe grupul de WhatsApp al părinților se va vota mâine că România are nevoie să cumpere un portavion cu pânze?!?
Goana iluzorie după câștiguri fabuloase căzute cu zdrăngănit la maneta jocului politic ne face să părem o echipă de disperați, care merg la risc într-un inacceptabil Joc al Calamarului, cu treninguri verzi răspândite în întreaga Românie. Ne dorim prea mult să ne cadă din cer potul cel mare încât uităm prozaicul urmăririi unui scop nobil prin tenacitate și muncă.
Toate pânzele sus!
