Strategia electorală prin care premierul austriac Karl Nehammer a încercat să schimbe trendul anti-ÖVP din landul Austria Inferioară prin blocarea accesului României și Bulgariei în Schengen s-a dovedit ineficientă. „Irelevantă" sau chiar „inutilă" par verdicte și mai precise în context, pentru că nu există nicio o diferență între intenția de vot pentru ÖVP înainte de 18 noiembrie 2022 (ziua în care Karl Nehammer a schimbat brusc vechea politică a Austriei în privința primirii României în Schengen, trecând de la „da" la „nu") și votul efectiv din 29 ianuarie 2023.
E ca și cum, pentru alegătorii din landul Austria Inferioară, ultimele două luni – cu veto-ul încăpățânat al lui Nehammer şi Gerhard Karner la JAI, cu „vizita de lucru" a celor doi la granița dintre Bulgaria și Turcia, unde au cerut să fie ridicat un „mare gard" plătit de Comisia Europeană – nu ar fi existat, deși ele au lezat semnificativ relațiile dintre Austria și România.
Toate datele arată că, în tentativa sa de a-și salva poziția și partidul în fața creșterii spectaculoase a grupării radicale de dreapta FPÖ, premierul Nehammer a pus un diagnostic greșit și, pe cale de consecință, a administrat un tratament lipsit de sens. Nu „imigrația" și Schengen (subiect foarte tehnic, de altfel) sunt temele care au vulnerabilizat scorul ÖVP, ci – spun sociologii – problema inflației și a creșterii prețurilor, migrația fiind abia pe locul trei-patru. Din acest motiv, încercarea echipei Karl Nehammer–Gerhard Karner de a muta înspre România, Bulgaria și Comisia Europeană o problemă de politică internă austriacă a avut un efect similar tentativei de a trata o pneumonie cu pastile pentru insomnie. Cunoaștem deja rezultatul: cel mai slab scor (39,8%) din istoria postbelică a ÖVP în Austria Inferioară, land în care partidul conservator domină de peste 70 de ani – ba chiar cu o majoritate absolută în parlamentul regional de două decenii; nu mai puțin de 10% din voturi au pierdut aici, în fieful lor, Karl Nehammer și Gerhard Karner din 2018 până azi. Mai mult: la nivel național, Österreichische Volkspartei se află doar pe locul trei în opțiunile de vot, cu un scor de circa 20%, ceea ce ridică semne de întrebare privind capacitatea premierului Karl Nehammer de a acționa ca o locomotivă electorală.
Marea necunoscută a acestui moment este dacă Nehammer și ministrul său de Interne, Gerhard Karner, vor accepta o schimbare de strategie înaintea celor două examene electorale pe care ÖVP le mai are de susținut în Carinthia (5 martie) și Salzburg (23 aprilie). În ambele landuri, partidul conservator se confruntă cu probleme similare, înregistrând pierderi de aproape 10% în ultimii ani. Ceea ce experiența din Austria Inferioară a dovedit este că utilizarea temei anti-imigrație a FPÖ a întărit chiar FPÖ, nu ÖVP. În aceste condiții, confruntat cu spectrul unei creșteri îngrijorătoare a dreptei radicale, ÖVP ar trebui să-și revigoreze mai degrabă mesajul pro-european, fapt care i-ar crește capacitatea de coaliție cu partidele din Austria care se opun mesajelor extremiste și izolaționiste. Într-un astfel de moment delicat, Karl Nehammer are nevoie de sprijinul liderilor europeni, iar izolarea pe care a cunoscut-o în UE după blocarea accesului României în Schengen pare că i-a adus numai deservicii.
Trebuie să ținem cont de faptul că strategia premierului Nehammer de a ostiliza România și, implicit, susținătorii Bucureștiului în cursa spre Schengen (Germania, de pildă) a dus la o anumită marginalizare a sa inclusiv în cadrul elitei politice de la Viena. Acesta a fost sensul telefonului pe care președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, l-a inițiat pe 19 ianuarie 2023 cu președintele Iohannis – telefon care a condus la retrimiterea la Viena a ambasadorului României, care fusese chemat în țară pentru consultări pe 9 decembrie 2022. Același semnal a venit și de la întâlnirea pe care ministrul român de Externe Aurescu a avut-o, tot pe 19 ianuarie, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, cu ministrul austriac pentru Afaceri Europene și Internaționale Alexander Schallenberg, lider care s-a dovedit constant echilibrat în mesajele sale la adresa Bucureștiului.
Regândirea relației lui Karl Nehammer cu liderii Uniunii Europene se impune și pentru că România și-a asigurat în ultimele luni sprijinul strategic al Suediei și Spaniei, jucători esențiali în condițiile în care Suedia asigură președinția Consiliului UE până în iunie, iar Spania va prelua această misiune din luna iulie. Pe 11 ianuarie, de pildă, ministrul de externe suedez, Tobias Billström i-a spus ministrului Aurescu că Suedia va activa discuția despre accesul României în Schengen imediat după ce premierul Nehammer își va revizui poziția. În ultimele săptămâni, diplomația de la București primit noi confirmări de sprijin, în urma unui dialog direct, din partea a peste 15 omologi, adică peste două treimi dintre cele 23 de state membre UE care sunt si state membre Schengen, deci care votează în JAI, printre care și Germania, Franța, Olanda, Italia, Polonia și alte state europene cu greutate.
În aceste condiții – și având dovada faptului că sloganul anti-Schengen nu a dat rezultate la urne – șeful Guvernului de la Viena ar trebui să înțeleagă că este nu doar în interesul coeziunii europene, dar și în interesul său politic direct să accepte mutarea subiectului „extinderea Spațiului Schegen" dinspre abordările de campanie electorală înspre discuțiile la nivelul ministerelor de Interne ale Austriei și României, punând accent pe verdictele experților, nu pe nevoile oamenilor politici. Deplasarea unei discuții care trebuia purtată în termeni exclusivi cu tehnici, obiectivi, înspre o dispută diplomatică lipsită de sens s-a dovedit deja un pariu politic necâștigător.
