Sari la conținut

Noua echipă de securitate națională a lui Trump

DENVER - Remanierea recentă din cabinetul președintelui american Donald Trump, în care fostul director CIA Mike Pompeo l-a înlocuit pe Rex Tillerson în funcția de secretar de stat, iar John Bolton (adept al liniei dure în politica externă) l-a înlocuit pe H.R. McMaster în postul de consilier pentru securitate națională, reprezintă o schimbare semnificativă a atitudinii și priorităților în securitatea națională. O lume deja plină de riscuri ar putea deveni și mai periculoasă.

President Trump Departs The White House En Route To West Virginia

Foto: Win McNamee/Getty Images

După mai mult de un an de drame aproape zilnice, lumea a început să se adapteze la realitatea administrației Trump, care include atacuri frecvente la persoană împotriva liderilor străini și un comportament capricios chiar și în relațiile cu aliații cei mai apropiați. Începând cu cancelarul german Angela Merkel, aliații Americii, mai ales cei din Europa, au înțeles că nu se mai pot baza pe SUA ca partener.

Drept rezultat, liderii politici încearcă tot mai mult să atenueze efectele deciziilor unilaterale ale administrației Trump, care adesea subminează cooperarea globală. În mod special, Trump a retras SUA din Parteneriatul Trans-Pacific și din Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, două inițiative care ar fi ajutat la consolidarea rolului de lider mondial al Americii dacă administrația Trump nu ar fi insistat să le considere niște conspirații ale statelor mici împotriva SUA.

Mai recent, Trump a insistat pe această abordare și a anunțat tarife vamale prohibitive pentru aluminiu și oțel de la care unii aliați - dar nu și Japonia - sunt temporar exceptați. Acest lucru nu-l face să arate prea bine pe primul ministru japonez Shinzo Abe care s-a grăbit să fie primul care a salutat administrația Trump. Abe își va reveni politic în chestiunea tarifelor vamale însă va fi mult mai prudent pe viitor.

În timpul acestor evenimente, Tillerson și McMaster au avut numeroase dificultăți. Aroganța și lipsa încrederii în sine formează o combinație fatală pentru un secretar de stat, iar Tillerson exact asta a arătat. Similar, McMaster (un înlocuitor binevenit după compromiterea lui Michael Flynn) a părut depășit de evenimente, incapabil să relaționeze cu președintele sau să administreze dinamica între agenții.

Prin contrast, Pompeo și Bolton au dovedit că pot comunica cu Trump, o calitate importantă în fața unui președinte care nu a reușit nici după doi ani de mandat să stabilească o relație strânsă cu echipa sa de securitate națională. Însă niciunul dintre cei doi nu a arătat vreodată că este capabil să administreze o criză, cu atât mai puțin să oprească declinul SUA ca lider global.

Obținerea funcției de secretar de stat (cea mai prestigioasă poziție din cabinet) este un pas important pentru Pompeo, al cărui scurt mandat ca director CIA a fost precedat de o perioadă de șase ani în Camera Reprezentanților ca reprezentant al districtului al patrulea din Kansas. Majoritatea americanilor au auzit pentru prima dată de el în 2015, când i-a reproșat lui Hillary Clinton (secretar de stat la acea vreme) presupusul rol pe care aceasta l-ar fi avut în decesul tragic al ambasadorului SUA din Libia. Acea reprezentație, chiar dacă ar fi putut indica o preocuparea sinceră pentru siguranța diplomaților americani din străinătate, a arătat și o abordare politizată a securității și a procesului decizional care s-a reflectat ulterior și în mandatul de la CIA al lui Pompeo.

Cât despre Bolton, acesta a servit ca funcționar numit politic în numeroase administrații. S-a făcut cunoscut ca un inamic al agențiilor guvernamentale apolitice tradiționale pe care oficialii din administrația Trump le numesc acum parte a “deep state” și ai căror reprezentanți, ca și diplomații, sunt acuzați frecvent de “atitudine împăciuitoare”.

Birocrat feroce, lui Bolton nu îi lipsesc realizările. A sa Inițiativă de Securitate împotriva Proliferării, lansată în timpul administrației lui George W. Bush, este văzută în general ca un succes diplomatic care a contribuit la promovarea cooperării internaționale. Însă, în mare parte, Bolton s-a dovedit un adept al liniei dure în politica externă cu o înclinație spre unilateralism.

Cu o criză a Coreei de Nord iminentă, nu vom avea mult de așteptat până când vom afla cum se traduc în practică înclinațiile lui Bolton și ale lui Pompeo. Ambii își vor prelua noile locuri de muncă în preajma așteptatei întâlniri dintre Trump și Kim Jong-un - produsul unei alte decizii unilaterale abrupte a lui Trump. Mulți membri din Partidul Republican care sunt sceptici cu privire la diplomație (între care Bolton este unul dintre lideri), au ezitat să accepte decizia lui Trump de a se întâlni cu Kim, cu argumentul că discuțiile cu dictatorii sunt o pierdere de vreme care este utilă doar autocraților. Chiar și cei care susțin instinctiv diplomația au dubii serioase: fără alți pași diplomatici la dispoziție, dacă stratagema lui Trump dă greș, va rămâne doar cu soluția militară.

În scenariul lor ideal, Bolton și Pompeo ar putea crede că întâlnirea va avea loc iar Trump va pleca furios trântind ușa în urmă. Dar un rezultat negativ nu este lucrul pe care lumea și-l dorește, mai ales din cauza lipsei unor alternative atractive. Și aproape sigur nu este rezultatul pe care și-l dorește Trump, având în vedere zelul acestuia de arăta că acceptarea invitației lui Kim a fost o decizie înțeleaptă. Gradul în care Pompeo și Bolton susțin această inițiativă va avea deci un impact semnificativ nu doar asupra summit-ului ci și asupra președinției lui Trump. Summit-urile care au succes sunt cele care au fost bine pregătite. Va fi dispus Bolton să discute cu liderii Coreei de Sud (pe care i-a criticat adesea pentru atitudinea împăciuitoare) în scopul armonizării  poziției acestei țări cu poziția SUA? Va lucra el sau Pompeo cu China pentru identificarea unui mod eficient de cooperare? Va fi vreunul dintre cei doi oficiali dispus să se întâlnească cu nord coreenii înaintea summit-ului pentru a susține un rezultat pozitiv?

Din când în când, un președinte poate scoate câte un iepure din joben. Însă un astfel de truc este posibil doar când diplomații, conduși de obicei de consilierul de securitate națională și de secretarul de stat, au pregătit în prealabil terenul. Nu este clar dacă Pompeo și Bolton pot să realizeze acest lucru. Va trebui să ne bazăm nu pe experiența lor , ci pe simpla speranță.