Limbajul dublu din industria combustibililor fosili
BERLIN – De la semnarea acordului climatic de la Paris în 2015, prea mulți factori de decizie s-au lăsat păcăliți de retorica industriei petroliere și a gazului despre cum poate aceasta să ajute la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Poveștile despre “cărbune ecologic”, “conducte petroliere care finanțează energia verde” și ”gazul natural - combustibil de tranziție” au convins guvernele să aprobe noi proiecte de utilizare a combustibililor fosili, în condițiile în care producția actuală deja amenință să crească temperatura cu mult peste limita agreată la Paris de sub 2° Celsius față de nivelurile pre-industriale.
de LILI FUHR , HANNAH MCKINNON
Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează că în 2016, investițiile în sectorul petrolier și al gazelor naturale au totalizat 649 de miliarde de dolari iar subvențiile pentru combustibilii fosili în țările G20 au fost de 72 de miliarde de dolari. Iar până în 2030, investițiile în proiectele noi de gaze naturale în țările G20 vor depăși 1.600 de miliarde de dolari.
În mod clar, această industrie a făcut toate eforturile pentru a extinde producția și profiturile înainte ca lumea să treacă la o economie fără hidrocarburi. Iar până acum a avut succes pentru că a reușit să convingă guvernele să creadă o mulțime de minciuni.
În primul rând, se pretinde că gazele naturale pot fi un combustibil de tranziție către un climat stabil, cu toate că impactul climatic al acestora este adesea egal cu cel al cărbunelui (sau mai mare). În realitate, o ”goană după gaze” ar consuma până în 2050 aproape două treimi din bugetul de emisii de carbon al țărilor din G20. Mai mult, adesea producția nouă de gaze naturale nu înlocuiește cărbunele ci proiectele de energie eoliană și solară, ambele fiind acum mai ieftine decât cărbunii și gazele naturale în multe regiuni. Faptul că majoritatea investițiilor noi în producția de gaze naturale presupun o perioadă de operare de cel puțin 30 de ani este o dovadă suficientă că scopul lor nu este reducerea rapidă a emisiilor.
Am putea crede că Uniunea Europeană deschide calea spre un viitor fără hidrocarburi. Însă se pare că face exact opusul. Din 2014, UE a alocat 1 miliard de Euro sectorului gazelor naturale. Și, cu toate că propunerea de buget pe 2020-2027 a Comisiei Europene va reduce această finanțare, țărilor membre li se va permite să continue să cheltuie banii contribuabililor pe producția de combustibili fosili. Însă, conform unui studiu al climatologilor britanici Kevin Anderson și John Broderick, pentru a-și îndeplini angajamentele climatice, UE trebuie să elimine complet combustibilii fosili până în 2035.
O altă ficțiune a acestei industrii este că veniturile din exploatările de petrol și gaze naturale sunt necesare pentru a finanța tranziția către o economie nepoluantă. Această teorie incoerentă se află la baza politicii din Canada prin care autoritățile continuă să dezvolte noi conducte pentru petrolul din nisipurile bituminoase. Recent, guvernul a plătit 3,4 miliarde de dolari firmei texane Kinder Morgan pentru o conductă veche de 65 de ani în scopul de a reliza o extindere pe care compania o considera prea riscantă.
Utilizarea fondurilor publice este problematică pentru că amenință să consolideze chiar sursele de energie care provoacă schimbările climatice periculoase. În orice investiție majoră în infrastructura energetică operațiunile vor continua implicit timp de decenii chiar dacă cererea și prețurile se prăbușesc, pentru că investițiile trebuie amortizate. Drept rezultat, este mult mai dificil din punct de vedere politic și legal să stopezi un proiect existent decât să-l oprești înainte de a începe.
Al treilea ingredient al înșelătoriei cu combustibili fosili este așa-numitul “cărbune ecologic” care se bazează pe tehnologia captării și depozitării dioxidului de carbon (CCS). Guvernele și industria energetică au pus demult CCS în rândul soluțiilor miraculoase împotriva schimbărilor climatice și și-au asigurat astfel o scuză pentru amânarea unor reduceri semnificative a utilizării combustibililor fosili. Iar acum CCS este promovată chiar și ca o tehnologie cu diverse utilizări magice prin care va fi extras dioxidul de carbon din atmosferă.
CCS a fost dezvoltat inițial pentru recuperarea asistată a petrolului (EOR), prin metoda pompării de CO2 în zăcămintele vechi pentru a se extrage petrolul inaccesibil, mărindu-se astfel producția și implicit emisiile de gaze cu efect de seră. Această tehnică a fost folosită mai bine de 40 de ani, mai ales în Statele Unite. Dar metoda este costisitoare în bani și energie: o centrală electrică pe cărbune care folosește CCS trebuie să ardă mai mult cărbune pentru a produce aceeași cantitate de energie.
Principalul motiv pentru care companiile petroliere susțin puternic CCS este că le oferă o sursă de CO2 subvenționat pentru a fi folosit în EOR. Companii precum Shell și Statoil au cheltuit miliarde de dolari timp de decenii pe cercetarea și dezvoltarea CCS și nu se pot lăuda decât cu câteva operațiuni comerciale care utilizează această tehnologie. Este deja clar că CCS este viabilă economic doar când se folosește pentru EOR, ceea ce înseamnă că niciodată cărbunele nu va fi un combustibil ecologic, chiar dacă vor fi folosite filtre moderne pentru a reduce emisiile de particule poluante.
O ultimă aserțiune pe care o fac companiile petroliere este că pot executa orice proiect într-un mod mai ecologic decât oricine. Companiile energetice se întrec să anunțe noi tehnologii și măsuri care pretind că ar îmbunătăți eficiența operațiunilor lor curente, ca și cum asta le-ar da dreptul să crească nestingherit producția.
Dar, la fel ca și în celelalte cazuri de discurs dublu, acest raționament duce adesea la același blocaj pe măsură ce firmele îngroapă tot mai multe fonduri în tehnologii netestate care se afirmă că ar avea emisii de carbon negative. Iar acest lucru doar perpetuează dependența de combustibilii fosili. De exemplu, provincia canadiană Alberta investește 304 milioane de dolari pentru a a ajuta în mod explicit companiile care exploatează nisipurile bituminoase să crească producția și să reducă emisiile.
Într-un moment în care știința și competența sunt respinse ca elitiste, guvernele nu ar trebui să ajute companiile care produc combustibili fosili să profite de pe urma crizei schimbărilor climatice. Mașinăria de propagandă a acestei industrii amenință să ne prindă pe toți în capcana stării de fapt actuale.
Activismul la nivel global pe tema schimbărilor climatice are un rol esențial, însă doar organizațiile neguvernamentale și activiștii nu vor putea să ne conducă singuri spre un viitor fără emisii de carbon. Este nevoie ca guvernele care pretind că aderă la acordul de la Paris să ofere un plan solid pentru eliminarea combustibililor fosili și nu să susțină expansiunea continuă a acestui sector.
