Ne îndreptăm către o lume dominată de socialismul chinezesc

Președintele chinez, Xi Jinping, a obținut puterea unui împărat, după ce China a eliminat barierele constituționale menite să împiedice apariția unui dictator precum Mao Zedong. În ultimele decenii, impresia generală din lumea vestică a fost că deschiderea economică a Chinei și colaborarea cu aceasta o vor apropia de valorile democratice occidentale.  Se întâmplă opusul. Pentru prima dată în istoria recentă, China pare să aibă intenția și contextul pentru a-și impune propriile viziuni asupra lumii.

Congresul Național al Poporului a votat în 11 martie eliminarea limitării mandatului prezidențial la două termene, ceea ce înseamnă că Xi Jinping va rămâne președinte pe viață.

Este un alt gest care alimentează temerile față de ascensiunea unei puteri autoritare, care nu se mai limitează la controlul treburilor interne, ci își propune fățiș lansarea unei noi epoci, în fruntea căreia va sta China.

În timp ce America își diminuează rolul pe scena internațională, China acaparează putere — a lansat cel mai amplu și ambițios plan de infrastructură mondială și a cumpărat agresiv industrii strategice vestice, a reorganizat masiv armata, a crescut securitatea internă, cenzura și propaganda. Simultan, a accelerat investițiile în cercetare și inovație.

În ceea ce privește riscurile abordării practicate de China, intervențiile din Marea Chinei de Sud sunt destul de edificatoare.

Marea Chinei de Sud — o distopie devenită realitate

Zona a fost controlată de Japonia, până a pierdut-o în urma înfrângerii din al doilea război mondial. Marea Chinei de Sud e înconjurată de șapte state, printre care Filipine, Indonezia, Vietnam. Mai toate au pretenții asupra teritoriului cu resurse de petrol, gaze și pește.

China și-a revendicat zona cu forța, iar dorința de control pare să depășească interesul economic.

China a turnat milioane de kilograme de beton peste recifurile de corali, pentru a construi insule militarizate care au autostrăzi, aeroporturi, sisteme de rachete pentru apărare și instalații cu resurse.

În mai puțin de trei ani, chinezii au reușit să construiască vreo 3.000 de hectare de uscat în Oceanul Pacific, potrivit lui Peter Jannings, consilier pe securitate și Director al Institutului australian de Studii Strategice (citat de BBC).

Nu e doar un dezastru ecologic (unul dintre cele mai mari din istoria modernă), dar și o poziționare clară față de restul statelor asiatice și față de lume.

Practic China transmite că are puterea să își urmeze interesele, indiferent de legea internațională sau presiunile altor state. Deja a ignorat verdictul tribunalului internațional de la Haga, care a dat câștig de cauză pentru Filipine, într-o dispută legată de teritoriul din Marea Chinei de Sud. Când autoritățile indoneziene interceptau câte un vas chinezesc și îl rețineau sub acuza de pescuit ilegal, China răspundea prin a trimite un vas și mai mare care să-l elibereze pe primul. Și tot așa.

Simultan cu acestea, sunt semnale că apun timpurile în care Statele Unite aveau un cuvânt important de spus pe scena mondială.

SUA vs. China

La scurt timp după instalarea în biroul oval, Donald Trump a început să retragă America din înțelegeri internaționale, cum ar fi Parteneriatul Trans-Pacific sau Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Pentru comunitatea internațională, acestea sunt semnale că SUA nu mai este un partener pe care se pot baza.

Încă nu este clar ce abordare vor iniția Statele Unite în legătură cu acțiunile Chinei din ocean — administrația Trump a declarat construcțiile din apă ilegale, dar nu are un discurs consecvent față de puterea de la Beijing. Dacă hotărăsc să frâneze intențiile Chinei de acaparare a Asiei de Sud, nu este exclus să escaladeze un conflict armat. Dacă hotărăsc să cedeze regiunea Chinei, aceasta va deveni prima putere a lumii.

Deocamdată Statele Unite rămân lideri, în ciuda eforturilor Chinei. SUA controlează peste 20% din economia mondială, în vreme ce China doar vreo 15%. Au avantaje militare, în special în zona de conflict aerian (care ar fi cel mai plauzibil scenariu de conflict) și fiindcă dețin tratate de apărare cu mai multe zone decât China (care are doar cu Coreea de Nord). În ciuda creșterii standardului de viață în China, aceasta rămâne una dintre țările cu cele mai profunde inegalități, iar poluarea afectează intens aerul, solul și apa.

Dar detronarea SUA de către China devine un scenariu tot mai plauzibil. Iar China nu pare să fie adepta valorilor occidentale, a societății deschide.

Filosofia lui Xi Jinping

Președintele chinez reprezintă, pentru o mare parte a societății, “Unchiul Xi” — o figură paternă necesară, care poate poziționa China în fruntea lumii. Percepția este rezultatul cultului personalității și anilor de propagandă sistematică, în special în mediul rural.

În timpul primului mandat, început în 2013, Xi a dus o campanie puternică prin care și-a eliminat potențialii adversari politici, într-o lupă anticorupție și antidizidență. Afacerile chinezești au rămas în mare parte controlate indirect de stat. Au loc încălcări grave ale drepturilor omului.

La nivel public, puterea de la Beijing a descurajat protestele și diversele forme de dizidență și a monopolizat controlul asupra presei. Cenzura pe internet a eliminat recent până și posibilitatea de a pomeni numele caracterului animat “Winnie the Pooh”, fiindcă unii cetățeni îl comparau pe acesta cu președintele. Similar, sunt cuvinte imposibil de folosit pe rețelele lor sociale, cum ar fi “nerușinare”.

În timpul congresului național al partidului comunist din toamna lui 2017, filosofia lui Xi a fost introdusă în Constituție, o onoare de care reformatorul Deng Xiaoping a avut parte doar după moarte. În mare, filosofia spune că va avea loc lansarea unei noi ere a socialismului chinezesc. Dacă până acum China a abordat strategia lui Deng care prespunea răbdarea și mascarea puterii, după congres China a afirmat fățiș zhongguo fang’an, adică soluția chinezească propusă ca alternativă la cea Occidentală.

În plus, Xi Jinping a anunțat consolidarea abordării naționaliste, făcând referire la Sun Yat-sen, primul președinte al Chinei care spunea că un popor așa mare se va pulveriza dacă nu păstrează valorile naționale. Asta a rezultat într-o xenofobie destul de generalizată în China. Acum câteva luni, una dintre cele mai cunoscute actrițe, Yao Chen, a început să fie hărțuită și criticată public după ce a îndemnat la empatizarea cu refugiații dizlocați de război.

Ascensiunea unor lideri autoritari e tot mai prezentă în lumea noastră, cu exemple recente în Turcia și Filipine. China s-a alăturat trendului, în absența unor critici considerabile sau proteste precum cele din Taksim sau Tianamen în 1989. La fel ca în piesa lui Eugen Ionesco, “rinocerizarea” începe să fie din ce în ce mai puțin criticată, marele pas către acceptarea ei.

Despre autoare: Laura Ștefănuț este jurnalistă, colaboratoare Digi24 și a presei internaționale.

De aceeași autoare: China intră într-o nouă eră, iar asta va influența tot restul lumii