Editorial Lecția epidemiei: culegem ce-am semănat

Data publicării:
Filip Standavid
Filip Standavid
Jurnalist Digi Fm, autor podcast
Jurnalist de radio de mai multă vreme decât i-ar plăcea să recunoască. Născut ardelean, bucureștean naturalizat, londonez prin vocație. Interesat - adesea peste măsură - de cultura pop, de avangarde și de Delta Dunării. Politicos, dar insistent (scuze anticipate viitorilor intervievați).
Pripyat, Ucraina, oraşul de lângă Cernobîl, abandonat complet imediat după explozia reactorului 4.
Pripyat, Ucraina, oraşul de lângă Cernobîl, abandonat complet imediat după explozia reactorului 4. FOTO: Sean Gallup/Getty Images)

Comuna Coroieni, județul Maramureș: marțea aceasta era inclusă de Ministerul Sănătății în lista „localităților roșii” unde școala poate începe doar pe Internet. Cum cazurile de COVID-19 din comună sunt la un centru de îngrijire a vârstnicilor, directoarea școlii anunțase că elevii o să ajungă, totuși, în clase.

Comuna Bara, județul Timiș: e cea mai mică dintre comunele din județ, s-a pomenit și ea pe aceeași listă, dar cele trei persoane din statistica Ministerului Sănătății diagnosticate cu COVID sunt în Lugoj - acolo stau, de fapt, iar în Bara doar au reședința.

Bivolari, județul Iași: sunt mai puțin de 300 de elevi acolo și prea multe cazuri de contaminare în întreaga localitate. 40% dintre copii nu aveau, la începutul acestei săptămâni, tablete ori laptopuri grație cărora să poată face cursuri online.

Exemple de acest fel - și altele, multe - sunt cu duiumul. La data scrierii acestui articol, o prietenă care nu locuiește nici la Coroieni, nici în Bara, nici la Bivolari, ci în plin centrul Bucureștiului se plânge că nimeni nu știe nimic: la ce oră se vine luni la școală, cum se vine și chiar dacă se vine sau nu. „La ora asta”, spune mama a trei copii, „se țin consilii, se renovează clase, se caută conexiuni la Internet”.

Surpriză?

Pusă în oglindă cu iureșul din martie de prin spitale și din Direcțiile de Sănătate Publică, debandada din sistemul public de educație e una dintre cele mai dureros de necosmetizate imagini ale României de la începutul secolului XXI.

Totul stă sub semnul lipsei de resurse, al cârpelii continue și al fugii de răspundere cu viteza lui Usain Bolt: ministerul sănătății spune să stabilească reguli cel al educației, ministerul educației spune să se descurce Inspectoratele județene, inspectoratele spun să se adune, totuși, și Consiliile de Administrație ale școlilor.

Era limpede încă din martie, când a devenit evident că gluma se-ngroașă, că sistemul de educație avea să fie pus la grea încercare. Și, ce să vezi?,  cu numai trei zile înainte să se redeschidă școlile, doamna ministru Monica Anisie scrie pe Facebook așa: „Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții! Aștept soluții, dacă au!”

Într-un fel, are și dreptate - ca angajată în sistem încă din 1994 (dacă i-am citit suficient de atent biografia profesională), doamna Anisie probabil că știe în ce fel un drept fundamental, garantat de Constituție, a fost dus la amanet și uitat acolo de statul român. Acolo e baiul și numai de-acolo poate începe căutarea unei soluții.

Or exista explicații pentru halul în care-am ajuns, dar nu există scuze: accesul liber și gratuit la educație - punctul de la care pleacă formarea oricărui cetățean într-o democrație autentică - nu e, cum zic birocrații, un serviciu public deconcentrat.

Comunitățile locale, instituțiile județene și asociațiile de părinți, adică, au toate rolul lor, însă scopul și mijloacele trebuie să fie aceleași în toate cazurile.

Iar a glorifica eventuale reușite private în domeniu, oricât de lăudabile ar fi ele, nu înseamnă decât să ocolești inabil fondul problemei - căzutul în fund în fața unei școli ori a unui spital ridicate fără implicarea statului nu e decât încă un semn că societatea a eșuat în a asigura (încă) un drept fundamental. Procedăm astfel de circa 30 de ani, cu insistență, așa că - oricât de confuză și de revoltătoare ar fi situația de-acum - ea nu reprezintă sub nici o formă o surpriză. Culegem ce-am semănat.

Cu ștampila

Coronavirus, criză financiară sau uragan, dacă vreți, baiul este același și întrebarea, una singură - pentru cine există instituții precum Inspectoratele Județene, Direcțiile de Sănătate Publică și, în cele din urmă, ministerele?

Nu de alta, dar orice frunză care cade în România e un bun prilej pentru ca un demnitar în funcție și un funcționar public angajat pentru că-l cunoaște să-și plângă de milă din cauză c-ar fi atacați pentru rațiuni politicianiste și nedrepte.

Așa că, dacă tot se-apropie localele, iar școala se redeschide cu două săptămâni înaintea lor, vă propun un exercițiu simplu și, cred, destul de eficace înainte de-a ridica ștampila în secția de vot: treceți pe o foaie de hârtie, în stânga, numele candidaților cu șanse, indiferent de apartenența lor la un partid sau la altul, iar în dreapta lăsați loc pentru un tabel cu trei rubrici: școală/spital/stradă.

Nu borduri, nu serbări câmpenești, târguri de Crăciun și festivaluri ale berii, nu terenuri de fotbal în pantă.

Școală/spital/stradă: cel care le bifează pe toate trei e candidatul dumneavoastră.

Iar dacă el nu există, va trebui să-l căutăm pe cont propriu.

A cam venit vremea să semănăm altceva.

Partenerii noștri