Cei care prevestesc de câteva zile sfârșitul Uniunii Europene scot în evidență de fapt, în mod paradoxal, elementele care definesc puterea, prosperitatea și oportunitățile pe care UE le-a adus fiecărui cetățean înainte de această criză sanitară.
Pentru că virusul SARS-COV2 a găsit nu doar vulnerabilitatea sistemului imunitar uman ci și o vulnerabilitate a UE, faptul că sistemele sanitare ale statelor membre au rămas în afara coordonării Uniunii Europene. Avem o politică agricolă comună dar nu avem o politică de sănătate comună. Și, în momentul apariției primelor cazuri în Europa, statele au acționat singure și într-o logică de panică. S-au izolat înainte să-și izoleze cetățenii, au oprit exportul de produse medicale, au încercat să se salveze singure.
Criza COVID-19 este "cadoul" perfect pentru a avea o fereastră deschisă spre o lume cu o Românie în afara UE. Sau cu o Uniune Europeană dezintegrată voluntar de fiecare stat care s-a auto-izolat.
A venit neinvitat și ni se arată - sper că pentru o perioadă foarte scurtă - viitorul pe care ni-l aruncau în față toți bezmeticii care fluturau teoria statului național puternic și independent în afara UE.
Trăim, iată, un episod amar al felului în care ne-am putea descurca în afara Uniunii Europene. Nu doar România ci multe alte state membre văd pe pielea lor ce înseamnă granițe închise, limitarea circulației, lipsa posibilității de a transporta medicamente sau produse de primă necesitate, oprirea cu zilele a camioanelor cu alimente la granițe, zborurile - nu doar cele low cost - oprite la sol etc. State izolate, cetățeni izolați, fiecare pe cont propriu și scapă cine poate.
Dar această reacție a fost speculată și de actori statali care vor de multă vreme să vadă UE slăbită. Bombardamentul poveștilor care alimentează sentimentul anti-european a început imediat ce numărul deceselor a lovit Italia.
Comisia Europeană a numărat nu mai puțin de 110 narative de dezinformare pe tema coronavirus împotriva UE pe parcursul ultimelor săptămâni.
Mai exact 2.700 de articole pe site-uri obscure care au fost distribuite de milioane de ori în rețelele de socializare. Acestea scot în evidență în principal lipsa de solidaritate a statelor membre și slăbiciunile UE în comparație cu modul în care China sau Rusia "se descurcă" și mai și ajută alte popoare în această criză. Frânturi de adevăr amestecate cu minciuni s-au distribuit masiv cu concluzie inclusă în pachet: acesta este sfârșitul UE.
Dar să facem un stop-cadru să vedem unde suntem azi, la doar două luni după primul deces în Italia. Cum arată UE după câteva săptămâni de panică și fără coordonare într-un domeniu important precum cel sanitar. Cifrele sunt dintr-un raport al Comisiei Europene, de ieri:
● Uniunea Europeană este acum epicentrul acestei pandemii globale. Peste 650.000 de cetățeni infectați cu SARS-COV-2 și peste 52.000 de morți. Sunt cifre imense, mai mari decât toate cazurile și decesele adunate pe restul globului.
● Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene doar Irlanda nu a impus restricții la granițe. 11 state membre ale UE și-au închis complet granițele.
● Aeroporturile mai sunt deschise în 9 state membre dar și acolo sunt mari restricții. Zborurile comerciale s-au redus cu 26.000 în luna martie a acestui an față de martie 2019. O scădere cu 86% a zborurilor. Avioanele se mai ridică de la sol doar pentru transport de mărfuri și pentru câteva zboruri de repatriere.
● 350.000 de europeni au fost repatriați de pe alte continente în câteva zile din care 22.000 prin Mecanismul de Protecție Civilă europeană care a organizat 70 de zboruri de urgență.
● În 26 de state membre UE libertatea de circulație a cetățenilor a fost restrânsă și s-au închis magazinele, restaurantele și toate activitățile sportive și culturale. Universitățile sunt închise în toate statele UE iar școlile și creșele au mai rămas deschise doar în Suedia.
● Șapte state membre, printre care și România, au declarat oficial stare de urgență.
● Există întârzieri și dificultăți de transport al mărfurilor în special între Ungaria, România și Bulgaria, Elveția și vecinii săi membrii ai UE, Olanda și Belgia.
Criza s-a instalat atât de rapid și este atât de complicată și fără soluții încât niciun stat al lumii - nu doar cele din UE - nu are un alt răspuns în acest moment decât izolarea cetățenilor în case. Și în cazul Uniunii, izolarea fiecărui stat în parte.
Însă, cum spuneam la început, acest individualism al statelor și-a arătat imediat limitele. Popoarele europene cele mai lovite de criză au început să ceară ajutor celorlalte. La început ajutorul a venit bilateral, azi este coordonat de Uniunea Europeană și începe să funcționeze. Echipamente medicale licitate și luate la comun, echipe de medici trimise în focarele din Italia, pacienți mutați din țările unde spitalele nu mai fac față în țări cu paturi libere. A fost aprobat un depozit pentru echipamente sanitare care va funcționa în România și peste 300 de milioane de euro pentru cumpărarea acestora în regim de urgență.
De asemenea, Uniunea alocă în acest moment toți banii disponibili pentru a ajuta economiile statelor membre care nu au bugete de rezervă pentru a-și salva cetățenii de criza economică și socială deja începute. Există miliarde de euro deja puse la dispoziție de Comisie pentru a plăti angajații în șomaj tehnic tocmai pentru a nu fi concediați, toate fondurile europene structurale au fost reorientate către această criză și distribuite rapid fără birocrație. Comisia Europeană folosește în acest moment toate armele bugetare posibile pentru supraviețuirea statelor membre și a UE în ansamblul său.
Și acum să ne gândim cum ar trece România prin această criză în afara UE, cu datorii imense, visteria goală, o economie în derivă bazată pe consum și cu exporturile blocate.
Paradoxal această slăbiciune a UE arătată în primele zile ale pandemiei ar putea să fie de fapt un punct de cotitură pentru ca Uniunea să-și arate forța și viabilitatea pe care nu le mai vedeam în condiții de prosperitate și creștere economică. Ni se părea că bunăstarea unei părți însemnate a populației era un dat, că circulația noastră liberă era un drept pe care nu mai avem să-l pierdem.
Azi vedem ce înseamnă să pierzi toate astea și să te descurci singur ca stat. Și este cel mai bun argument pentru a ține cu dinții de UE și de statutul nostru de membru.
