Înapoi la educație|OUG care șterge ani de eforturi pentru drepturile elevilor

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_318215498

La finalul lui 2016 a fost lansată o ordonață de urgență sub pretextul îmbunătățirii educației din România și al alinierii la realitatea cotidiană. Paradoxal, proiectul limita dreptul elevilor de a participa la luarea deciziilor. Așa că organizațiile pentru elevi și studenți au pornit lupta pentru modificarea acestei legi. De ce e importantă bătălia?

shutterstock_318215498

Istoria drepturilor elevilor din România arată că în momentul în care aceștia nu își protejează atent drepturile pe care le-au câștigat și nu sunt sprijiniți în acest demers vor fi destui care să încerce eliminarea lor.

Până în 2011, elevii aveau drept de vot în Consiliile de Administrație ale liceelor (art. 145 din fosta lege). Prin legea educației naționale a fost eliminat și după multe ”bătălii” mai mici, a fost recâștigat în 2015.

La un an și ceva după, iată că dreptul a fost din nou eliminat — de data aceasta doar pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.

Cred că ilustrează una dintre cele mai mari probleme de la noi — că elevii sunt nevoiți să lupte retroactiv pentru a-și păstra drepturi care ar fi trebuit să fie considerate elementare de mult timp. Nu avem cum să ne așteptăm la construcții durabile dacă suntem nevoiți să fim tot timpul atenți să protejăm cele mai de bază drepturi.

Ține, până la urmă, de mentalitate (una anacronică, din nefericire), de refuzul nejustificat de a considera elevul cu adevărat partener în educație, de a recunoaște că are competența să ia parte la deciziile care îl afectează în primul rând pe el, ca beneficiar direct al întregului sistem.

De la elev la student

La elevi, situația pornește de la catastrofal.

Cultura dialogului în unitățile de învățământ din România lipsește în mare parte. Consiliile elevilor sunt văzute în multe școli ca anexe subordonate ale școlii care trebuie să le promoveze politica de imagine sau activitățile pe care și le propun în mod obligatoriu. Cumva ca oglinzi ale structurilor de partid din regimul comunist.

Elevii reprezentanți în consiliile de administrație sunt considerați în foarte multe cazuri doar tolerați, pentru că legea spune că trebuie să fie acolo, dar nu sunt văzuți de fapt ca membri cu drepturi egale.

În continuare multe școli fie influențează alegerile elevilor, fie nu invită reprezentantul elevilor în consiliul de administrație sau celelalte comisii (sau îl dau afară din sală la deciziile importante) — ambele ilegale, de altfel.

Cel mai bun exemplu este din perioada 2011-2015, când elevii erau observatori, directorul având obligația să îi cheme la ședințe când se discutau aspecte ce țin de elevi. Un studiu intern al Consiliului Național al Elevilor din acea perioadă a arătat că majoritatea liceelor n-au chemat vreodată reprezentantul elevilor.

La studenți e oarecum mai bine. Probabil pentru că studenții sunt mai independenți, mai vocali și să nu uităm că au și drept de vot.

Studenții au o pondere de 25% în structurile decizionale și asociațiile sunt mult mai puțin influențate de universități (nu în toate cazurile însă). Totuși, deziderate sunt și aici, precum în cazul alegerii rectorului (până în 2011 rectorul era ales de Senat în care erau 25% studenti; acum, rectorul e ales de mediul academic împreună cu studentii reprezentanti, deci cota studentilor în luarea deciziei e mai mică).

Față de elevi, cel puțin studenții participă la luarea deciziei, în mod obligatoriu. Impactul propunerilor lor, în schimb, ține de politica de consultare și dialog a fiecărei universități.

La nivel național pare că s-a acceptat ideea că studenții trebuie consultați și că opinia lor e relevantă, dar la nivel județean/local, mai avem foarte mult de muncit.  

Cum am ajuns așa?

Totul ține de fundamentele de la care pornim.

Până în momentul în care nu se va înțelege că și elevul/studentul poate emite opinii valoroase pentru întreaga școală/facultate și că competența profesională nu trebuie echivalată cu competența de a lua cele mai bune decizii în toate situațiile (și deci orice opinie contrară a elevului/a studentului e o ofensă), va fi greu să se producă o schimbare de substanță.

Plus că problema începe de jos, adică din preuniversitar. După ce ani de-a rândul a fost doar simulată consultarea, e mai dificil ca apoi, în învățământul superior (unde sunt și mai multe așteptări) să îți poți exprima opinia coerent, argumentat și să cunoști tehnici de advocacy.  

Ca președinte al Consiliului Național al Elevilor am întâlnit decidenți politici care ne-au susținut fiindcă credeau în valorile noastre (sincer poate mai mulți decât mă așteptam), dar și decidenți care mimau susținerea doar pentru capital politic sau cei care vedeau în orice schimbare a statu-quoului ceva de temut.

Interesant este că discuțiile cu un politician mergeau mai bine decât cu un director de școală (că o făceau pentru imagine sau nu, cert este că se arătau mai deschiși).

Nu sunt multe școli în România care își asumă valori și viziuni de secol 21, unde elevul este cu adevărat partener. Place, Kleeman, Towler și mulți alții au vorbit de implicarea elevilor în luarea deciziilor și au subliniat importanța ei — cât de bine se aude asta în România?  

***

În prezent, formula de OUG în care elevii primesc înapoi dreptul de vot în Consiliile de Administrație ale liceelor este dezbătută în Senat.

Despre autor: Horia Onița este student al Facultății de Drept (Universitatea din Bucureşti). Este vicepreşedinte al Consiliului Tineretului din România (coordonând domeniul “Politici Educaționale”), student reprezentant la Drept şi student evaluator al asigurării calității în învățământul superior. A reprezentat elevii români la nivel național şi internațional din postura de preşedinte al Consiliului Național al Elevilor.

Editor: Laura Ștefănuț (follow)

 

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook

 

Partenerii noștri